Elena Udrea la Cluj: PMP susţine o eventuală moţiune de cenzură a ACL pe tema OUG privind migraţia primarilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PMP, Elena Udrea, a declarat, luni, la Cluj, că formaţiunea pe care o conduce va susţine o eventuală moţiune de cenzură a ACL pe tema OUG privind migraţia primarilor, considerând că acest act normativ este "mincinos, ipocrit, demagogic şi populist"

Întrebată, luni, într-o conferinţă de presă la Cluj-Napoca, dacă PMP va susţine eventuala moţiune de cenzură a ACL pe tema OUG privind migraţia primarilor, Elena Udrea a răspuns afirmativ.

"Vom susţine moţiunea de cenzură pentru că este o păcăleală a lui Ponta, a PSD şi a Guvernului această OUG, scopul fiind de a obţine voturi de la primari, păcălindu-i pe aceştia că vor primi fonduri pentru proiectele lor. Îi păcălesc pe primari că îi vor sprijini cu fonduri, dar nu le vor da bani. Probabil vor fi primari care se vor lăsa păcăliţi şi vor pleca la PSD şi la partidul lui Tăriceanu. Este o acţiune strict electorală, mincinoasă, ipocrită, demagogică şi populistă, tocmai de aceea vom susţine o moţiune de cenzură pe acest subiect", a spus Udrea, citată de Mediafax.

Duminică, la Iaşi, liderul liberal, Klaus Iohannis, anunţa că PNL şi PDL vor iniţia o moţiune de cenzură în sesiunea parlamentară care începe luni, tema acesteia urmând să fie discutată în şedinţa de luni a ACL.

 La rândul său, liderul PDL, Vasile Blaga, spunea că moţiunea de cenzură este un semnal politic clar al ACL la adresa guvernării PSD.

Întrebat dacă moţiunea ar putea avea ca temă ordonanţa privind migraţia aleşilor locali, Blaga spunea că acest lucru urmează să fie discutat, dar dacă aceasta va fi tema moţiunii de cenzură atunci "şi PSD-iştii ar trebui să o voteze".

Conform Constituţiei, moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor.

Adoptarea unei moţiuni de cenzură presupune votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Din totalul de 575 de senatori şi deputaţi, grupurile PNL şi PDL numără în prezent 186 de parlamentari.

Mai puteţi citi:

Primarul PDL al Clujului, Emil Boc: "O voi susţine pe Elena Udrea la alegerile prezidenţiale"

Emil Boc despre mitingul PDL de sâmbătă de la Cluj: „Poate voi merge, poate nu voi merge“

Boc nu este de acord ca PDL să se numească PNL în urma fuziunii cu liberalii:  „N-aş şterge cu buretele blazonul şi istoria partidului”

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite