Cea mai mare comună din România va avea punct SMURD
0La sediul primăriei comunei clujene Floreşti s-a semnat luni, 22 septembrie, contractul privind realizarea unui punct SMURD. Acesta va fi finalizat într-un an.
“Locuitorii Floreştiului nu vor mai fi nevoiţi să aştepte sosirea din Cluj-Napoca a unor echipaje de urgenţă, în caz de incendiu sau probleme de sănătate ori alte aspecte urgente. După finalizarea obiectivului, am discutat deja cu reprezentanţii ISU, Remiza PSI va fi preluată de ISU Cluj şi transformată într-un Punct SMURD“, susţine primarul comunei Floreşti, Horia Şulea.
Vara trecută s-a făcut licitaţie pentru desemnarea firmei care să construiască punctual SMURD. Au depus oferte firmele: SC Tompşa Impex SRL- 1.196.114,5 lei fără TVA şi SC Canion Impex SRL- 1.195.052 lei fără TVA, ambele din Cluj-Napoca. Ultima firmă a ieşit câştigătoare.
Punctul SMURD urmează a fi realizată pe strada Eroilor, în imediata apropiere a chioşcului de bilete CTP. Termenul de execuţie este de 12 luni de la data semnării contractului.
Comuna Floreşti este cea mai mare din ţară şi are, potrivit ultimului recensământ, 27.000 de locuitori.
Mai puteţi citi:
Cea mai mare comună din ţară îşi face universitate cu 10 milioane de euro. Cu ajutorul penticostalilor