De ce trebuie să se teamă bărbaţii în ziua de Dragobete şi care este povestea expresiei „Dragobetele sărută fetele”

De Dragobete, fetele sunt fugărite pentru a li se fura un sărut. Foto: click.ro

Dragobete, sărbătorit încă de pe vremea dacilor, având menirea de a aduce iubirea în casă şi în suflet, a fost sursa multor tradiţii de-a lungul timpului. Poate cea mai cunoscută este aceea de a-ţi săruta iubitul sau iubita în ziua de Dragobete. Şi celebra expresie „Dragobetele sărută fetele!” provine de la un vechi obicei, unul din multele legate de Ziua Iubirii la români.

Dragobetele are rădăcini foarte vechi, fiind sărbătorit chiar de pe timpul dacilor, după cum se precizează în volumul „Tradiţii şi obiceiuri româneşti”, coordonat de editura Flacăra. Pentru daci, Dragobetele era o divinitate precum Cupidon al romanilor şi Eros, al vechilor greci. Dragobetele, numit şi Năvălnicul sau Logodnicul Păsărilor, fecior chipeş şi puternic, se spune că aduce iubirea în casă şi în suflet.

Sărbătoarea este celebrată de români pe 24 februarie şi este considerată în popor echivalentul sărbătorii Valentine's Day (ziua Sfântului Valentin), sărbătoare a iubirii.

De ce poartă numele de Dragobete

Nicolae Constantinescu, etnolog al Universităţii din Bucureşti, afirma că nu există atestări documentare ale acestei sărbători decât în secolul al XIX-lea, „ceea ce nu înseamnă mare lucru pe scara timpului”. Profesorul a susţinut că numele vine din derivarea cuvântului „drag-dragul”(cu tema slavă), adăugând că „nu putem şti sigur, pentru că în domeniul etimologiei eşti tot timpul pe nisipuri mişcătoare”. Lingvistul Lazăr Şăineanu a propus analogia cu „dragu-bete”, sufixul „-bete” fiind folosit în zonele din Oltenia, semnificând „adunare, mulţime”. În „Dicţionarul etimologic al limbii române”, Al. Ciorănescu propune ca etimon, cu rezerve, cuvântul sârb „drugobrat” ce se traduce prin „cumnat”.

Etnograful Marcel Lutic de la Muzeul de Etnografie al Moldovei a prezentat etimologia acestei sărbători populare, considerând că majoritatea denumirilor ei provin de la „Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, sărbătoare religioasă celebrată pe 23 februarie care în slavă se numeşte Glavo-Obretenia. Alte teorii expuse de Lutic consideră provenienţa numelui de la cuvintele din slava veche „dragu” şi „biti”, care s-ar traduce prin „a fi drag” sau de la cuvintele dacice „trago” - ţap şi „pede” - picioare, acestea transformându-se, în timp, în drago, respectiv bete: „În paranteză fie spus, credem ca dacii au avut o divinitate celebrată în această perioadă a anului, divinitate al cărei nume nu ni s-a păstrat, după cum multe alte nume ale divinităţilor dacice nu ne mai sunt cunoscute”.

Ritualul zilei de Dragobete

În vremurile de demult şi în unele zone ale ţării chiar şi în prezent, de Dragobete tinerii îmbrăcaţi în haine frumoase obişnuiau să se adune în păduri şi să culeagă primele flori ale primăverii. Culesul florilor se făcea cu voie bună dar şi cu cântece şi un fel de joc numit zburătorit.

Potrivit site-ului CrestinOrtodox.ro, fetele strângeau în această zi ghiocei, viorele şi tămâioase, pe care le puneau la icoane, pentru a le păstra până la Sânziene, când le aruncau în apele curgătoare. Dacă, întâmplător, se nimerea să găsească şi fragi înfloriţi, florile acestora erau adunate în buchete ce se puneau, mai apoi, în lăutoarea fetelor (n.r. apa fiartă cu leşie cu care se spălau pe cap), în timp ce se rosteau cuvintele:

„Floride fragă

Din luna lui Faur

La toată lumea să fiu dragă

Urâciunile să le desparţi".

