Peste 75.000 de kilograme de sare au fost furate de doi băcăuani de la o societate de extracţie din Târgu Ocna

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi bărbaţi de 28 şi 43 de ani, din judeţul Bacău, au fost prinşi de poliţişti după ce au furat 75.000 de kilograme de sare din incinta unei societăţi de extracţie din Târgu Ocna, marfă pe care apoi au vândut-o în judeţul Suceava, prejudiciul depăşind 20.000 de lei.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Bacău, cele 75 de tone de sare au fost sustrase cu camionul, în repetate rânduri, dintr-o salină ce aparţine unei societăţi de extracţie din oraşul Târgu Ocna, reprezentanţii firmei fiind cei care au sesizat, de altfel, dispariţia acelei cantităţi mari de sare, transmite Mediafax.

Anchetatorii au constatat că marfa a fost scoasă pe poarta societăţii pe timpul serviciului tânărului de 28 de ani, care era angajat ca paznic la firma respectivă. De altfel, şi cel de-al doilea bărbat cercetat în acest caz a fost angajat al aceleiaşi societăţii comerciale de extracţie din Târgu Ocna.

"În urma cercetărilor, s-a stabilit că cei doi bărbaţi, în urma înţelegerii prealabile cu administratorul unei societăţi comerciale din Suceava, au transportat şi comercializat sarea în judeţul respectiv. Valoarea prejudiciului în acest caz se ridică la 20.500 de lei, fără ca acesta să fie recuperat", a declarat, pentru sursa citată, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Bacău, Narcisa Butnaru.

Poliţiştii băcăuani au întocmit dosar penal pe numele celor doi bărbaţi din Tîrgu Ocna pentru furt calificat în formă continuată, în timp ce administratorul societăţii din Suceava este cercetat pentru complicitate la furt calificat în formă continuată.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite