Cum poţi rămâne fără bani şi bunuri într-un mijloc de transport în comun dacă citeşti. Modul corect de a ţine bagajele în braţe
0Hoţii de buzunare găsesc cele mai inedite metode pentru a-i uşura pe călători de bani şi bunurile de valoare. De aceea, este obligatoriu să vă luaţi măsuri de precauţie pentru a nu ajunge în astfel de situaţii.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila a lansat astăzi campania de prevenire a furturilor din buzunare "Atenţie la buzunare!". Iniţiativa implementării campaniei aparţine Reţelei Europene de Prevenire a Criminalităţii (EUCPN), din care Poliţia Română face parte din anul 2007, anul intrării în Uniunea Europeană.
Pe 13 iunie, campania „Protect your pocket” a fost lansată la nivel european şi va fi implementată până la data de 31.08.2018, în 25 de state ale Uniunii Europene, printre care şi România. Campania îşi propune informarea publicului larg în vederea creşterii conştientizării cu privire la principalele vulnerabilităţi în cazul furturilor din buzunare şi se desfăşoară pe trei direcţii de acţiune: evenimente sportive – prin prisma Campionatului Mondial de Fotbal Rusia 2018, transport în comun şi festivaluri, pentru fiecare dintre acestea fiind creat un spot animat.
Spoturile vor fi accesibile publicului larg, prin intermediul mass-media, panourilor publicitare stradale sau din mijloacele de transport în comun, supermarketuri. Spoturile video sunt astfel realizate încât să răspundă nevoii de informare şi de prevenire a cetăţenilor europeni cu privire la acest tip de infracţiune.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila va difuza aceste spoturi în mijloacele de transport în comun, dotate corespunzător, prin grija S.C. Braicar S.A., la festivalurile care vor fi organizate la nivel local, precum şi pe paginile de socializare. Spoturile pot fi deja vizionate pe pagina de Facebook a Poliţiei Române.
În implementarea acestei campanii, scopul urmărit de poliţiştii din Uniunea Europeană este acela de a conştientiza cetăţenii cu privire la protejarea bunurilor personale, sens în care Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila adresează următoarele recomandări:
-când aşteptaţi autobuzul sau alt mijloc de transport în comun în staţii aglomerate, daţi dovadă de vigilenţă şi atenţie faţă de conduita persoanelor de lângă dumneavoastră;
-evitaţi să citiţi în mijloacele de transport în comun deoarece atenţia vă este diminuată şi puteţi deveni cu uşurinţă victime ale hoţilor;
-dacă în aglomeraţie vă simţiţi înconjuraţi de persoane dubioase, încercaţi să vă schimbaţi locul;
poziţionaţi poşeta/geanta în faţa dumneavoastră, iar dacă e posibil, între corp şi un element fix în autovehicul;
-dacă vă aşezaţi pe scaun, ţineţi bagajele în braţe, în niciun caz spre exterior, ori spre vecinul de scaun;
-nu purtaţi portofelul, banii ori telefonul mobil în buzunarul de la spatele pantalonilor;
-nu purtaţi bani sau alte valori în buzunarele laterale ale hainelor, paltoanelor sau gecilor, acestea fiind locurile cel mai des vizitate de către hoţi;
-dacă sunteţi obosiţi, evitaţi să vă aşezaţi pe scaun, pentru a nu adormi;
-dacă circulaţi la ore târzii, când sunt puţini călători, aşezaţi-vă cât mai aproape de conducătorul auto sau lângă alţi pasageri care vă inspiră încredere.