Copiii instituţionalizaţi din centrele DGASPC Buzău au fost pictori pentru o zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ziua de 20 noiembrie, celebrată ca "Ziua internaţională a drepturilor copilului", a fost marcată la Buzău, de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, printr-un eveniment inedit. S-a organizat o dezbatere între elevii de liceu din municipiul Buzău iar copiii instituţionalizaţi au participat la un concurs de desene, cei mai talentaţi dintre ei fiind premiaţi.

În fiecare an, ziua de 20 noiembrie este sărbătorită într-un mod inedit de către D.G.A.S.P.C. Buzău. În acest an, s-a hotărât ca însemnătatea acestei zile să includă organizarea unui eveniment pentru copiii din cadrul sistemului de protecţie, a unităţilor şcolare şi familiei, alături de reprezentanţi din rândul entităţilor publice şi private.

Prin intermediul unei dezbateri interactive, tinerii prezenţi, atât cei instituţionalizaţi, cât şi reprezentanţii celor mai importante colegii buzoiene, au întors pe toate feţele subiecte precum drepturile şi obligaţiile copiilor, dreptul copiilor la opinie sau au discutat, cu argumente pro şi contra, pe tema adopţiilor de copii.

Totodată, a fost  organizat un concurs cu tema „Drepturile copilului prin ochii copilului”. De altfel, câştigătorii concursului au fost invitaţi de onoare ai evenimentului organizat astăzi în sala de festivităţi a Consiliului Judeţean. Cei mai buni „artişti” din centrele DGASPC au primit din partea organizatorilor cadouri, diplome şi bani.

La evenimentul adresat copiilor din sistemul de protecţie socială au participat reprezentanţi ai unor instituţii locale, precum şeful Compartimentului de prevenire din cadrul IPJ Buzău, comisarul şef Viorel Anghel, sau şeful Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor Buzău, Adrian Tănase. 

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite