Captură de ţigări de contrabandă în valoare de peste 150.000 de euro
0Aproape zi de zi, poliţştii de frontieră fac câte o captură de ţigări de contrabandă. În ultimele 24 de ore, aceştia au confiscat nu mai puţin de 74.628 pachete ţigări, în valoare de aproximativ 684.000 lei. Trei cetăţeni români sunt cercetaţi pentru infracţuna de contrabandă.
Azi dimineaţă, în jurul orei 06.30, un echipaj al poliţiei de frontieră a oprit pentru control pe DN 18, în Sighetu Marmaţiei, o autobasculantă ce era condusă de Vasile M., de 48 ani, din Maramureş. La controlul, poliţiştii de frontieră au observat, în bena autobasculantei, mai multe colete cu ţigări care fusesera acoperite cu o prelată şi peste care se aflau deşeuri de material lemnos. Dată fiind situaţia de fapt, persoana şi mijlocul de transport au fost duse la sediul inspectoratului în vederea continuării cercetărilor, ocazie cu care în mijlocul de transport au fost descoperite 99 de baxuri cu ţigări. ”În urma inventarierii acestora a rezultat cantitatea de 46.619 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, cantitate ce urma să ajungă pe piaţa neagră de desfacere. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, iar întreaga cantitate de ţigări în valoare de 437.000 lei a fost ridicată în vederea confiscării.Totodată, autobasculanta folosită la transportul ţigărilor a fost indisponibilizată la sediul inspectoratului în vederea continuării cercetărilor”, a precizat Radu Lungu, purătorul de cvânt al ITPF Sighet Marmaţiei.
Un alt transport a fost interceptat de poliţiştii de frontieră azi noapte, în jurul orei 01.00, când un echipaj al poliţiei de frontieră care se afla in patrulare alaturi de câinele politist de intervenţie Nebata (de la Sectorul P.F. Sarasău). Aceştia au observat în zona localităţii Câmpulung la Tisa, mai multe persoane care transportau de la frontiera de stat către interiorul ţării colete voluminoase. ”Imediat, lucrătorii noştri au procedat la somarea prin voce a celor în cauză şi deoarece aceştia nu s-au supus, poliţiştii de frontieră au tras un foc de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale. În acel moment, bărbaţii au abandonat coletele şi s-au dispersat în direcţii diferite, fiind reţinut un cetăţean român, Călin H. de 23 ani, domiciliat în Maramureş”, a mai arătat Radu Lungu.
Poliţiştii de frontieră au anunţat autorităţile de frontieră ucrainene despre eveniment şi totodată, au continuat să cerceteze şi să supravegheze zona. Astfel, ei descoperit 36 de colete care împreună cu tânărul, au fost duse la sediul sectorului pentru continuarea cercetărilor. ”În urma inventarierii acestora a rezultat cantitatea de 23.809 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare totală de 210.000 lei.
Călin H. este cercetat de către poliţiştii de frontieră pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la contrabandă, iar întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării”, mai arată purtătorul de cvânt al ITPF Sighetu Marmaţiei.
În continuare se fac verificări în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale.
Acelaşi echipaj al poliţiei de frontieră, însoţit de câinele de intervenţie Nebata, a mai depistat în jurul orei 7.30, în zona localităţii Sarasău, alte două persoane care transportau de la frontiera de stat către interior colete voluminoase. După ce i-au somat, bărbaţii au fugint în direcii dferite, lăsând baltă coltele. Oamenii legii au mai găst şase colete care conţneau 4.200 de pachete cu ţigări, în valoare de 37.000 de lei. Şi acestea au fost confiscate, însă a fost identificată şi o persoană iplicat în activitatea infracţională. ”În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă iar la final urmând a se lua toate măsurile legale ce se impun”, mai precizează Radu Lungu.
Mai puteţi citi: