VIDEO Înalt oficial american, în vizită la Constanţa. Loretta Sanchez a vrut să vadă Portul şi Baza Mihail Kogălniceanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Portul Constanţa şi Baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu se bucură de multă atenţie şi apreciere declarată din partea oficialilor americani.

Problemele din Ucraina au făcut ca zona Constanţei să fie vizitată şi mai des de nave de război sau de reprezentanţi ai diferitelor structuri de apărare. Ultima vizită a unui oficial american a fost una mai neobişnuită. Un senator din California, Loretta Sanchez a venit aici marţi, 1 iulie, să înţeleagă care sunt problemele şi nevoile americanilor, dar şi cele ale partenerilor români. Din programul mai puţin oficial nu au lipsit plimbările prin Mamaia şi o întâlnire cu primarul Radu Mazăre, într-un restaurant cu specific arăbesc.

Programul oficial prezentat pe site-ul Loretta Sanchez, membru a Congresului american, nu spunea nimic despre vizita din România. Nici Ambasada Americană la Bucureşti nu a anunţat nimic, dar un reprezentant al instituţiei a însoţit-o pe senatoare în vizitele din judeţul Constanţa.

Loretta Sanchez este senator cu vechime în Congresul American. Ea şi-a început cariera în urmă cu 17 ani şi a avut activităţi legate de problemele militare şi de securitate naţională. În ultimii ani, Sanchez a fost numită cel mai înalt oficial democrat din House Armed Services Committee. Activitatea ei prestigioasă a făcut-o să ajungă în Consiliul Academiei Militare West Pont.

Pe parcursul vizitei de la mare, Loretta Sanchez a fost însoţită de Istvan Zoltan - secretarul de stat de la Ministerul Transporturilor, Maria Magdalena Grigore - secretarul general TRACECA, oficialităţi şi oameni de afaceri din Portul Constanţa. Prima oprire a fost la Aeroportul Mihail Kogălniceanu din Constanţa. A luat micul dejun cu militarii americani cantonaţi acolo şi cu cei aflaţi în drum spre casă din Afganistan şi a apreciat eforturile părţii româneşti în retragerea trupelor USA de pe front.

„Eu vin din Orange County, California şi acolo avem unul dintre cele mai mari porturi - Long Beach, Los Angeles, aşa că ştiu cât este de important un port pentru o ţară şi pentru economia şi pentru oamenii ei. Vreau să văd care este importanţa strategică a acestui port în Marea Neagră. Aşa cum bine ştiţi, Marea Neagră este o zonă importantă pentru noi. România este foarte importantă în această parte a lumii. Vreau să mulţumesc încă o dată românilor pentru parteneriatul care îl reprezintă baza de la Kogălniceanu. Sunt interesată de modul în care putem să cooperăm cu acest port din punct de vedere al economiei, dar şi ca zonă strategică şi să protejăm Marea Neagră pentru cei care vor să facă un comerţ corect aici“, a precizat Sanchez.

Oficialul american spune că nu ştie care este planul primarului Radu Mazăre pentru preluarea acţiunilor Portului Constanţa. Sau cel puţin nu ştia de ele la momentul declaraţiilor de presă, pentru că edilul nu a refuzat o invitaţie din partea delegaţiei americane de a lua masa la Mamaia, la un restaurant cu specific arăbesc din nordul staţiunii. Îmbrăcat cu un sacou multicolor şi cu espadrile roşii, Radu Mazăre a aşteptat-o pe Loretta Sanchez cu un buchet de trandafiri roşii. Masa a durat două şi jumătate, după care primarul a anunţat că pleacă în club pentru a se întâlni cu nişte rusoaice şi a invitat suita americană la distracţie.

Loretta Sanchez, senator american în vizită la Constanţa

Vă mai recomandăm

VIDEO Victor Ponta şi Chuck Hagel au vizitat baza militară de la Mihail Kogălniceanu

Secretarul Apărării SUA, Chuck Hagel, în Portul Constanţa: „Baza de la Mihail Kogălniceanu rămâne foarte importantă pentru bazele ulterioare“



 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite