O maşină s-a făct zob sub un TIR. Şoferul a scăpat ca prin minune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O maşină s-a făcut praf după ce şoferul a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit  cu un TIR. Evenimentul s-a produs sâmbătă seara, pe strada Europa din municipiul Baia Mare.

Şoferul autoturismului se afla sub influenţa alcoolului şi rula cu viteză foarte mare când a pierdut controlul volanului şi a intrat pecontrasens, unde s-a izbit violent de un TIR ce era condus de un şofer în vârstă de 29 de ani, din Republica Moldova. 

În urma impactului, bărbatul de 34 de ani, din Tăuţii Măgherăuş, a fost rănit şi a fost transportat la spital. Acesta, însă a scăpat ca prin minune cu răni uşoare şi nu a fost internat. 

Poliţiştii l-au verificat cu aparatul etilotest şi rezultatul a fost peste 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. De asemenea, acul vitezometrului s-a blocat la 120 km/oră. 

Mai puteţi citi:

Captură de ţigări de contrabandă în valoare de peste 150.000 de euro

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite