Blasfemie la TIFF: reţelele sociale s-au înroşit de indignare din cauză că organizatorii au inclus în program documentarul BBC- „Regii manelelor” şi un concert al trupei Kana Jambe care a ridicat în picioare o parte dintre spectatori, făcându-i pe o parte dintre ei să dea din fund pe ritmuri de manele. Verdictele nu au întârziat să apară - în nota exagerării, una dintre trăsăturile psihologice de bază ale poporului român  - cei care au dansat pe manele sunt proşti, TIFF-ul s-a manelizat, Clujul s-a manelizat şi chiar Ardealul a avut de suferit. Ţigănie curată. 
 

De ce filme cu manelişti?

 
Una dintre cele mai apreciate opinii a fost cea a „timişoreanului Ciprian Jichici, specialist în tehnologii Microsoft, unul dintre cei mai apreciaţi IT-şti din ţară”:

„Când vine vorba de băieţii ăştia, facem filme despre cum fac ei mii şi zeci de mii de euro într-o singura noapte”, spune timişoreanul. 

Aici trebuie să facem o precizare: nu e chiar corect să spui „facem filme”, deoarece documentarul nu a fost făcut nici de clujeni, nici de TIFF şi nici măcar de români, ci de unul dintre cele mai credibile posturi de ştiri din lume: BBC. IT-istul e supărat că se fac documentare pe subiectul maneliştilor, deoarece ei fac mii de euro pe noapte şi nu plătesc impozite. Dacă mergem pe raţionamentul acesta Discovery şi National Geographic ar trebui să nu mai facă documentare despre, să zicem, mafie!?! Să dăm o lege: cine nu-şi plăteşte impozitele să nu apară în documentare. E hilar. Misiunea unui documentar este să reflecte o realitate cât mai exact posibil, iar regizorul nominalizat la BAFTA şi membru al Academiei Britanice de Film şi Televiziune - Liviu Tipuriţă - face asta foarte bine în „Regii manelelor”. Să faci asta şi respecţi standardele BBC, credeţi-mă că nu e puţin lucru. Sunt manelele o realitate românească? Cu siguranţă că sunt. A spus-o foarte bine IT-istul clujean Sergiu Biriş, cofondatorul LiveRail - platformă care distribuie inteligent publicitatea video pe Internet, care a fost vândută la Facebook cu 500 de milioane de dolari: „marea majoritate a românilor ascultă manele. Credeţi-mă, ştiu ce zic. Dar e suficient să vă uitaţi la top canale şi vizualizări YT (YouTube-nr) în România şi vă daţi seama singuri. Nu căutaţi topuri oficiale, că acolo nu apar.” 
 

Ne rezumăm la insulte sau facem ceva? 

 
Faptul că pe unii îi enervează manelele, şi mă număr printre ei, nu înseamnă că nu este un subiect de documentar foarte bun. Ajungem aşa în ograda TIFF-ului, care cu asta se ocupă: încearcă să aducă în faţa spectatorilor filme şi documentare foarte bune, pe care aceştia nu prea au ocazia să le vadă altundeva. Credeţi că nu ştiau Tudor Giurgiu (directorul TFF) şi Mihai Chirilov (directorul artistic) că se va declanşa un mega-scandal? Bineînţeles că ştiau, nu-i subestimaţi! Sunt sigur că au anticipat că se va începe o dezbatere. Şi ăsta e un lucru bun! Să ai o dezbatere care ia în discuţie faptul că maneliştii nu plătesc impozite, fie şi ea pornită de la un festival de film, este mai bine decât să ascunzi sub preş această realitate. Important este ce se întâmplă după. Ne rezumăm la a-i înjura pe organizatorii TIFF, pe cei care au dansat pe manele ori pe clujeni în general sau încercăm cumva să schimbăm lucrurile? Să facem o petiţie, să trimitem scrisori la ANAF, să facem presiune asupra politicienilor, să scriem despre asta. Faptul că deja discutăm despre asta este un prim pas – care s-a făcut datorită TIFF-ului. Sper că nu se termine totul aici.
 

Nişte proşti!

 
Ştiu că e mai uşor să jigneşti, cum o face IT-stul din Timişoara, Ciprian Jichici: „Voi ceilalţi, «sala în picioare», vă rog să nu uitaţi că, practic, aţi celebrat faptul că sunteţi nişte proşti care plătesc impozite inclusiv în locul celor pe care i-aţi ovaţionat.”

Mi se pare exagerat să faci asta. Şi pe mine mă enervează faptul că maneliştii nu plătesc impozite, dar nu m-aş hazarda să-i consider proşti pe care au dansat la Casa de Cultură a Studenţilor pe manelele de după documentar. Cred că a greşit „adrisantul” IT-istul nostru. 

Eu consider că sunt proşti nu tinerii care au dansat pe manele la TIFF, ci şefii ANAF şi politicienii care permit maneliştilor să nu-şi plătească impozitele. Proşti, incompetenţi, corupţi şi cum mai vreţi voi. Nu cred că la un concert al lui Gheorghe Zamfir în Franţa, unde marele artist nu a plătit, conform presei, milioane de euro impozite, spectatorii ar fi consideraţi proşti pentru că „plătesc impozite în locul celui pe care l-au ovaţionat”. Da, comparaţia e voit exagerată. Ce ar fi vrut IT-istul timişorean? Ca oamenii să iasă din sală în semn de protest pentru că maneliştii nu-şi plătesc impozitele. Pe bune? În ţara condusă de un condamnat penal (Liviu Dragnea)? În ţara în care 10% din parlamentari au dosare penale şi probleme de integritate? În ţara în care primarii aflaţi în arest câştigă noi mandate? În ţara în care dezinfectaţii din spitale au fost înlocuiţi cu apă chioară? În ţara depăşită de Trinidad Tobago la drumuri? Şi lista poate continua. Dacă tinerii care au dansat pe manele la Cluj sunt „proşti”, atunci ce putem spune despre noi, restul, cei care nu am fost în sală, dar trăim în România? Ţara a ajuns în halul ăsta cu noi în ea! 
 

TIFF/Clujul s-au „manelizat”

 
În plus, una dintre valorile fundamentele ale Europei, în care tot vrem noi să ne integrăm (faptul că am aderat nu înseamnă că suntem şi integraţi) este şi toleranţa. Toleranţa înseamnă să poţi purta o discuţie calm, fără să jigneşti, fără să generalizezi, fără să ai prejudecăţi. Poate că tinerii aceia care au dansat pe manele nu sunt cei mai sofisticaţi, inteligenţi, cosmopoliţi dintre români, dar înainte să-i facem „proşti”, haideţi să ne uităm la cine ne conduce şi să facem socotelile după. Să admitem, de dragul argumentului, că TIFF-ul a greşit aducând o trupa de manele la festival, dar înainte să spunem că „s-a manelizat” haideţi să vedem că oamenii ăştia fac de 16 ani cel mai mare festival de film din ţară. Să admitem că sunt în Cluj oameni cărora le plac manelele, dar înainte să spunem că „s-a manelizat”, haideţi să vedem că aici sunt cele mai mari festivaluri de muzică electronică din ţară – Electric Castle şi Untold. Problema nu e că nişte oameni au dansat pe manele la TIFF, ci faptul că maneliştii nu-şi plătesc impozitele şi asta nu e din vina nici a celor care au fost în sală, nici a TIFF-ului şi cu atât mai puţin a clujenilor.