Botoşani: Eminescu furat la el acasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul Complexului Memorial Ipoteşti, Valentin Coşereanu se află la un pas de destituire. O comisie de control a Consiliului Judeţean a găsit o serie de nereguli de natură penală, în timpul verificărilor la Memorialul Ipoteşti 

Dispariţia a cel puţin trei obiecte muzeale din Bisericuţa familiei Eminovici dar şi a unor obiecte de inventar din cadrul instituţiei, sustrase şi înlocuite cu altele cu caracteristici diferite  a fost descoperită de membrii comisiei de control desemnată de Consiliul Judeţean, în urmă cu aproape două săptămâni.

„Nu este adevărat, sunt date la restaurare nici nu am plătit restaurarea lor pentru că nu am avut bani , dar ei exagerează ca de obicei şi le place, nu să facă din ţânţar armăsar ci din ţânţar elefant”,  se apără Valentin Coşereanu, directorul Complexului Memorial Ipoteşti. 

Potrivit raportului comisiei, actualul director Valentin Coşereanu ar fi comis mai multe nereguli ce ar putea atrage chiar şi răspunderea penală a acestuia.  Pentru bustul poetului, expus în curtea instituţiei nu există document de provenienţă, acesta nefigurand în evidenţele contabile.

 "Eu nu mă consider nevinovat"

 Comisia de control a mai verificat şi decontările cheltuielilor ocazionate de Zilele Eminescu, constatându-se că pentru suma de 10.000 lei cheltuită nu s-au prezentat documente justificative.  În raport mai este specificat faptul că pentru exepertizarea a 1770 de piese şi obiecte culturale, actuala conducere ar fi încheiat un contract cu Ioana Coşereanu, însă valoarea obiectelor obligă  instituţia să organizeze procedura de licitaţie deschisă, fapt care nu s-a petrecut la Ipoteşti, contractul fiind atribuit fără respectarea prevederilor legale.

 „Pe baza concluziilor acestui Raport se vor dispune măsurile de atragere a răspunderii materiale sau penale, după caz, a persoanelor responsabile de prejudiciile create, iar pentru evitarea unor situaţii de acest gen pe viitor, se vor aplica şi alte măsuri administrative, luându-se în calcul şi cea a destituirii personalului de conducere din cadrul instituţiei”, se arată într-un comunicat al Consiliului Judeţean. 

„Eu nu mă consider nevinovat pentru că ştiu că nu am făcut nimic rău iar de aprecierea oamenilor de genul Zarug  şi Codreanu chiar nu îmi pasă. Nu ştiu cum ar putea să mă aprecieze cineva care lucrează la confecţii, chiar dacă conduce instituţia, sau un agronom”, a mai spus Coşereanu.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite