Cartea prezintă informaţii bibliografice exhaustive, cercetări de teren şi înregistrări ale unor persoane născute înainte de 1900.

„Această carte este un fel de poveste despre obiceiurile deosebite ale întregului Şchei. Am încheiat-o cu o legendă în care se spunea că dacă un june din Şcheii Braşovului va reuşi să intre în cetate, să înconjoare de trei ori Casa Sfatului şi să pună în vârful ei bradul, simbolul proprietăţii la români, Braşovul va deveni al românilor. Acest lucru s-a întâmplat în 1918, când a fost urcată şi crucea pe Caraiman", spune autorul.

Alexandru Surdu, preşedintele Secţiei de Filosofie, Teologie, Psihologie şi Pedagogie a Academiei Române, director al Institutului de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru" al Academiei Române, membru al Uniunii Scriitorilor s-a născut la Braşov, la 24 februarie 1938. A absolvit Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, în anul 1963.

Din anul 1964 este cercetator la Centrul de logică al Academiei Române. La Centrul de Logica a colaborat cu Constantin Noica şi Anton Dumitriu la diferite proiecte de cercetare (seminarii filosofice, traduceri, ediţii critice). Anul trecut, academicianul a primit titlul de cetăţean de onoare al Braşovului.


Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos: