O nouă spaimă pentru firme: deducerea T.V.A. în cazul bonurilor fiscale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Direcţia Generală a Finanţelor Publice judeţ Brăila informează că, începând cu 14.martie.2013, sunt modificări legislative referitoare la justificarea deducerii T.V.A. pentru carburanţii auto achiziţionaţi pe baza bonurilor fiscale, indiferent de valoarea acestora.

Este vorba despre reglementări privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, în condiţiile în care bonurile erau ştampilate şi aveau înscrise denumirea cumpărătorului şi numărul de înmatriculare a autovehiculului.

"În contextul noilor prevederi, pentru orice achiziţii de bunuri şi servicii pe bază de bonuri fiscale emise în conformitate cu prevederile O.U.G. nr.28/1999, deducerea taxei poate fi justificată cu bonurile fiscale care îndeplinesc condiţiile unei facturi simplificate, respectiv valoarea individuală, inclusiv T.V.A., nu este mai mare de 100 euro", se arată într-un comunicat formulat de către Direcţia de Finanţe Brăila.

Deducerea taxei este permisă dacă furnizorul/prestatorul a menţionat pe bonul fiscal cu ajutorul aparatului de marcat electronic fiscal codul de înregistrare în scopuri de T.V.A. al beneficiarului.

Pentru a îndeplini condiţiile unei facturi emise în sistem simplificat bonurile fiscale trebuie să conţină cel puţin următoarele informaţii : 

- data emiterii

- datele de identificare a persoanei impozabile care a livrat bunurile sau a prestat serviciile

- identificarea tipului de bunuri sau servicii furnizate.

- suma taxei colectate sau informaţiile necesare pentru calcularea acesteia.

Baza legală: art.155 alin.(11) si (20) din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.927/2003 ; pct.46 alin.(3) din H.G.nr.84/2013 pentru modificarea şi completarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal, aprobate prin H.G. nr.44/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr.136/14.03.2013.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite