Doi şoferi care au provocat accidente rutiere mortale, trimişi în judecată la Aiud şi Sebeş pentru infracţiunea de ucidere din culpă
0Parchetele de pe lângă Judecătoriile din Aiud şi Sebeş au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a doi inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. Cei doi sunt acuzaţi că au provocat accidente rutiere soldate cu decesul unor persoane.
La Judecătoria Aiud a fost înregistrat dosarul unui accident rutier produs în februarie 2016, care a avut drept consecinţe decesul unui cetăţean spaniel în vârstă de 62 de ani şi rănirea altor trei persoane. Accidentul a avut loc pe DN1, în zona comunei Mirăslău. Pompierii militari au acţionat cu o autospecială complexă de intervenţie şi trei ambulanţe SMURD, pentru acordarea primului ajutor medical calificat şi transportarea victimelor la spital, în cooperare cu un echipaj de la SAJ Alba şi pentru scoaterea persoanei decedate dintre fiarele maşinii.
Potrivit Poliţiei, D. Constantin, de 64 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce a condus o autoutilitară, nu a adaptat viteza de deplasare pe un sector de drum în curbă la stânga, semnalizată corespunzător, a pătruns pe sensul opus de mers si a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un cetăţean de 53 de ani din Târgovişte, judeţul Dâmboviţa. Bărbatul decedat era pasager într-o autoutilitară. Şoferul acesteia, un bărbat în vârstă de 62 de ani, a fost rănit grav şi a fost transportat la spitalul din Alba Iulia. Au mai fost răniţi o femeie în vârstă de 54 de ani, din Cugir şi şoferul autouturismului lovit, un bărbat în vârstă de 53 de ani, din Târgovişte. Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Aiud în 25 aprilie 2019.
O altă cauză cu acelaşi obiect a fost instrumentată de procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeş. Inculpatul este un şofer de TIR în vârstă de 42 de ani. Din raportul Poliţiei rezultă că H. Ioan, în timp ce conducea un autotractor, nu a păstrat o distanţă suficientă faţă de o femeie în vârstă de 57 de ani, din municipiul Sebeş, care se deplasa pe bicicletă, în aceeaşi direcţie de mers, pe care a lovit-o. În urma accidentului, femeia a decedat pe loc. Conducătorul autotractorului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Accidentul a avut loc în noiembrie 2016, iar dosarul a fost trimis în judecată la Judecătoria Sebeş în data de 24 aprilie 2019. În cauză sunt cinci părţi civile, membri ai familiei femeiii decedate.