Botoşani: Şantierul ISPA, cu stângu-n dreptul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Edilii au montat bordurile prea jos, iar dacă Hidroconstrucţia ar turna asfalt, ar ajunge la acelaşi nivel cu trotuarul.

Botoşaniul rămâne brăzdat de şanţuri pline cu pietriş pentru că gospodarii oraşului s-au încurcat în calcule. Societatea Hidroconstrucţia, cea care a reabilitat reţelele de apă şi canalizare, susţine că este pregătită să treacă la ultima etapă, asfaltarea Căii Naţionale. „Puteam să asfaltăm întreaga porţiune de la Gară până în Zona Industrială încă de acum o lună, însă suntem opriţi de municipalitate. Nu ne lasă să asfaltăm din cauza unor lucrări efectuate de ei, pe alte programe, care nu au fost făcute tocmai în regulă“, a declarat Daniel Doctorescu, purtătorul de cuvânt al Hidroconstrucţia.


Concret, în paralel cu lucrările celor de la Hidroconstrucţia, Primăria Botoşani s-a apucat să refacă trotuarele. Mai întâi au montat bordurile, însă le-au pus mult mai jos decât trebuia. Acum, dacă Hidroconstrucţia ar turna asfaltul, ar ajunge la acelaşi nivel cu bordurile. Şefii oraşului dau din colţ în colţ, căutând scuze. „Acolo au apărut unele probleme din cauza cotelor diferite care apar în cele două proiecte. Dacă cei de la Hidroconstrucţia ar turna acum asfalt, ar ajunge la acelaşi nivel cu bordurile pe care le-am pus. Trebuie să se întâlnească cei doi proiectanţi pentru a găsi o soluţie în acest sens“, a explicat viceprimarul Cătălin Alexa.

Bani cheltuiţi în plus
Pentru a repara gafa edililor, există două soluţii, ambele costisitoare. Prima ar fi ca Hidroconstrucţia să decoperteze strada până la o adâncime de 10 centimetri şi apoi să toarne asfaltul. A doua soluţie ar fi ca primăria să scoată bordurile proaspăt montate şi să le ridice cu 10 centimetri. „La o asemenea lucrare, oricum apar costuri suplimentare. Nimeni nu s-a gândit că vom scăpa fără aceste costuri şi vom alege cea mai bună şi cea mai ieftină variantă pentru noi“, ne consolează viceprimarul Alexa. O altă „bâlbă“ a edililor este că, potrivit proiectelor, Calea Naţională trebuia asfaltată de două ori, o dată de Hidroconstrucţia şi a doua oară de primărie. Evident, şefii din Primărie vor renunţa la una din asfaltări.

Lucrările vor fi gata la toamnă
Până în prezent s-au înlocuit 60% din cei 64 de kilometri de conductă, iar reţeaua de canalizare a fost reabilitată pe o porţiune de 3 kilometri, din totalul de 11 kilometri. Proiectul „Reabilitarea şi modernizarea reţelelor de apă şi a sistemelor de colectare, canalizare şi tratare a apei uzate“ a început din 2004, investiţia în valoare de 42,5 milioane lei având ca termen de finalizare toamna acestui an.

Botoşani

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite