Botoşănenii se mută de la bănci la amanet

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Botoşănenii îşi lasă aurul la amanet ca să facă rost de bani
Botoşănenii îşi lasă aurul la amanet ca să facă rost de bani

Zilnic, peste 150 de persoane îşi lasă gaj bijuteriile ca să-şi plătească întreţinerea. De curând s-au deschis 15 noi firme. Luna ianuarie este cea mai grea lună a anului, susţin botoşănenii care au rămas fără bani după sărbătorile de iarnă şi la care facturile vin de la o zi la alta.

Ca să-şi poată achita facturile la lumină, gaze şi apă, oamenii aleg calea amanetului. De la începutul anului, peste 3.000 de persoane au trecut pe la casele de amanet ca să facă rost de bani. Ei au lăsat gaj verighete, lanţuri, brăţări sau cercei de aur. „Am rămas fără bani după sărbători, iar salariul îl iau la sfârşitul lunii. Trebuie să plătesc utilităţile, că mă debranşează. Am amanetat verighete pentru o lună. Mi-au dat 280 de lei. Cu banii ăştia îmi plătesc facturile“, ne-a declarat Violeta Dulgheru, asistent medical.

Printre clienţi sunt şi patroni de firme

Mai bine de jumătate dintre clienţii caselor de amanet sunt persoane fizice, care amanetează maxim cinci grame de aur pe zi. Nevoie de bani au şi patronii micilor firme care nu primesc finanţări de la bănci. „Patronul unei firme a amanetat săptămâna trecută 100 de grame de aur. I-am dat 5.000 de lei ca să îşi achite CEC-urile. Este o soluţie pentru agenţii economici, în condiţiile în care băncile nu îi mai finanţează“, ne-a spus Cornel Timofte, preşedintele Asociaţiei Patronale „Gold“, care include toate casele de amanet din judeţ. Din cauza sărăciei şi a nevoilor financiare curente, există botoşăneni care nu reuşesc să-şi scoată la timp bijuteriile amanetate. În aceste condiţii, ei se mulţumesc să plătească comisionul de 0,45 lei pe zi ca să îşi mai amâne datoria până când fac rost de toţi banii necesari.

Dobânzi de şase ori mai mari decât la bănci

„Nu am avut bani să îmi scot brăţara de aur. Am dat 30 de lei şi am mai prelungit pe o săptămână datoria. Nu am altă soluţie“, a spus Georgiana Daniliuc, distribuitor la o firmă de cosmetice, după ce a ieşit dintr-o casă de amanet. Casele de amanet sunt privite de botoşăneni drept o cale rapidă de a face rost de bani. Ei sunt împinşi de la spate de restricţiile impuse de bănci şi lipsa banilor din casă şi preferă amanetul, chiar dacă plătesc dobânzi de 165% pe an, de şase ori mai mult decât cele practicate de bănci. Numai în municipiul Botoşani sunt 48 de case de amanet, 15 dintre acestea fiind deschise la sfârşitul anului trecut.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite