Constanţa: Universitatea „Ovidius“, premiată la Gala Premiilor în Educaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Facultatea de matematică şi informatică din cadrul Universităţii Ovidius Constanţa a câştigat  locul II în cadrul Galei Premiilor în Educaţie 2009, la secţiunea „Facultatea anului“ din categoria „Învăţământ Universitar“. Fundaţia Dinu Patriciu a acordat facultăţilor din cadrul universităţii constănţene suma de 20.000 de euro.

La prima ediţie a Galei Premiilor în Educaţie, Susţinută de Fundaţia Dinu Patriciu, s-au înscris elevi, studenţi, profesori, ONG-uri şi instituţii de învăţământ de stat şi private.

În urma unui proces de jurizare, care s-a desfăşurat pe parcursul a trei săptămâni, au fost desemnaţi finaliştii ediţiei din acest an. Ei au susţinut un interviu pe data de 24 octombrie,  în urma căruia au fost desemnaţi câştigătorii. Aceştia au primit premii în valoare totală de 200.000 de euro.

Au creat o maşină a timpului
Proiectul Catedrei de Informatică de la Ovidius, numit „Virtual România“, este realizat în cooperare cu parteneri din ţară şi străinătate, cu muzee, firme şi reţele de realitate virtuală.

Realizatorii proiectului au reuşit să reconstruiască virtual situri arheologice şi zone istorice de mare interes. Astfel, utilizatorii pot vizita locul sau clădirea redată în imagini tridimensionale din care nu lipsesc atmosfera şi locuitorii acelor timpuri îndepărtate.

Un alt proiect, „Laboratory School“ este un realizat împreună cu University of Northern Iowa, Cedar Falls şi University of Nevada, LasVegas, cu privire la modernizarea tehnicilor de predare în învăţământul preuniversitar matematic şi a fost concretizat prin înfiinţarea unui program masteral de Matematică Didactică, a unei şcoli de aplicaţie şi a unor programe de perfecţionare.

„Vom continua să ne perfecţionăm“
Decanul facultăţii de matematică şi Informatică asigură că instituţia va continua să creeze proiecte noi în viitorul apropat. „Vom face tot posibilul să ne perfecţionăm în beneficiul învăţământului din ţara noastră. Cuvântul care defineşte echipa noastră este «ATITUDINE», iar visurile studenţilor noştri sunt o misiune pentru noi“, a declarat decanul Wladimir-Georges Boskoff.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite