Femeie din Buzău, tâlhărită chiar în uşa blocului în care locuieşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă
Arhivă

O buzoiancă în vârstă de 32 de ani a fost tâlhărită, înainte să intre în blocul în care locuieşte. Femeia a sunat la 112 şi a cerut ajutorul poliţiştilor, precizând că i-a fost smulsă geanta în timp ce intra în scara blocului.

Imediat de la sesizarea faptei, poliţiştii au prins principalul bănuit, un tânăr în vârstă de 29 de ani din localitatea Padina.

Din cercetările efectuate de poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Buzău, s-a stabilit faptul că bănuitul, i-a smuls persoanei vătămate geanta în care avea documente şi suma de 200 lei. 

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, iar faţă de tânărul de 29 ani fost luată măsura reţinerii, urmând ca la data de 17 noiembrie 2015 să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău cu propunere de arestare preventivă.  

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite