Bistriţa: Gustare gratuită pentru elevi din 11 şcoli ale judeţului
0Inspectoratul Şcolar Bistriţa-Năsăud a primit, printr-un proiect, bani europeni pentru a oferi zilnic o gustare la circa 420 de elevi din 11 unităţi de învăţământ. Iniţiativa vine în sprijinul şcolarilor din clasele I-VIII care se confruntă cu probleme de învăţare, care provin din familii nevoiaşe, dar şi celor care au părinţii plecaţi în străinătate sau divorţaţi.
Preşcolari şi şcolari din 11 unităţi de învăţământ vor primi, din acest an o gustare după orele de curs. Este vorba de 420 de copii din clasele I-VIII şi de 80 de copii care vor merge, în vara lui 2011, la grădiniţe de vară. „Inspectoratul a primit o finanţare pe doi ani, în valoare de aproape 1,9 milioane de lei. Bani vin prin Programul Operaţional Sectorial, iar proiectul se numeşte «Fiecare copil educat e un adult câştigat». Se adresează, cu precădere, copiilor care au probleme de învăţare. E vorba de acea educaţie remedială. În fiecare din cele 11 şcoli se vor desfăşura activităţi care să-i ajute pe copiii cu probleme să înveţe", declară inspectorul şcolar general Mihai Mureşan.
7 lei pentru o gustare
Elevii din ciclul primar şi gimnazial vor primi, după orele de curs, o gustare în valoare de 7 lei. „Nu ştiu deocamdată în ce va consta această masă. Vom vedea după ce va avea loc licitaţia, în data de 2 noiembrie", completează, inspectorul Mureşan.
Şi copii care au părinţii divortaţi şi plecaţi în străinătate vor primi gustare. Directoarea Şcolii Generale nr. 4 din Bistriţa, profesoara Daniela Danea, afirmă că 75 de elevi din unitatea sa au fost prinşi în acest proiect. „Am trimis acum doi ani de zile o analiză de nevoi la Inspectoratul Şcolar BN. Am prins în acea analiză copii care se confruntă cu probleme de învăţare, cu cerinţe educaţionale speciale (CES), cu situaţii sociale aparte, dar şi copii care au părinţi plecaţi în străinătate sau divorţaţi", spune directoarea Danea.
Elevii vor lua parte, de trei ori pe săptămână, la o serie de cursuri prin care vor fi ajutaţi să înveţe. „Patru profesori şi trei învăţători vor face acest lucru la Şcoala Generală nr. 4 din Bistriţa. La nivel de şcoală nu există fonduri şi nu avem cum să-i ajutăm, de aceea programul e foarte util. Jumătate dintre copii care învaţă la noi sunt la limita sărăciei, iar situaţia, din păcate, se accentuează de la un an la altul", adaugă Danea.
Lista şcolilor
Majoritatea elevilor care vor primi zilnic câte o gustare gratuită provin din mediul rural. Şcolile sunt: Şcoala Generală nr. 4 Bistriţa (75 de elevi), Şcoala Generală „Grigore Silaşi" din Beclean (45 de elevi), Şcoala Generală Sânmihaiu de Câmpie (30 de copii), Şcoala Generală Herina (comuna Galaţii Bistriţei. 15 copii), Şcoala Generală din Reteag (45 de copii), Şcoala Generală Viţa din comuna Nuşeni (30 de copii), Şcoala Generală Rodna (60 de copii), Şcoala Generală nr. 2 Bistriţa Bârgăului (30 de copii), Şcoala Generală Sângeorz-Băi (45 de copii), Şcoala Generală Vermeş din comuna Lechinţa (30 de copii), respective Şcoala Generală Floreşti din comuna Nimigea (15 de copii).