EXCLUSIV: Astăzi, Ionel Pârvu află cine-i poliţistul care i-a ucis fiul în septembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tatăl tânărului împuşcat de un ofiţer IGP primeşte o copie a expertizei balistice. El reclamă tergiversarea anchetei. Deşi au trecut şapte luni, în acest caz nu s-a făcut reconstituire, n-a fost citat martorul-cheie - fiul interlopului Sebastian Stoian, zis "Neluţu" -, iar maşina ciuruită de gloanţe circulă prin oraş.

Deşi astăzi va primi o copie a expertizei în care este scris negru pe alb numele ofiţerului judiciarist de la IGPR care i-a ucis fiul, Ionel Pârvu, tatăl lui Sorin, de 31 de ani, împuşcat pe 26 septembrie 2009, este foc şi pară.

„Maşina în care a fost împuşcat băiatul meu a fost redată proprietarului, lui Ionuţ Stoian, băiatul lui Neluţu, şi circulă acum bine mersi prin oraş", spune Pârvu.

Ionuţ Stoian, care se afla pe locul din dreapta, a fost audiat o singură dată, la Poliţie, mai reclamă Pârvu. Mai mult, „până în momentul de faţă nu s-a făcut nicio reconstituire a cazului. Dacă proprietarul va înstrăina maşina şi dacă Ionuţ Stoian pleacă din ţară, pentru că nimeni nu-l reţine, reconstiturea nu mai poate fi făcută", ne-a mai declarat Ionel Pârvu.

Timpi de expertiză

Magistraţii spun că sesizarea instanţei de judecată se face în momentul administrării tuturor probelor, altfel s-ar încălca dreptul la apărare al persoanei.

„Nu există un termen limită pentru instrumentarea unui dosar, în schimb ni se cere în mod expres să instrumentăm cazurile în cel mai scurt timp posibil, cu celeritate, fără însă ca aceasta să dăuneze actului de justiţie", ne-a declarat magistrat Fănel Mihalcea, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila. Magistraţii gălăţeni, care au acest caz în anchetă, spun că se vor face şi alte cercetări.

„După primirea expertizei - astăzi - poate fi efectuată şi reconstituirea la faţa locului. În privinţa maşinii implicate în incident, aceasta nu a fost reţinută pentru că s-au efectuat deja toate analizele criminalistice necesare", spune procurorul Marcel Codiţă, purtătorul de cuvânt din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.

Vinde maşina pe riscul lui

O altă curiozitate. „Totuşi, dacă proprietarul doreşte să o înstrăineze, o face pe riscul său pentru că este posibil să se mai ivească ceva şi atunci se impune o nouă verificare a maşinii", ne-a mai declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, procurorul Marcel Codiţă.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite