FOTO VIDEO Călătorie în timp la Enisala. Locul din nordul Dobrogei unde vezi obiective cu care România se mândreşte
0Satul Enisala din judeţul Tulcea se numără printre cele mai frumoase aşezări ale Dobrogei. Aici există singura cetate medievală rămasă „pe metereze“ în ţinutul dintre Dunăre şi Marea Neagră, fiind construită pe când lacul Razelm era un golf al Mării Negre. Şi tot aici se află unica gospodărie ţărănească tradiţională din nordul Dobrogei care a fost conservată pe locul unde a fost construită.
O călătorie prin Dobrogea trebuie să treacă neapărat pe la Enisala, „Noua aşezare“ /„Yeni sale“, cum au denumit-o otomanii. Satul din nordul regiunii, aşezat între Babadag şi Tulcea, face parte din comuna Sarichioi, cea mai mare comună din judeţul Tulcea, unde trăiesc cei mai mulţi ruşi-lipoveni din România.
Enisala se află pe malul lacului Razelm (Razim), cel mai mare lac de pe cuprinsul ţării. Tot aici, există două obiective-unicat: singura gospodărie ţărănească din Tulcea conservată in situ (pe locul său) transformată în muzeu, precum şi singura cetate medievală rămasă „pe metereze“ de pe teritoriul Dobrogei. Aceasta este, de altfel, principalul punct de atracţie din zonă.
Drumul către Enisala
Din Babadag, oraş aflat între Constanţa şi Tulcea, coteşti pe DJ 223a (venind dinspre Constanţa), iar după 14 kilometri intri în satul Enisala. Traversezi aşezarea şi la 1 kilometru se vede în zare silueta cetăţii.
Din şosea se desprinde o bretea rutieră care urcă dealul cetăţii antice Heracleea până la fortăreaţă. Drumul de acces este foarte bine asfaltat. Se înaintează cu maşina până la o barieră, de unde trebuie să mergi pe jos. Maşinile se lasă într-o parcare în spic. Alături sunt amenajate două grupuri sanitare noi, curate şi funcţionale. După un scurt urcuş găseşti chioşcul din lemn de unde se cumpără bilete de intrare şi suvenire. Acum, calea este deschisă către cetate.
Câteva trepte duc pe platforma „belvedere“, de unde se admiră panorama dominată de maiestuozitatea lacului Razelm. Aici se află un mic muzeu, punct de informare, în care sunt expuse panouri ce conţin imagini şi descrieri detaliate ale fortăreţei. Elena, o tânără profesoară de Istorie din Babadag care lucrează ca ghid la Enisala, vă oferă, dacă îi cereţi, informaţii suplimentare.
În incinta fortăreţei se pătrunde urcând alte trepte. Un tur al platoului străjuit de ziduri cu creneluri şi arcade oferă o privelişte impresionantă a împrejurimilor. Dealul terasat pentru foste culturi de viţă-de-vie, lacurile Babadag şi Razelm, firul de şosea, casele localnicilor, păstorii şi turmele de oi alcătuiesc peisajul pitoresc completat de un concert bucolic tipic dobrogean: ciripit de păsări, balansul tălăngilor, glas de mioare, şuierul vântului.
Bastionul de la vechea Mare Neagră
Istoria cetăţii medievale de la Enisala este fascinantă. Pe vremea Imperiului Bizantin, prin secolele XIII-XIV, negustorii genovezii care deţineau monopolul navigaţiei de la Marea Neagră au construit aici o fortăreaţă pentru supravegherea drumurilor de apă şi de uscat. Enisala făcea astfel parte din lanţul de colonii genoveze care cuprindea oraşele Chilia şi Likostomion din Delta Dunării, Cetatea Albă de la gurile Nistrului, Caffa şi Balaclava din sudul Crimeei. Locul a fost ales pe dealul unei cetăţi antice, Heracleea, care este cel mai înalt promontoriu situat între lacurile Babadag şi Razim.
Cetatea fusese gândită pentru a se afla la intersecţia unor importante drumuri de apă şi de uscat, căci pe atunci Enisala străjuia malul Mării Negre. Actualul complex de lagune Razim-Sinoe, pe marginea căruia se află cetatea, era la acea perioadă un golf care comunica prin gurile Cerneţ şi Dunavăţ cu Marea Neagră. În timp, însă, Marea Neagră s-a retras lăsând uscatul să formeze cordoane litorale ce au dus la apariţia lagunei Razim-Sinoe. Cetatea Enisala a rămas departe de ieşirea la Marea Neagră şi şi-a pierdut importanţa strategică, astfel că a fost abandonată, după ce a fost folosită de genovezi, de voievodul Mircea cel Bătrân şi apoi de otomanii care o transformaseră în garnizoană militară.
Enisala, povestea Dobrogei cosmopolite
Cetatea Enisala este o fortăreaţă mică, ce a fost utilizată ca post de observaţie. Mai păstrează doar zidurile exterioare, cu câteva bastioane pentru paza zonei, pe o înălţime de 5-10 metri. „La Enisala vezi cel mai frumos răsărit şi cel mai frumos apus al soarelui. Enisala spune povestea Dobrogei cosmopolite, un creuzet de populaţii care trăiesc împreună de câteva secole. La poalele cetăţii, la Palanca, exista o aşezare unde am descoperit morminte creştine ale localnicilor şi morminte musulmane, ale tătarilor din Hoarda de Aur, hanat sub a cărui autoritate se afla Dobrogea în secolele XIV-XV. Enisala este, dacă vreţi, o translatare în timp a istoriei multietnice a Dobrogei“, afirmă Aurel Stănică, istoric al Institutului de Cercetări Eco-Muzeale din Tulcea.
În cetate vor fi aduse obiecte care să completeze imaginea fortăreţei care a rezistat de-a lungul veacurilor. Cercetătorul face apel la protejarea patrimoniului arheologic, care trebuie transmis generaţiilor pentru a ne şti identitatea. „Patrimoniul trebuie păstrat intact, toţi trebuie să avem grijă de el, inclusiv turiştii pe care-i rugăm să nu se mai caţere pe ziduri, să nu mai facă escaladă, să nu le mai scrijelească, pentru că distrug un monument, ca pe vremea barbarilor. Suntem responsabili de trecutul nostru, să fim responsabili şi de viitor“, insistă cercetătorul.
Curiozităţile fortăreţei medievale
Terenul pe care a fost construită Enisala este din calcar, neregulat, astfel că fortificaţia a fost realizată în mod ingenios, urmărindu-se relieful cu diferenţe de nivel. Experţii Institutului Naţional al Patrimoniului sunt de părere că fondatorii au dovedit abilitate în specularea celor mai mici denivelări sau asperităţi ale terenului, pe care le-au utilizat pentru a consolida masivele de zidărie.
Fundaţiile decopertate de la Enisala înfăţişează un patrulater cu laturile de vest de 6,20 metri, cea de est de 5,60 metri, cea de nord de 5 metri, în vreme ce porţiunea zidului de incintă care constituie latura sudică este de 5,30 metri. Lăţimea fundaţiilor variază între 0,50 metri şi 1,90 metri.
Zidul de apărare, cu turnuri şi bastioane, este compus din blocuri mari de piatră, cu faţadă destul de regulată, cu umplutură de mortar. Grosimea este cuprinsă între 1,60 m şi 1,80 m.
Fotografii Sînziana Ionescu
„Aspectul mai îngrijit, prezenţa pragului foarte atent lucrat, precum şi situaţia terenului indică existenţa aici a unei posibile porţi de intrare. Turnul 1 al incintei exterioare şi zidul aferent au prilejuit descoperirea unui complex de locuinţe din chirpici şi lemn, probabil cu temelii de piatră, dată fiind cantitatea masivă de bolovani de mici dimensiuni, cu un material arheologic aparţinând aceleiaşi etape de funcţionare a cetăţii, secolele XIV-XV. În curtină este o deschidere de 0,90 metri, imediat la est de turn, prevăzută cu un prag, care nu străbate zidul până la stâncă“, este detaliat în fişa monumentului de patrimoniu.
Un tur virtual al cetăţii Enisala este facilitat prin site-ul ICEM.
Trecutul valorificat de investiţii
Fortăreaţa medievală de la Enisala a fost pusă în valoare prin două proiecte derulate de autorităţi. Drumul de acces a fost reabilitat de Consiliul Judeţean Tulcea (CJT) în 2010, iar în 2014-2015 s-a derulat, cu sprijinul CJT, un proiect cu bani europeni iniţiat de muzeografii tulceni. Prin amenajarea drumului de acces şi a unor facilităţi necesare – un punct de informare şi două grupuri sanitare –, cetatea Enisala a devenit un succes turistic: numărul vizitatorilor a crescut de la 2.000 în anul 2010, la 35.000 în anul 2016. Anul 2017 se anunţă un record absolut: până la mijlocul acestei veri, aproape 30.000 persoane au vizitat cetatea Enisala.
„Este destul de simplu: infrastructura aduce turişti şi atrage faima locului. Până în 2010 aveam 2.000-3.000 turişti pe an. După investiţii, numărul a crescut vertiginos la 15.000 vizitatori/an în 2013, iar în anul 2016 au fost peste 35.000 vizitatori. În anul 2017, până la această dată avem aproape 30.000 vizitatori“, explică Sorin Ailincăi, directorul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale (ICEM) din Tulcea.
Deşi cu pregătire umanistă, muzeografii tulcenii au realizat că amenajarea şi promovarea obiectivelor istorice avute în grijă generează venituri care înseamnă susţinerea instituţiilor de cultură din componenţa institutului. Cu ideea de rentabilizare au mers la Consiliul Judeţean Tulcea, autoritate care le-a pus la dispoziţie un funcţionar specializat în scrierea de proiecte europene. Muzeografii au obţinut astfel finanţare prin Programul Operaţional de Pescuit pentru utilarea a trei cetăţi – Enisala, Argamum (Jurilovca) şi Halmyris (Murighiol), cu sume cuprinse între 540.000 şi 720.000 lei.
„La Enisala aveam drum, dar nu aveam toalete. Cum să rezolvi? Turiştii veneau şi cereau condiţii. Am căutat finanţare şi am găsit prin Programul Operaţional de Pescuit, la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Consiliul Judeţean Tulcea ne-a ajutat să ne descurcăm în hăţişul birocratic şi am învăţat cum se lucrează un proiect european. A fost destul de dificil, pentru că a trebuit să găsim soluţii pe care să le adaptăm situaţiei din teren. Spre exemplu, pentru a nu expune în muzeu obiecte care să fie degradate de umiditatea locului, am făcut panouri ilustrate, scrise în română şi în engleză, în care explicăm istoria Enisalei, descoperirile arheologice de aici, particularităţile zonei. De fapt, aceasta este frumuseţea unică a Dobrogei şi în special a Enisalei: aici, istoria se împleteşte cu geografia. Locul este uluitor, trebuie neapărat văzut“, mărturiseşte istoricul Sorin Ailincăi.
Tarife de vizitare
Cetatea Enisala - 6 lei/adult şi 3 lei/copii, elevi, studenţi, pensionari
Gospodăria tradiţională din Enisala – 4 lei/adult, 2 lei/copii, elevi, studenţi, pensionari
Tarif unic pentru vizitarea ambelor obiective turistice - 8 lei/adult, 4 lei/copii, elevi, studenţi, pensionari
Taxa de fotografiere - 10 lei/aparat, taxa de filmare - 30 lei/aparat
Căsuţa din poveştile Deltei
De la Enisala la Tulcea mai sunt 29 kilometri, iar în zonă sunt cherhanale unde călătorii au parte de un ospăţ pescăresc ca-n Delta Dunării. Dar nu trebuie plecat mai departe până nu vizitaţi în sat şi Gospodăria ţărănească, singura conservată in situ din nordul Dobrogei.
Micul muzeu etnografic se află chiar la drumul principal, în centrul aşezării. Este uşor de reperat, panoul de pe şosea indică unde să opreşti, iar poarta este larg deschisă. Fântâna te întâmpină chiar lângă poartă, iar curtea este plină de verdeaţă şi de flori colorate. Casa şi celelalte acareturi sunt văruite în alb, iar lemnăria este vopsită în albastru şi roşu. Îţi atrage atenţia acoperişul: coboară până aproape de sol şi este învelit cu stuf bătut des.
„Acoperişul în două ape are învelitoarea făcută din stuf bătut nemţeşte, adică foarte ordonat. Aşa se făcea învelitoarea pentru casa mare, în timp ce pentru anexe se bătea ruseşte, o metodă nu atât de rezistentă şi de meticuloasă. Învelitoarea nemţească de la Enisala este cusută cu sârmă şi are coama împletită încheiată cu «păpuşi»“, explică Alexandru Chiselev, muzeograf la Muzeul de Etnografie şi Artă Populară (MEAP) Tulcea.
MEAP funcţionează în cadrul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale din Tulcea care poartă numele lui Gavrilă Simion (1928-2010), întemeietorul muzeelor din judeţul Tulcea. Arheologul născut în Bărăgan şi stabilit în Dobrogea a descoperit căsuţa tradiţională de la Enisala, ce era construită la începutul anilor 1900. Gospodăria a aparţinut unui sătean, Dumitru P. Iosif, şi a fost cumpărată de Muzeul Deltei Dunării, care a renovat-o, a îmbunătăţit-o şi a transformat-o în obiectiv turistic.
Calul, protector al gospodăriei
Deasupra uşilor de la intrare se remarcă un element arhitectonic realizat din lemn vopsit în albastru şi roşu, în care desluşeşti două profiluri de cal, animal care nu lipsea din gospodăria niciunui ţăran. Simbolul cabalin este considerat sacru de oamenii satelor. „Pe frontoanele caselor din Dobrogea, deasupra intrărilor, se întâlnesc simboluri traforate (n.r. – lucrate la traforaj), în care calul joacă un rol principal. Ţăranii considerau calul un protector al gospodăriei, de aceea îl regăsim pe mai multe obiecte de decor interior şi exterior. La casa-muzeu din Enisala avem acest element deasupra uşilor de la intrare. La intrarea dinspre stradă se văd cei doi căluţi cu o săgeată roşie în mijloc, căluţi care se regăsesc şi la intrarea principală care dă spre curte“, descrie muzeograful Alexandru Chiselev.
Căsuţa nord-dobrogeană are prispă pe două laturi, iar în faţa tindei are un parmalâc, adică un pridvor. Balustrada este din şipci decupate cu un model ce seamănă cu Coloana Infinitului. Dantelăria din lemn cu care este ornată casa se numeşte „florărie“. Hambarul din nuiele, susuiacul, este adus de la Sabangia, satul vecin. Pereţii sunt din ceamur zidit în cinci straturi şi chirpici cu lipitură de lut. Temelia de piatră este din zidărie uscată, fără liant, înaltă de 60 centimetri la est, spre stradă, şi de 30 centimetri la vest.
„În căsuţa de la Enisala, vizitatorul are ocazia de a intra în universul de altădată, în care stilul de trai era simplu şi lipsit de agitaţia în care trăim azi. Aici descoperi detalii, perspective, proporţii şi culori astfel încât rămâi uimit de ingeniozitatea creatorului popular din Dobrogea - fie că era meşter de case, olar, ţesătoare sau fântânar“, relatează etnograful Alexandru Chiselev.
Locuinţa este compusă din tindă şi două camere: una de locuit şi una „curată“ de oaspeţi, înspre stradă. Casa are bucătărie de iarnă, cămară pentru depozitat sarea şi chiler, o mică încăpere în dosul casei, folosită pentru păstrarea alimentelor sau uneori pentru locuit. Pe jos este pământ lipit cu pleavă şi balegă şi finisat cu muruială (lut şi apă) colorată cu zeamă de nucă verde.
În gospodărie există cuptor de vară, grajd, porumbar, şoproane, un atelier de meşteşugit cu unelte agricole şi pescăreşti, căruţe pictate, scule şi produse de dogărie, fierărie, albinărit, olărit şi instrumentar pentru ţesut. Casa este decorată cu obiecte şi motive tradiţionale - pomişorii, miezul nucii, fetele, calul şi călăreţul. „Este singura gospodărie de acest gen, tradiţională, păstrată in situ, din nordul Dobrogei. Mai întâlnim în regiune doar case memoriale, cu decorare asemănătoare“, arată Mariana Stan, supraveghetoarea casei-muzeu de la Enisala.
Pe aceeaşi temă:
Cetăţile antice ascunse ale Dobrogei. Unde se află Sacidava, Ibida şi Halmyris
Cetăţile neştiute ale Dobrogei. Misterele de la Dinogetia, Stratonis, Parthenopolis şi Troesmis
Se încarcă comentariile...
