Marinică Marin – a înfiinţat primul club de şah din Alexandria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

  A început să joace şah pe când avea 10 ani şi învăţa la şcoala din comuna unde s-a născut.

  „Tatăl meu lucra la primărie şi juca şah cu câţiva colegi. Când eram în clasa a IV-a, l-am întrebat cum se mută piesele pe tabla de şah şi mi-a explicat. La scurt timp, puteam chiar să îi spun că a făcut mutări greşite”, povesteşte şahistul. După ce, împreună cu familia s-a mutat în municipiul Roşiorii de Vede, s-a înscris pentru prima dată la un club de şah. „Mi-am petrectut foarte mult timp în cluburile de şah, însă pentru prima oară, am participat la un turneu când aveam 25 de ani. Am mers atunci la Campionatul pe judeţe”, a spus Marinică. Ulterior, anii care au urmat, Marinică marin a participat la toate competiţiile pe ţară, ajungând chiar în semifinale.
  A dat campioni naţionali la şah
În anul 1977, Marinică Marin, împreună cu familia s-a mutat în Alexandria, unde a lucrat ca impegat de mişcare şi şef cu siguranţa rutieră la Fabrica de Rulmenţi. Însă, nicio clipă nu a uitat de pasiunea sa pentru şah. „Am înfiinţat o echipă mixtă, formată din fete şi băieţi, care erau angajaţi ai fabricii, care s-a menţinut 15 ani în divizia „B”, a mai spus Marinică. În paralel, Marinică Marin a predat acest sport la Casa Pionierilor, unde selecta elevi din unităţile de învăţământ din oraş. „Am avut elevi care au făcut performanţe la compionatele judeţene şi naţionale. Îmi amintesc de Marian Mitică, un elev foarte bun, care a obţinut în anul 1989, titlul naţional, la categoria de vârstă 12 ani. De asemenea, locuri fruntaşe la competiţii naţionale au obţinut şi Galina Anghel şi Nicolae Soare”, mai spunea profesorul. O altă mândrie a profesorului este Nadia Mitică, care a luat campionatul naţional, pe vremea comunismului şi trebuia să meargă la campionatele internaţionale din Porto Rico, dar regimul de atunci a luat hotărârea să meargă o altă tânără, care mai paricipase la astfel de competiţii. Acest sport al minţii nu îl făcea pentru bani, ci pentru că îi plăcea foarte mult. „La Casa Pionierilor câştigam 500 de lei pe trimestru, foarte puţin de altfel, dar nu am vrut niciodată să mă îmbogăţesc de pe urma acestei activităţi. Tot ce făceam, făceam din pasiune”, povesteşte şahistul. 
 A pus bazele primului club de şah din Alexandria
Mai târziu, în anul 2004, ajutat de părinţii a cinci elevi, care erau foarte buni la acest sport a înfiinţat Clubul Municipal de Şah, care este afiliat la Federaţia Română de Şah. „Activitatea clubului este asigurată prin contribuţia părinţilor, în sensul că ei suportă toate cheltuielile cu deplasările la competiţii. Singurul sprijin pe care l-am avut a fost din partea Consiliului Judeţean, care m-a susţinut în organizarea anuală a unui concurs, pe care l-am denumit simbolic «Trofeul Teleormanului», unde pot participa copii din tot judeţul”, mai spunea profesorul. Acum, Marinică Marin predă şahul la trei grădiniţe din oraş, pentru care părinţii acestora plătesc o sumă modică, şi anume doi lei.
PROFIL
Născut: 8 noiembrie 1947, comuna Stejaru
Studii: Şcoala Tehnică de Impegaţi din Craiova
Familie: căsătorit, doi copii
Ce-i place
„Îmi place mâncarea de peşte şi jocurile inteligente. De asemenea, mai îmi place grădinăritul şi pescuitul, deşi nu mă duc foarte des la pescuit”
Ce nu-i place
„Nu-mi plac persoanele invidioase şi cele care urăsc. Mi se par cele mai urâte lucruri pe care le poate trăi un om în viaţă”
ÎNTREBĂRI
De la ce vârstă selectaţi copii pentru cursul de şah?
„Minim 4-5 ani. De obicei, la grădiniţă, predau şahul de la grupa mijlocie. Prima dată îi învăţ să le placă şahul şi mai apoi îi învăţ să joace”
Care a fost ce-a mai mare performanţă, cu care vă mândriţi?
„Ce-a mai semnificativă performanţă a fost atunci când am ocupat locul V, cu echipa de şah în divizia «B». Am fost la un pas să ajungem în prima ligă, în divizia «A»”

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite