Arad: Ţăranii arădeni şi maghiari continuă lupta pentru păstrarea tradiţiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Etnografii de la Complexul Muzeal Arad, în parteneriat cu colegii de la Direcţia  Muzeelor din Judeţul Békés, au început a doua etapă a proiectului „Satul  romanesc si maghiar în contextul integrarii în UE, program transfrontalier de conservare a identităţii culturale locale“.

De această dată a venit rândul elevilor de la Liceul viticol din Miniş (Arad) şi de la Şcoala Agricolă din oraşul Elek (Ungaria), să cunoască problemele cu care se confruntă ţăranii din opt localităţi arădene (Măgulicea, Avram Iancu, Hăşmaş, Beliu, Ineu, Măderat, Şiria şi Ghioroc) şi patru din Ungaria (Letavertes, Mekherek, Oroshaza şi Totkomlos). Etnografii au discutat, cu elevii în cadrul a două seminarii, despre părerea comunităţilor rurale referitor la unele norme europene, care pot duce la dispariţia unor ocupaţii şi obiceiuri tradiţionale.


„Proiectul, finanţat din fonduri Phare, luptă ca prepararea vinului, tăierea porcului, coacerea pâinii pe vatră şi preparea pălincii să se păstreze nealterate, aşa cum le-am moştenit de la strămoşi“, a declarat Adelina Stoenescu, purtător de cuvânt la Complexul Muzeal Arad.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite