Expoziţie de fotografie şi o reprezentaţie susţinută de o trupă de teatru din Paris, la inaugurarea noului sediu al Centrului cultural francofon

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu ocazia inaugurării noului sediu al Centrului Cultural Francofon, buzoienii sunt invitaţi la un dublu eveniment cultural, care va avea loc pe 6 iunie, la Consiliul Judeţean. Este vorba despre reprezentaţia de teatru şi poezie susţinută de compania de teatru „Delagare” din Paris şi despre o expoziţie fotografică realizată de Alexandre Vâjâianu, un artist membru al Asociaţiei Fotografilor Internaţionali.



Expoziţia de fotografie este programată joi, de la ora 18.00, în foaierul sălii de spectacole a Consiliului Judeţean. Organizarea acestui vernisaj a venit la sugestia artistului Alexandre Vâjâianu, un român plecat la vârsta de 14 ani la Paris. Stabilit în Paris, Alexandre Vâjâianu a trăit foarte aproape de lumea culturală din dispora şi din ţară. În cariera sa, a expus în mai multe ţări din lume, în publicaţii precum „Le Progres”, „Hebdo” - Franţa; „La Stampa” – Italia, lucrările sale fiind incluse în mai multe cataloage de specialitate din străinătate.

Cel de-al doilea eveniment este programat în aceeaşi zi, de la ora 19.00, în sala de spectacole a Consiliului Judeţean. Spectacolul companiei de teatru „Delagare” din Paris reuneşte poeme semnate de Emil Brumaru, Matei Vişniec, Carmen Veronica Steiciuc, Valeriu Stancu, Lucian Vasiliu, Daniel Corbu, Mariana Codruţ, Mihai Ursachi şi Corneliu Antoniu. Cei trei membri ai trupei, Mustapha Aouar, Eric Recordier şi Aurelien Rozo vor realiza un colaj de poezie românească tradusă în limba franceză, acompaniată de o muzică originală.

Graţie parteneriatului cu Consiliul Judeţean şi Centrului Judeţean de Cutură şi Artă Buzău, evenimentul va beneficia de intrare gratuită. Toţi cei interesaţi se pot adresa pentru invitaţii, începând de luni, la sediul Centrului Cultural Francofon, de la Consiliul Judeţean.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite