Percheziţii la patru persoane suspectate de înşelăciune. Încasau bani pentru lemne, dar nu mai livrau marfa. Trei bărbaţi au fost reţinuţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Treu persoane au fost reţinut, iar a patra este cercetată sub control judiciar. Suspecţii ar fi oferit spre vânzare material lemnos, ar fi încasat ca avans jumătate din contravaloarea mărfii, însă nu ar mai fi livrat-o. Prejudiciul se ridică la 50.000 de lei.

UPDATE 15.00.Patru persoane au fost aduse la audieri. Trei dintre ele au fost reţinute pentru 24 de ore. Faţă de cea de a patra persoană a fost dispusă măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile. Împotriva acestora a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la înşelăciune.  Valoarea prejudiciului stabilit în cauză, până în prezent, este de aproximativ 50 000 lei. Cercetările sunt continuate în cauză, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărneşti.

Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, însoţiţi de jandarmi efectuează înastăzi şapte percheziţii domiciliare pe raza judeţului Mureş.

„Activităţile vizează patru persoane, bănuite de comiterea infracţiunii de înşelăciune. Din cercetări a reieşit că, în cursul anului 2017, cei în cauză ar fi oferit spre vânzare material lemnos şi ar fi pretins plata în a avans a jumătate din contravaloarea cantităţii cumpărate, însă după încasarea banilor nu ar mai fi livrat marfa. Până în prezent au fost identificate 15 persoane vătămate, urmând ca prejudiciul cauzat să fie stabilit.Cercetările sunt continuate în cauză, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărneşti“, se arată într-un comunicat al Poliţiei Braşov. 

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite