Psihiatru celebru, despre finalul pandemiei: Nu vom reveni la normal. Noi, românii? Suntem tare grei de cap
0Reputatul psihiatru Gabriel Diaconu explică într-o postare pe pagina sa de socializare de ce nu e cazul să ne bucurăm prea mult că scade numărul îmbolnăvirilor cu COVID-19, în timp ce creşte imunizarea populaţiei.
Medicul vorbeşte despre mai multe riscuri ale acestui triumfalism pandemic şi spune că niciodată nu vom mai reveni la viaţa de dinante de COVID. Gabriel Diaconu nu se sfiineşte să spună că unii dintre noi sunt grei de cap.
Redăm integral postarea medicului:
De riscurile triumfalismului pandemic
Există o zi care vine cu siguranţă, mai devreme sau mai târziu, când presa va scrie una din următoarele:
a. Sunt X zile de când nu s-au mai înregistrat cazuri de COVID, sau...
b. S-au înregistrat câteva cazuri sporadice de COVID la migranţi, sau persoane venite proaspăt dintr-o călătorie, care nu erau vaccinate, şi unde s-au luat măsurile Y...
Cu alte cuvinte, există – şi este obligatorie – clipa când răspândirea noului coronavirus îşi va schimba dinamica.
Orice incendiu de pădure se termină la un moment dat. Orice viitură, orice inundaţie, orice cataclism natural, au un timp al lor pe Pământ. E bine să realizezi asta. Te ajută să-ţi păstrezi cumpătul.
Ce e mai puţin cunoscut, şi o funcţie de hazard, greu calculabilă, e valoarea timpului necesar să ajungi la acel moment, acea clipă, acea ştire.
Până la instituirea primelor măsuri de ”zădărnicire” (sic!) modelul matematic arăta într-un fel.
După care am luat acel timp şi l-am întins ca untul pe-o felie de pâine. Nu ca să se termine mai repede epidemia, cât să dureze – paradoxal – mai mult, încât medicii să poată trata pacienţi, iar cercetătorii să descopere, şi să valideze, un vaccin oarecare.
Care vaccin a venit în intervalul primului an, lucru remarcabil şi de anvergură istorică, oricum te-ai uita la realizarea asta.
Aici lucrurile se învolburează din nou. Iar faptul că citesc pe (prea) multe canale veşti bune despre cât se imunizează aici, cât am reuşit să imunizăm dincolo,
Sau că avem ieri mai mulţi vaccinaţi decât oamenii care au trecut prin infecţie,
Este fără doar şi poate îmbucurător. Dar bucuria încă e prematură.
N-am să mă lansez în calcule şi statistici. Rămân doar la discuţia pe marginea neghiobiei latente care zace în om. Care neghiobie zice că fix la punctul la care vezi luminiţe te vei purta ca şi cum nu mai eşti în tunel.
Prin analogie, deschidem şampania la momentul la care primele cisterne au sosit la faţa locului şi stropesc niscaiva copaci încă verzi, în timp ce pădurea arde bine-merci.
Sunt atâtea întrebări rămase deocamdată fără răspuns. Primele, legate de stabilitatea genetică a virusului, ale cărui ”piscine” (vezi ”tulpini”) noi pare că sunt mai dibace decât primele documentate. Imunizarea prin vaccin previne boala severă şi moartea, poate, dar are efect variabil asupra transmiterii.
Mai sunt întrebări legate de momentul critic la care – să zicem – o populaţie atinge pragul vaccinal de minim 50%, după care urcă spre 60 – 70% acoperire vaccinală. Poate pe alţii îi lasă rece, dar pe mine nu mă mulţumeşte acest prag.
Pentru că populaţia restantă, la nivelul României cel puţin, e de 5 – 6 milioane de oameni, de unde lucrurile o pot reporni foarte bine la vale la un T+1, cândva în viitorul apropiat.
Nu mai avem vechile bariere geografice care să oprească epidemii. Oriunde a devenit pretutindeni. Lumea lui Milgram, acum jumătate de secol, deja spunea că între oricare două persoane există 6 grade de separaţie, adică de la un eskimos la un lipovean, oricare ar fi el, poţi ajunge prin şase salturi umane maxim. Darămite în epoca în care comerţul presupune Amazon, E-bay, viteză şi timp minim de aşteptare la coadă.
Anul acesta va fi mult mai ciudat decât primul an pandemic, când a) era ceva nou, b) eram uniţi în întâmpinarea pericolului, c) generam o nouă cultură a informaţiei (cu plusurile şi minusurile ei).
Anul II de pandemie e despre vaccin.
Anul I de pandemie a fost despre infodemia (epidemia de fake-news) privind virusul SARS-CoV-2.
Anul II va fi despre războaiele Pharma în privinţa agenţilor vaccinali, respectiv anti-viralelor de sinteză.
Respectiv despre cât de repede poţi să oferi un scut, un altfel de scut, anti-patogen şi anti-infecţios.
NU vom reveni niciodată la normalul pre-pandemic. Acea lume s-a terminat. Vom păşi, treptat, în echilibrul post-pandemic, unul în care lecţiile învăţate cu greu de om să intre în vocabularul de uz curent.
Noi, românii? Suntem tare grei de cap. Avem o dificultate dobândită de a învăţa. Suntem veşnicii corijenţi, ”lăsăm pe vară” examenele pe care vremurile ni le aduc în faţa ochilor.
Şi dacă vaccinăm peste 10 milioane de oameni până la toamnă, spre exemplu, lucru care este obligatoriu, nu doar dezirabil, e foarte posibil că anul 2022 ne va găsi în situaţia de a rula DOUĂ campanii de vaccinare:
a) Una a populaţiei naive, încă ne-imunizată nici pasiv, nici activ
b) Una a populaţiei care e plauzibil că va trebui să-şi facă rapel la vaccinul deja primit pentru noile tulpini în circulaţie.
Drept urmare devine evident că, în România, vaccinologia trebuie să capete prioritate în curicula medicală, devine evident că sănătatea publică trebuie să fie o prioritate zero atât în viziunea centrală, guvernamentală cât şi pentru autorităţile locale,
Devine evident că n-o să avem prea curând focuri de artificii.
Nimeni nu vrea să fie soacră în astfel de poveşti. Nu mai vorbesc de faptul că undeva, într-un colţişor al minţii, vrei să fii acela care să dea Bunavestire oamenilor. Dar dacă le-o dai înainte să fie bună vestea, s-ar putea că le faci un rău proporţional.
Astfel că oamenii renunţă la noile deprinderi, încă ne-intrate în reflex. Astfel că oamenii răbufnesc după un an de presiune psihică şi „studiu aprofundat” al molimei. Şi yo-yo-ul emoţional îi anesteziază, în cele din urmă, şi-i face vulnerabili.
Vulnerabili încât să spună că nu se vor mai vaccina că doar, uite, afară a ieşit soarele şi vine primăvara,
Vulnerabili încât să spună hai, jos măştile că degeaba le mai purtăm,
Vulnerabili încât să spună ce mare brânză să renovăm sistemul că uite, nu s-a descurcat atât de rău prima oară.
N-am eu treabă să fiu Casandră în acest subiect. Dar, ca şi în cazul cocoaşelor-val ale prea-cinstitutului Tătaru, mă irită acest vânt, acest front, până la urmă politic şi doar politic, prin care îngropăm o realitate, un veritabil pericol sub câteva părţi pozitive, dar foarte firave.
S-o fi terminat bătălia pentru aflarea unui vaccin. Dar războiul cu COVID? Abia a început.
Vă mai recomandăm şi: