„Marşul pentu Ştiinţă” în ţara în care se fac analize economice bazate pe numerologie. Cum poate fi România „reparată”

„Marşul pentu Ştiinţă” în ţara în care se fac analize economice bazate pe numerologie. Cum poate fi România „reparată”

Într-o Românie în care o vedetă TV dă sfaturi despre vaccinare, iar la televiziunile de ştiri se fac analize economice şi politice pe baza de astrologie, numerologie şi/sau chiar vrăjitorie, cercetătorii au ieşit în stradă la „Marşul pentru ştiinţă”. Cercetători din Psihologie, Economie şi Biologie au explicat pentru „Adevărul” cum poate fi România „reparată” cu ajutorul ştiinţei.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Începe războiul mondial? E începutul sfârşitului?” îi întreabă, serioasă, Dana Grecu, jurnalistă Antena 3, absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi a Şcoalii de Televiziune BBC, pe invitaţii permanenţi ai emisiunii săptămânale „Dincolo de adevăr” de la Antena 3. 

Este vorba despre bioenergoterapeutul Lidia Fecioru şi numerologul Mihai Voropchievici, iar talk-show-ul este descris astfel pe site-ul postului de televiziune: „Cu ajutorul numerologiei şi al ştiinţelor astrale sunt căutate explicaţii pentru evenimente şi întâmplări din actualitate şi se fac previziuni”.
La RTV, în prime time, jurnalista Andreea Creţulescu, câştigătoarea premiului A.P.T.R. pentru cea mai bună emisiune de investigaţii în 2012, vorbeşte cu aceeaşi invitaţi despre activitatea preşedintelui Klaus Iohannis. „El are un an personal II, trage când „hăis”, când „cea”. Noi anul trecut am avut un an fantastic de greu, a fost un an IV, ceea ce s-a construit anul trecut, toate promisiunile care nu sunt respectate karmic, de anul acesta încep să dea cu ei de pământ”, spune numerologul. Astfel de emisiuni, asezonate cu ştiri despre teoria conspiraţiei sau ştiri false de genul „Cioloş- fiului lui Soros” nu mai sunt de mult excepţii în peisajul mass-media din România. În acest context, a avut loc, sâmbătă, la Cluj-Napoca şi la Bucureşti, „Marşul pentru Ştiinţă” – eveniment care se desfăşoară în întreaga lume cu scopul „de susţinere a principiilor şi valorilor abordărilor ştiinţifice în învăţământ, sănătate, economie şi administraţie, a descoperirii prin cercetare a adevărului obiectiv, verificabil experimental”.
„Adevărul” a stat de vorbă cu trei cercetători despre problemele pe care România  le are din cauza ignorării ştiinţei şi despre potenţialele soluţii. 
 

Olivia Steer, ştiinţa şi vaccinurile 

 
L-am rugat pe unul dintre organizatorii Marşului pentru Ştiinţă de la Cluj, Mihai Miclăuş, cercetător la Institutul de Cercetări Biologice, să ne dea câteva cazuri concrete în care „adevărul obiectiv” şi  „abordarea ştiinţifică” se află într-o criză profundă în România. „Adevărul obiectiv şi dovezile ştiinţifice arată că îţi expui copiii la un risc mult mai mare nevaccinându-i decât dacă îi vaccinezi. În acest sens pseudoştiinţa şi oameni nedocumentaţi, fără o pregătire ştiinţifică riguroasă (cum este de exemplu Olivia Steer, absolvent al unei Facultăţi de Drept. Atât!) joacă un rol important în societatea noastră, din păcate. Ei trebuie contracaraţi de cercetători adevăraţi, care să explice publicului larg implicaţiile şi riscurile majore ale nevaccinării. Dar limbajul de lemn al cercetătorilor este de multe ori mai greu digerabil decât „vorbele frumoase” ale unui personaj plăcut privirii de pe micul ecran…”, a explicat acesta. 

Oamenii politici şi oamenii de ştiinţă

 
Având în vedere că în manifestul marşului se promovează „încurajarea aplicării ştiinţei în politică”, l-am întrebat pe Miclăuş dacă în România ar trebui se implice oamenii de ştiinţă în politică sau politicienii să le solicite ajutorul? „Avem destule modele din ţări avansate precum SUA, Marea Britanie, Franţa etc. unde exită un for superior al cercetării ştiinţifice, neafiliat politic, care consiliază decidenţii politici şi trasează direcţiile mari de urmat pe viitor. Mă opresc asupra National Science Foundation (NSF), instituţie înfiinţată în SUA în 1950. Consiliul director al acesteia, National Science Board (NSB) are misiunea de a (i) elabora politicile publice ale NSF în acord cu un cadru naţional propus de Preşedinţie şi Congres şi (ii) de a consilia preşedintele şi congresul pe teme relaţionate cercetării ştiinţifice şi educaţiei”, susţine specialistul. În ciuda faptului că Asociaţia Ad Astra a recomandat înfiinţarea unui astfel de organism „voinţa politică a lipsit şi lipseşte în continuare”, explică Miclăuş. El mai spune că e necesar ca oamenii de ştiinţă trebuie „să iasa din laborator să comunice ştiinţa pe limba cetăţenilor de rând”. 
 

Ce înseamnă să fii om de ştiinţă

 
Sebastian Buhai, cercetător la Universitatea din Stockholm, fondatorul ERMAS, conferinţa care aduce în România cei mai prestigioşi economişti români care activează în strainătate este de părere că: „Prin asemenea manifestări populare pentru sprijinirea Ştiinţei de fapt vrem să atragem atenţia, inter alia, asupra faptului că Om de Ştiinţă adevărat înseamnă în primul rând cineva care nu crede în informaţia fără probe, care este critic faţă de concluzii fără argumente suficiente, cineva care are, din start, în setul de caracteristici primordiale, acel “scepticism sănătos”, să îi dau o etichetă.” 
 

Pericolul pseudoştiinţei 

 
Psihologul Daniel David, prorectorul pentru Cercetare al Universităţii Babeş-Bolyai este de părere că în sociatea românească „pericolul vine de la pseudoştiinţă, adica non-ştiinţa care se prezintă fals, în haina ştiinţei (ex. invocand rigoarea metodologica a ştiinţei). Este spre exemplu înspăimântător ca posturi onorabile de televiziune şi/sau ziare de prestigiu din ţară au trecut, fără să simtă o reţinere sau că ceva este fundamental greşit, la analize economice şi politice pe baza de astrologie, numerologie şi/sau chiar vrăjitorie. Aici nu este vorba de spectacol/distracţie, unde astfel de lucruri sunt acceptabile, ca o poveste haioasă. Aici oamenii aceştia chiar abordeaza teme fundamentale pentru societate prin mijloace depăşite de vremuri, dar prezentate sub masca rigorii alternative ştiintei”. 
Întrucât educaţia publicului este antidotul pentru astfel de derapaje, l-am întrebat pe prorectorul UBB ce ar trebui modificat la învăţământul din România pentru a fi abordat conform valorilor ştiinţifice: „Dacă în învăţământul preuniversitar accentul trebuie să cada pe transmiterea de cunoştinţe (dublate şi acestea, în varianta modernă a învăţământului preuniversitar, de gândirea/analiza lor critică) (...) într-o universitate modernă, învătământul centrat pe student înseamnă învăţare prin cercetare (la nivel de licenţă şi master) şi cercetare mentorată (la nivel de doctorat)”.
David este de părere că unul dintre mesajele marşului este necesitatea ca toţi cetăţenii să conştientizeze importanţa ştiinţei şi „s-o apere, adică să nu mai acepte, să nu fie îngăduitori cu manifestările non-ştinţei şi a pseudoştiinţei în mass-media sau oriunde altundeva, să militeze pentru finanţarea cercetării, pentru că există pericolul de a se reîntoarce practicile medievale”. 
 

Interviu cu organizatorul Marşului pentru Ştiinţă de la Cluj

 
1. În manifestul marşului există un mesaj şi către oamenii de ştiinţă, care sunt îndemnaţi „să interacţioneze cu comunităţile lor pentru a le explica cercetarea lor şi impactul acesteia în vieţile de zi cu zi ale oamenilor”. De ce credeţi că sunt foarte puţini astfel de oameni de ştiinţă care coboară „din turnul de fildeş”? Dacă este să împărţim vina pentru starea de fapt despre care atenţionează marşul, credeţi că au o vină şi oamenii de ştiinţă?   
 
Omul de ştiinţă este în general o persoană foarte pasionată de munca lui. Se spune că ştiinţa nu este o slujbă de la 9 la 17, unde pui pipeta jos la oră fixă şi pleci din laborator, de exemplu. Din contră, te uiţi supărat la ceas şi spui: of, e deja aproape 6?! Şi aş mai fi vrut să fac x, y şi z chestii. Probabil multă lume îşi închipuie cercetătorul ca fiind asemănător lui Einstein, cu părul vâlvoi, cu găuri de la reactivi în halat etc. Este parţial adevărat, pentru că prins în ideea/ţelul lui, cercetătorul uită de ce-l înconjoară, uită că a ajuns la un nivel de abstractizare şi de condensare a informaţiei care nu mai este accesibil omului de rând. Dar trebuie să facă acest efort, de a „traduce” munca lui! Şi acesta este unul din mesajele marşului.
 
Dar, a fi cercetător nu este uşor, mai ales în România. În contextul în care în ţara noastră un cercetător nu este sigur că-şi primeşte luna viitoare salariul, bugetul proiectelor câştigate prin competiţie îi este micşorat arbitrar, accesul la literatura de specialitate este restricţionat etc., nu cred că are starea de spirit şi voinţa necesare pentru a explica pe înţelesul tuturor temele sale de cercetare. În ţara noastră activităţile de outreach sunt foarte puţine şi nu sunt obligatorii, pe când dacă ceri bani de la Uniunea Europeană aproape în orice program de finanţare ţi se cere să-ţi prezinţi cercetarea în termeni accesibili publicului. Aici se adaugă, din păcate, şi lipsa totală în România a tradiţiei de a comunica ştiinţa publicului larg direct de către cercetător. Cred că există chiar o poziţionare superioară a unor cercetători vis-à-vis de publicul larg, îmbrăcaţi în halat alb şi stând confortabil în „turnul lor de fildeş”.
 
 
 
În manifestul marşului se arată -  „Aplicarea ştiinţei în politică nu este o acţiune partinică. (...) Marşul pentru ştiinţă apără ştiinţa alături de integritatea ştiinţifică, dar este un pas mic spre încurajarea aplicării acesteia în politică”. - Politica s-a făcut în România, în cele mai multe cazuri, fără oameni de ştiinţă. Cum ar trebui rezolvată problema: să se implice oamenii de ştiinţă în politică sau politicienii să le solicite ajutorul?

Avem destule modele din ţări avansate precum SUA, Marea Britanie, Franţa etc. unde exită un for superior al cercetării ştiinţifice, neafiliat politic, care consiliază decidenţii politici şi trasează direcţiile mari de urmat pe viitor.

Mă opresc asupra National Science Foundation (NSF), instituţie înfiinţată în SUA în 1950. Consiliul director al acesteia, National Science Board (NSB) (https://www.nsf.gov/nsb/about/index.jsp), are misiunea de a (i) elabora politicile publice ale NSF în acord cu un cadru naţional propus de Preşedinţie şi Congres şi (ii) de a consilia preşedintele şi congresul pe teme relaţionate cercetării ştiinţifice şi educaţiei.
            Cel mai simplu şi rapid mod în care am îmbunătăţii substanţial climatul cercetării în România ar fi să traducem actul constitutiv al acestui NSF şi să-l implementăm la noi în ţară. Asociaţia Ad Astra a recomandat acest lucru inclusiv preşedintelui Comisiei de Învăţământ din Senat, dar voinţa politică a lipsit şi lipseşte în continuare.
Cu alte cuvinte, în România avem un cadrul legislativ deficitar în privinţa cercetării şi educaţiei, fapt ce oferă politicienilor un spaţiu foarte mare de manevră, cu toate consecinţele negative ce decurg de aici: (i) alocare discreţionară a banilor de la buget, lipsită de transparenţă, (ii) risipirea banilor publici pe proiecte care nu au un fundament ştiinţific riguros pentru că nu au fost făcute de persoane competente, (iii) elaborarea unor strategii şi planuri multianuale care nu sunt respectate (a se vedea Pactul Naţional pentru Educaţie din 2008, nerespectat de niciunul din Guvernele care s-au succedat, sau Strategia Naţioanală de Cercetare Dezvoltare şi Inovare actuală), (iv) desfiinţarea unor consilii consultative din subordinea ministerelor de resort (în speţă Ministerul Educaţiei şi respectiv cel al Cercetării) la fiecare schimbare de ministru (a se vedea spre exemplu desfiinţarea Consiliului Naţional pentru Cercetare Ştiinţifică – CNCS –  la numai câteva luni de la numirea anterioară a membrilor pentru un mandat de patru ani; probabil aceeaşi soartă o va avea şi CNATDCU, responsabil cu analiza suspiciunilor de plagiat) etc. Toate cele de mai sus se întâmplă pentru că normativele aflate în vigoare permit acest lucru.
 
Ca să răspund întrebării dvs., politicul ar trebui să plece urechea la ce spun specialiştii şi să nu se comporte despotic, cum o fac acum în România. Iar pentru a-i determina să plece urechea trebuie să punem presiune, inclusiv prin acţiuni ca „Marşul pentru ştiinţă”. Întrebarea este dacă politicienii vor o Românie educată şi ancorată la cercetarea de frontieră făcută pe Glob. Nu sunt sigur de opţiunea lor …
 

Cercetătorul Mihai Miclăuş, unul dintre organizatorii Marşului pentru Ştiinţă de la Cluj. FOTO: Remus Florescu
 
Dacă vorbim despre societatea românească per ansamblu, daţi-ne vă rugăm câteva exemple de domenii şi cazuri concrete în care „adevărul obiectiv” si  „abordarea ştiinţifică” se află într-o criză profundă?
Îmi este mai uşor să mă opresc asupra unui domeniu care îmi este apropiat, dar destul de larg pentru a fi dat ca exemplu, biologia.
Criza profundă se manifestă pe mai multe planuri, cauzate de (i) interese economice, politice sau care au la bază chiar acţiuni frauduloase, (ii) lipsă de informare, (iii) lipsa de implicare a cercetătorilor (care rămân în „turnul lor de fildeş) etc.

Exemple:
- Adevărul obiectiv este că pădurile din România dispar într-un ritm alarmant. Pe cale de consecinţă, numărul viiturilor creşte, concomitent cu cel al alunecărilor de teren, şi cu perturbări microclimatice locale. Oamenii de ştiinţă se lovesc de un blocaj în a explica publicului de ce toate cele trei sunt interrelaţionate. Iar blocajul este cauzat de interese economice şi/sau politice şi, din păcate, de faptul că omul de rând nu este conştient că acţiunile lui de azi vor influenţa generaţiile următoare.

- Adevărul obiectiv şi dovezile ştiinţifice arată că îţi expui copiii la un risc mult mai mare nevaccinându-i decât dacă îi vaccinezi. În acest sens pseudoştiinţa şi oameni nedocumentaţi, fără o pregătire ştiinţifică riguroasă (cum este de exemplu Olivia Steer, absolvent al unei Facultăţi de Drept. Atât!) joacă un rol important în societatea noastră, din păcate. Ei trebuie contracaraţi de cercetători adevăraţi, care să explice publicului larg implicaţiile şi riscurile majore ale nevaccinării. Dar limbajul de lemn al cercetătorilor este de multe ori mai greu digerabil decât „vorbele frumoase” ale unui personaj plăcut privirii de pe micul ecran…

- Adevărul obiectiv este că un hibrid de porumb nu este nimic altceva decât o plantă similară boabelor de fasole tărcate pe care le obţinea bunica în grădină când i se corcea fasolea. Este fals să spunem că hibrizii sunt Organisme Modificate Genetic (OMG-uri). Un OMG este un porumb în care s-a implantat, prin inginerie genetică, o genă de la porc, spre exemplu. Frica populaţiei când aude cuvântul hibrid este astfel nejustificată, dar din cauză că cercetătorii nu ies public să explice aceste diferenţe se perpetuează nişte neadevăruri.
   
4. Marşul propune o schimbare imporantă şi complexă de paradigmă a societatii. Spuneţi-ne trei măsuri concrete ce ar trebui să fie luate în acest sens.  
 
A. Cercetătorii trebuie să fie impulsionaţi să se implice în activităţi de comunicare a ştiinţei spre publicul larg (outreach activities). Acest lucru poate fi făcut relativ uşor prin cerinţa ca un proiect de cercetare finanţat din bani publici să cuprindă activităţi de această natură.
B. Cerinţa de mai sus nu poate fi introdusă decât ulterior implementării unei finanţări adecvate a cercetării. În momentul de faţă suntem codaşii UE ca procent din PIB alocat cercetării, foarte aproape de Cipru. Finanţarea proiectelor de cercetare trebuie să urmeze performanţa şi să fie făcută transparent, prin competiţii naţionale, cu evaluatori internaţionali.
C. De „Ziua Pământului” să fie organizată „Ziua Porţilor Deschise” în toate institutele naţionale de cercetare, având ca public ţintă mai ales elevii.
 
5. Cum poate ajunge omul de ştiinţă la acei cetăţeni lipiţi de telecomandă, care se uită la emisiuni presărate cu ”ştiri bombă” şi cu teorii ale conspiratiei sau fug de realitate - refugiindu-se în telenovele, divertisment facil sau seriale americane?   
 
Prin educaţie. Iar dacă vrem o Românie educată trebuie să investim în asta prin alocarea unui procent din PIB similar cu cel prevăzut în Pactul Naţional pentru Educaţie (6% pentru educaţie şi 1% pentru cercetare), semnat în 2008 de toate partidele politice (şi nerespectat de niciun Guvern, aşa cum arătam mai sus).
 
Citeşte şi
 
citeste totul despre: