Buzău: Fetiţă de 12 ani, gravidă în două luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Copila este  din Vadu Paşii, iar mama sa ar vrea ca medicii s-o chiureteze.

Povestea incredibilă  a ajuns, aseară, la urechile medicilor după ce mama micuţei s-ar fi deplasat la spitalul judeţean pentru un consult al copilei, care acuza dureri abdominale, din cauze necunoscute. Cauzele bolii li s-au părut bizare medicilor buzoieni care nu au bănuit nici o clipă că fetiţa ar fi însărcinată. Ca atare, minora de numai 12 ani a trecut prin tot felul de teste medicale iar în final medicii au realizat că este însărcinată şi au trimis-o la Maternitatea din municipiu.

Ginecologii au confirmat că fetiţa este însărcinată în opt săptămâni.
Surse autorizate din Spitalul Judeţean spun că mama copilei şi-ar fi exprimat déjà dorinţa ca fetiţa să fie programată la un chiuretaj, atunci când va fi posibil. Medicii spun că prin consimţământul părinţilor, operaţia este admisă şi ar putea avea loc într-una dintre următoarele zile, operaţie care nu este însă scutită de riscuri, mai ales că în aceste cazuri se face anestezie generală. Medicii de la Maternitate au programat-o luni pe fetiţă pentru un control amănunţit.

Urmează ca poliţiştii şi asistenţii sociali să verifice acest caz. Reporterii noştri au anunşat autorităţile cu privire la acest caz. “În urma sesizării, poliţiştii din localitate vor merge la familia din care provine fetiţa pentru a verifica acest caz. Ne-am autosesizat şi am deschis o anchetă”, ne-a declarat agent de Poliţie Amalia Vlădescu, din cadrul Biroului de presă al IPJ Buzău. 

Al doilea caz, în trei zile
Cu numai trei zile în urmă, la Maternitatea din Buzău, o minoră de 14 ani din Brăeşti a devenit mămica unui băieţel de 3.300 grame. Poliţiştii au intrat imediat pe fir. “Vineri, agenţii de poliţie din cadrul Postul de poliţie Brăeşti au fost sesizaţi cu privire la acest caz. În urma verificărilor s-a stabilit faptul că minora trăia în concubinaj cu un tânăr în vârstă de 22 de ani din aceeaşi localitate, de la sfârşitul anului 2008, cei doi tineri având acordul părinţilor pentru a locui împreună. Pe numele tânărului de 22 de ani s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de act sexual cu un minor”, a declarat agent de poliţie Amalia Vlădescu.

Cele mai multe cazuri de mame minore au venit din comuna Râmnicelu, ultimul caz deosebit fiind semnalat în septembrie, anul acesta. O fată de 12 ani, din comunitatea de romi din Râmnicelu, a născut la Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat, o fetiţă cu greutatea de 2.850 de grame. Operaţia a decurs fără probleme, nou-născutul, o fetiţă, fiind perfect sănătos.

Comentaţi şi semnalaţi cazuri asemănătoare pe buzau.adevarul.ro

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite