Ce a căutat Mirel Palada la Cluj. Reacţia preşedintelui clubului de arte marţiale unde fostul purtător de cuvânt al Guvernului se antrenează de peste 8 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mirel Palada
Mirel Palada

Mirel Palada a participat, weekend-ul trecut, la un seminar de arte marţiale desfăşurat la Cluj ca membru al delegaţiei Clubului Aikibudo din Bucureşti, unde se antrenează de peste 8 ani. Potrivit preşedintelui acestui club, Nicolae Mitu, Palada şi-ar fi cerut scuze în public pentru că l-a lovit pe senatorul Mihai Goţiu şi s-ar fi autosuspendat din club.

Preşedintele Clubului Aikibudo din Bucureşti – locul unde Mirel Palada se antrenează de peste 8 ani - , Nicolae Mitu, a declarat, pentru „Adevărul“, că Palada s-ar fi autosuspendat din club şi că şi-ar fi cerut scuze, în public, faţă de participanţii la seminat şi faţă de preşedintele  Fundaţiei Române de Aikido Aikikai pentru că l-a locit pe senatorul Mihai Goţiu, senator USR de Cluj.

„Dânsul s-a retras din calitatea de membru al clubului şi al organizaţiei naţionale a fundaţiei române. S-a retras din activitate momentan, până la lămurirea tuturor... (...) S-a autosuspendat, a dat şi un comunicat“, a afirmat Nicolae Mitu.

Potrivit acestuia, Mirel Palada şi-ar fi cerut public scuze că l-a agresat pe senatorul Goţiu: „În cadrul stagiului, la Cluj, a spus că îi pare foarte rău şi şi-a cerut scuze faţă de cei care au fost acolo, au participat, de preşedintele nostru. (...) Dânsul a spus că nu ar fi vrut să se ajungă la chestia asta“.

Întrebat de reporterul „Adevărul“ dacă în cei peste 8 ani de zile Mirel Palada a fost implicat în conflicte, preşedintele Clubului Aikibudo, înfiinţat în 1997, a declarat că a auzit ce s-a întâmplat, a urmărit şi imaginile cu bătaia şi că nu se aştepta ca un membru din clubul său să comită un asemenea gest. 

„Pentru noi (n. r. pentru club) e surprinzător pentru că nu am avut niciodată niciun fel de semnal în acest sens din comportamentul acestuia, din cele 2-3 antrenamente săptămânale“, precizează Nicolae Mitu.

În weekend a avut loc la Cluj un seminar organizat de Fundaţia Română de Aikido Aikikai pentru a marca cei 20 de ani de existenţă. Au fost invitaţi sensei din mai multe ţări.
 

Mai puteţi citi:

Presa locală: Mirel Palada a participat la un seminar Aikido desfăşurat la Cluj. Preşedintele Federaţiei: „Palada este o ruşine pentru Aikido-ul din România“

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite