Aproximativ 16.000 de sancţiuni, aplicate pentru nepurtarea centurii de siguranţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Acţiuni ale poliţiştilor în toată ţara FOTO Poliţia Română
Acţiuni ale poliţiştilor în toată ţara FOTO Poliţia Română

Poliţiştii rutieri au aplicat 15.970 de sancţiuni pentru nefolosirea centurii de siguranţă, în perioada 8 - 14 martie, în cadrul acţiunii "Seatbelt" pentru verificarea folosirii centurilor sau a dispozitivelor de siguranţă omologate.

Acţiunea se înscrie în Programul Operaţiunilor Europene 2021 al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (ROADPOL) şi s-a desfăşurat simultan pe teritoriul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene.

"În perioada de referinţă, poliţiştii au acţionat conform obiectivelor stabilite la nivel european, urmărindu-se, totodată, respectarea normelor rutiere privind utilizarea telefonului mobil în timpul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul, precum şi cele privind utilizarea căştilor de protecţie omologate", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române, transmis miercuri AGERPRES.

Astfel, în cadrul acţiunilor, poliţiştii au controlat 87.039 de autovehicule şi au aplicat 49.635 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 15.970 de sancţiuni pentru nefolosirea centurii de siguranţă de către adulţi, 202 sancţiuni pentru nefolosirea centurii de siguranţă de către copii/ lipsa dispozitivelor de siguranţă omologate, 23 de sancţiuni pentru nefolosirea căştilor de protecţie şi 1.010 sancţiuni pentru folosirea telefoanelor mobile de către conducătorii de autovehicule pe timpul deplasării pe drumurile publice.

De asemenea, poliţiştii au constatat 53 de infracţiuni şi au identificat o persoană urmărită şi un bun furat.

Vă mai recomandăm şi:

Coşmarul unui pacient COVID internat la „Marius Nasta“: Nici perfuzoare nu aveau, m-au lăsat să agonizez în salon

Tânără spulberată pe trecerea de pietoni: „Eu stau întinsă pe jos în agonie şi ei scot telefoanele să filmeze” VIDEO

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite