O femeie din Mehedinti si-a facut muzeu in batatura

Din dor de satul natal, inghitit de apele Dunarii, o femeie din Dubova, Mehedinti, si-a facut muzeu in batatura. Toata lumea din imprejurimi stie de "mic muzeul" Sorincai Iovanovici, dar putini i-au

Din dor de satul natal, inghitit de apele Dunarii, o femeie din Dubova, Mehedinti, si-a facut muzeu in batatura. Toata lumea din imprejurimi stie de "mic muzeul" Sorincai Iovanovici, dar putini i-au calcat pragul. Sorinca, rubedeniile ei, ca si ceilalti locuitori ai comunei disparute, stramutati de mai bine de 30 de ani in localitati din tara sau de la Dunare, sunt si acum considerati "venituri" - venetici, adica. Femeia ridica din umeri: "Muzeul asta l-am facut pentru mine". In noptile de nesomn, unchiul ei, Filipescu Ioan, fost secretar de primarie, a umplut un caiet intreg cu date, desene, intamplari legate de comuna care acum nu mai figureaza pe nici o harta. In tabele care se lungesc pe zeci de file, a trecut, in dreptul fiecarui numar de casa - 138 in total - membrii familiei respective, grade de rudenie, cine a raposat, cine traieste, unde s-a mutat etc. Sorinca isi arata colectia de exponate oricui doreste, pe gratis. Dupa ce usile masive din lemn ale muzeului, gazduit intr-o incapere la strada, sunt descuiate, privirea vizitatorului se opreste fix pe un panou de tabla. Sub stema RSR scrie "Sfatul popular al comunei Plavisevita". Placa a fost recuperata inainte ca ulitele satului sa fie inundate, in '69, de apele barajului de la Portile de Fier. O harta pe perete: ultima harta pe care figureaza numele localitatii. In dreptul cerculetului care indica locul cu pricina, gazda a infipt doua stegulete minuscule, unul cu tricolor, celalalt cu inscriptia "disparut". Tot ce e in muzeu a apartinut familiei Sorincai, alcatuind o saga naiva si emotionanta: "chimesi" (camasi) tesute de mana, peschire de nunta, stampile pe care apare numele "Plavisevita", o biblie veche, un abecedar, costume populare trecute de suta de ani, fotografii, un razboi, un gherghef, o roata de tors si o centrifuga pentru miere, un anteriu preotesc, o cravata de pionier, carcase goale de televizor alb-negru... Tot ce a fost unealta folosita la camp sau in gospodarie, in timpurile trecute, se gaseste acolo, inclusiv un plug si foale uriase de fierar. Sorinca a strans si leganele de bebelus - copai mici din lemn, care se prind cu baieri fie la spate, fie pe umar, ca o poseta - si scutece cusute de mana, si bancnote de 10 lei... La intrare in muzeu, o fasie mare dintr-un covor taranesc, rosu-galben-albastru, cu vopselele intrate una-ntralta. "Cu asta a fost bunica la Alba Iulia", explica gazda. "S-a ingropat cu jumatate din el. Cealalta jumatate am pastrat-o aici". Totul e numerotat, etichetat si randuit cu grija. Grosul vizitatorilor care calca pragul muzeului din casa Iovanovici sunt danezii din localitatea infratita, care-si petrec verile la Dubova. Banuind ca Sorinca ar putea trage profit de-aici, autoritatile locale au amenintat ca o amendeaza daca-si mai pune la poarta firma "Mic muzeu". O adresa de la Ministerul Culturii a linistit insa spiritele. Din Plavisevita, comuna care se intindea pe 1,5 km in amonte de Cazanele Mari, nu au mai ramas la ora actuala decat trei case. Una apartine celei mai vechi familii din sat, Lupulestii, care cica erau neam de hoti de salmuturi - corabiile care circulau pe Dunare. In '69, cand s-a facut evacuarea, satenii au fost despagubiti cu bani si materiale de constructie. Au stat la gramada, in baraci improvizate, pana si-au facut un rost. Bunurile si le-au carat in salasuri - adaposturile de pe culmile dimprejur, pe unde fiecare avea fanaturi. Si oasele din cimitir au fost mutate in pamant strain. Cand vorbesc de locurile care nu mai sunt, stramutatilor le dau lacrimi in ochi. La cei cu carnet de conducere, locul nasterii e marcat acum cu doua asteriscuri. Unii, aciuiti tocmai prin Moldova, vin macar o data pe an cu nepotii, ca-ntr-un pelerinaj, sa le arate unde li s-au inecat radacinile.