Un sărut cât o logodnă în faţa satului

La ora prânzului fetele obişnuiau să fugă către sat în timp ce băieţii le fugăreau în încercarea lor de a le prinde şi de a le săruta. După ce îşi prindea aleasa, băiatul îi fura o sărutare în văzul lumii, sărut care simboliza legământul lor de dragoste pe întregul an. De aici şi celebra zicală: „Dragobetele sărută fetele!”. Logodna era anunţată seara în cadrul comunităţii satului şi a membrilor celor două familii. Participanţii la sărbătoare, în concordanţă cu tradiţia, erau consideraţi binecuvantaţi în acel an, bucurându-se de toate din belşug, fiind feriţi de boli. O superstiţie din popor spune că persoanele care nu sărbătoreau această zi erau pedepsiţi să nu poată iubi în acel an, potrivit site-ului calendarulortodox.ro.

Conform unei alte tradiţii, flăcăii, strânşi în cete şi fetele obişnuiau ca, în ziua de Dragobete, să îşi cresteze braţul, în formă de cruce, după care îşi suprapuneau tăieturile, devenind astfel fraţi, respectiv surori de cruce. Fiecare tânăr avea grijă ca ziua de Dragobete să nu îl prindă fără pereche, ceea ce ar fi reprezentat un semn rău, prevestitor de singurătate pe întreg parcursul anului, până la următorea zi de Dragobete.

De Dragobete, potrivit tradiţiei din popor, fetele trebuie să se întâlnească cu persoane de sex masculin. Altfel nu vor avea deloc parte de iubire de-a lungul întregului an. Totodată, în sate se credea că fetele care ating un bărbat dintr-un sat învecinat vor fi drăgăstoase tot timpul anului.

Folcloristul român Constantin Rădulescu-Codin, în lucrarea „Sărbătorile poporului cu obiceiurile, credinţele şi unele tradiţii legate de ele” scria: „Dragobete e flăcău iubieţ şi umblă prin păduri după fetele şi femeile care au lucrat în ziua de Dragobete. Le prinde şi le face de râsul lumii, atunci când ele se duc după lemne, flori, bureţi ...”. Nu se sacrificau animale pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor.

Bărbaţii care se ceartă cu femei vor avea ghinion tot anul 

În ziua de Dragobete tinerii şi tinerele nu au voie să plângă. Dacă o fac, se spune că vor avea probleme şi supărări în perioada următoare.

În unele regiuni din ţară, ajunul de Dragobete are aceeaşi tradiţie ca şi noaptea de Bobotează. Tinerele care doresc să afle care este sufletul lor pereche, îşi pun sub pernă busuioc sfinţit, sperând că Dragobetele le va arăta care este acela.

Este, de asemenea, obligatoriu ca de Dragobete bărbaţii să se afle în relaţii cordiale cu persoanele de sex feminin. Bărbaţii nu au voie să supere femeile şi nici să se certe, în caz contrar îi aşteaptă o primăvară cu ghinion şi un an deloc prielnic. Atât cavalerii, cât şi domnişoarele, trebuie să fie veseli de Dragobete pentru a avea parte de iubire până la sfârşitul anului.

Potrivit enciclopediaromaniei.ro, la Dragobete păsările nemigratoare se strâng în stoluri, ciripesc, se împerechează şi încep să-şi construiască cuiburile. Păsările neîmperecheate în ziua de Dragobete se spune că rămâneau fără pui până în ziua de Dragobete a anului viitor. Asemănător păsărilor, fetele şi băieţii trebuiau să se întâlnească pentru a fi îndrăgostiţi pe parcursul întregului an. Cei care nu se întâlneau cu un prieten în ziua de Dragobete se spune că nu era iubit tot anul.