Revoltă a comercianţilor faţă de poliţiştii locali care patrulau în Piaţa Centrală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

A fost mare scandal, luni după-amiază, în Piaţa Centrală din Buzău. Scandalul a fost între tarabagii şi poliţiştii locali care patrulau prin piaţă. Scânteia a pornit după ce echipa de la ordine publică le-a atras atenţia unor vânzători din zona fructelor şi legumelor să îşi restrângă suprafaţa de expunere a mărfii.

Comercianţii le-au reproşat poliţiştilor locali că din exces de zel se leagă de amănunte, precum depăşirea cu câţiva zeci de centimetri a spaţiului închiriat. Oamenii au spus că nu merită un astfel de tratament pentru că şi-aşa sunt împovăraţi de taze prea mari, de aproape 400 de lei lunar pe taraba închiriată, în schimbul unor condiţii improprii comerţului cu produse proaspete.

Pentru a calma spiritele, echipajul de la ordine publică a primit rapid sprijinul grupei mobile de la Poliţia Locală. După 15 minute de ţipete şi vociferări, comercianţii s-au calmat însă sunt hotărâţi să îşi expună doleanţele administratorului societăţii Pieţe, Târguri şi Oboare. Ei vor condiţii mai bune, pe măsura chiriei care le este percepută.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite