Tupeu de patron: Şi-a redeschis restaurantul deşi activitatea fusese suspendată. L-a servit chiar şi pe directorul ANPC care s-a dat drept client

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hanul Cotul Donului a fost închis pentru a doua oară într-o săptămână după ce patronul a redeschis restanturantul deşi activitatea îi este suspendată. Chiar directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor a mers acolo pe post de client şi a fost servit fără probleme.

Patronul de la Hanul Cotul Donului de pe DN 1 de la Predeal a primit o nouă amendă de 11.000 de lei şi o decizie de suspendare a activităţii de până la un an, după ce nu a respectat decizia inspectorilor Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului care îi aplicase săptămâna trecută o amendă de 9.000 de lei şi decisese închiderea localului până la şase luni.

„Nu a respectat nimic din ceea ce am dispus noi, în afara faptului că a plătit amenda. O persoană din presă a mers acolo, la fel ca şi directorul ANPC Silviu Anghel. S-au aşezat la masă, au comandat şi au fost serviţi. În plus nu s-au emis bonuri fiscal probabil ca să nu lase urme că activitatea funcţionează. Am fost din nou în control şi am găsit mesele pline. Patronul a spus că sunt angajaţi la mese şi şi-au adus mâncarea de acasă. Am făcut un nou control şi am găsit aceleaşi probleme. Am aplicat o nouă amendă de 11.000 de lei şi am prelungit decizia de suspendarea a activităţii de la 6 luni până la un an“, ne-a declarat Sorin Susanu, şeful Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului Braşov.

Ameninţări de la patron

În plus patronul localului i-a ameninţat pe inspectori. „Se continuă cu ameninţările pentru că el spune că nu mai are nimic de pierdut. Mizează pe faptul că poate funcţionarul public îl lasă în pace, nu se pune cu el ca să nu îi dea în cap la colţ de stradă. În plus mai ameninţă că dacă va fi controlat va susţine că i s-a cerut şpagă“, a mai declarat Sorin Susanu.

Inspectorii de la Comisariatul pentru Protecţie Consumatorului au sesizat şi alte insituţii în legătură cu activitatea de la Cotul Donului. „Având în vedere că nu emitea bonuri fiscal am sesizat organelle abilitate din domeniul financiar, dar şi Autoritate Naţionată d eTurism deoarece acolo sunt şi spaţii de cazare care în opinia noastră nu îndeplinescu condiţiile legale“, a mai spus Sorin Susanu.

Dezastru în bucătărie

La controlul făcut de inspectorii CJPC acum zece zile, la Hanul Cotul Donului s-au găsit alimente expirate de câteva luni, produse cu mucegai şi ciuperci culese din pădure despre care nimeni nu poate să ateste că sunt comestibile. Carnea nu avea acte de provenienţă.

„Au fost descoperite numeroase produse alimentare cu termenul de valabilitate depăşit, dar şi condiţii de igienă impoprii. Inspectorii au mai găsit carne fără elemente de identificare a provenienţei, dar şi alimente cu modificări organoleptice, respectiv cu mucegai şi miros neplăcut. A fost găsită şi cantitate importantă de ciuperci, probabil culese de ei din pădure, fapt care reprezintă un pericol mare deoarece pot fi otrăvitoare“, a declarat Sorin Susanu, mediat după controlul de săptămâna trecută.

Hanul Cotul Donului a mai fost controlat în 29 aprilie 2015. Şi atunci inspectorii au găsit foarte multe alimente expirate unele dintre cele chiar din 2013. Au dat ordin să fie distruse. A doua zi s-au întors în control şi au găsit alimentele expirate înapoi pe rafturi sau în frigidere. Unitatea a fost atunci închisă. Patronul a găsit însă o soluţie. A făcut o nouă firmă şi redeschis restaurantul.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite