Independence Day

Statele Unite ale Americii sărbătoresc, anul acesta, la 4 iulie, 238 de ani de la adoptarea oficială de Congresul Continental de la Philadelphia a Declaraţiei de Independenţă, filozofia politică pe care s-au întemeiat Statele Unite ale Americii.

Documentul, conceput de Thomas Jefferson, al treilea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, cu câteva modificări aduse de John Adams şi Benjamin Franklin, a fost adoptat la 4 iulie 1776. Declaraţia anunţa întregii lumi separarea celor 13 colonii de Marea Britanie şi formarea Statelor Unite ale Americii. Se năştea o naţiune şi se formula filozofia libertăţilor individuale. Jefferson nu a fost animat de originalitatea textului, ci de reliefarea ideilor Revoluţiei, credinţa în libertate şi egalitate. Elitele timpului doreau ca poziţia fiecărui american să nu fie determinată prin naştere, titlu sau grad, ci prin talent, capacităţi antreprenoriale şi abilităţi personale. Încă din primele zile ale existenţei noii naţiuni, fondatorii acesteia au prezis că Statele Unite au o misiune importantă în lume.

La 30 aprilie 1789, odată cu preluarea postului de preşedinte, George Washington declara:

„Păstrarea focului libertăţii şi a modelului de guvern republican reprezintă, de departe, cea mai importantă misiune încredinţată în mâinile poporului american.”

Ziua Independenţei a fost sărbătorită pentru prima dată, oficial, în statul Massachussetts, în anul 1781. La 11 ani după Declaraţia de Independenţă, Congresul a convocat o convenţie specială, cu participarea reprezentanţilor tuturor statelor fragilei confederaţii. La 17 septembrie 1787, după patru luni de negocieri secrete, delegaţii la Convenţia din Philadelphia au elaborat Constituţia Statelor Unite ale Americii. Aceasta are 4.600 de cuvinte şi oferă temeiul legal pentru un guvern central, cu activitate în trei domenii: legislativ, executiv şi justiţie – fiecare, restrâns de un sistem de verificare pe care americanii îl denumesc checks and balances (ceea ce s-ar putea traducere în limba română prin frâne şi echilibru). Conceptul checks and balances a fost deseori tradus incorect prin sintagma relaţia dintre puteri. În realitate, conceptul se referă la faptul că, într-un stat de drept, fiecare putere, Preşedintele, Justiţia şi Parlamentul trebuie să se ţină reciproc în şah măcar prin faptul că au agende diferite. Aşadar, când este vorba de menţinerea direcţiei rezonabile a unui stat, pragmaticii de americani cred că  este mai prudent ca nicio ramură a statului să nu aibă toată sforile şi toată puterea în mână. Constituţia a fost amendată de 27 de ori, fiind astăzi cea mai veche constituţie din lume. Faptul că în Constituţie nu este inclusă Declaraţia drepturilor omului a făcut ca dezbaterile pentru redactarea acesteia din urmă să fie anevoioase. Primul Congres Federal a luat în discuţie o listă a drepturilor omului, propunând 12 amendamente la Constituţie. Astfel, cele mai valoroase drepturi ale omului – libertatea de exprimare, libertatea presei, libertatea de întrunire, dreptul la un proces corect şi nepărtinitor – au devenit părţi ale Constituţiei, zece amendamente intrând în vigoare la 15 decembrie 1791. Figură centrală a acelor zile a fost George Washington, care îşi leagă întreaga viaţă de momentele care au dus la crearea Americii. Colegiul electoral l-a ales în unanimitate pe George Washington preşedinte, la 30 aprilie 1789, şi apoi în alegerile din 1792. Washington rămâne până azi singurul preşedinte care a luat 100% din voturile electoratului. George Washington a depus jurământul ca prim preşedinte, conform constituţiei Statelor Unite ale Americii, la 30 aprilie 1789, la Federal Hall, în New York. La inaugurare, Washington a avut grijă ca titlurile şi vestimentaţia să fie republicane şi nu a imitat niciodată curţile regale europene. Până la sfârşit, a preferat apelativul Domnule Preşedinte. Washington a avut din 1792 două mandate ca preşedinte şi a refuzat să candideze pentru al treilea. Astfel, s-a stabilit prin forţa precedentului un maximum de două mandate ca preşedinte, ceea ce ve deveni literă de lege prin Amendamentul 22 la Constituţie.

Cum şi-a început cariera militară George Washington?

La finele anului 1752, guvernatorul Virginiei, Robert Dinwiddie, reorganizează armata (neregulată) a coloniei, iar George Washington solicită unul din posturile de comandă. Washington este numit ofiţer adjutant de district în miliţia coloniei Virginia, funcţie care îi aduce gradul de maior la vârsta de 20 de ani. Este însărcinat cu instrucţia miliţiei în districtul în care comandă. La vârsta de 21 de ani, în Fredericksburg, Washington devine Maestru Mason în masoneria americană, o societate secretă, organizată pe modelul frăţiilor, a cărei filozofie îl va influenţa toată viaţa.

În decembrie 1753, Washington primeşte şi execută o misiune diplomatică, dată de guvernatorul Virginiei, aceea de a transmite un ultimatum francezilor aflaţi la frontiera de pe râul Ohio, la Fort Le Boeuf. Mesajul guvernatorului le cerea francezilor să abandoneze colonizarea în zonă. Francezii au refuzat. Anul următor, în 1754, Robert Dinwiddie îl deleagă pe Washington, pe atunci locotenent-colonel, să conducă o misiune militară care urma să-i scoată pe francezi din Fort Duquesne. Washington, cu 400 de voluntari în subordine, începe pregătirile şi construieşte un loc de campare pe care-l denumeşte Fort Necessity. La 3 iulie, tabăra lui Washington de la Fort Necessity a fost atacată de cei 1.200 de militari ai generalul De Villiers. Aceştia au încercuit fortul şi, timp de 9 ore, muschetele au tras asupra voluntarilor lui Washington. Washington şi trupele sale, copleşiţi de o forţă franceză numeric superioară şi bine poziţionată, au capitulat. A fost singura capitulare din cariera sa militară. Cu toate acestea, retragerea a fost onorabilă, iar faptele de vitejie ale lui Washington i-au crescut faima de bun comandant.

Acestea au ajuns la urechile generalului englez Edward Braddock, care şi l-a dorit drept consilier (aide-de-camp), urmând a-şi păstra gradul primit. Washington a acceptat noua poziţie militară. Un bun cunoscător al tacticilor de gherilă ale francezilor şi ale aliaţilor lor, triburile de indieni, Washington şi-a avertizat superiorul, odată cu începerea ostilităţilor militare, de posibilele scenarii pe care inamicii le vor utiliza. Generalul Edward Braddock nu a ţinut cont de aceste avertismente. În dimineaţa zilei de 9 iulie 1755, generalul Braddock, urmat de Washington şi de 1.000 de militari, a trecut pe malul sudic al râului Monongahela. Un detaşament precursor, format din 350 de soldaţi şi 250 de muncitori sub comanda colonelului Thomas Gage, deschidea cale de înaintare pentru grupul principal de forţe. În jurul orei 13, detaşamentul precursor a fost angajat într-o ambuscadă, suferind mari pierderi. Generalul Braddock, împreună cu 400 de militari, a plecat în ajutorul propriilor trupe. Dar haosul generat de retragerea oamenilor lui Gage a creat derută în rândul englezilor. Pierderile au fost imense, în primul rând datorită tacticilor englezilor, dar şi a echipamentului de culoare roşie (tunica) uşor de reperat, pe câmpul de luptă, pentru un trăgător chiar neexperimentat. Washington a călărit de-a lungul şi de-a latul câmpului de bătălie, sub o ploaie de gloanţe, reorganizând rămăşiţele forţelor britanice şi a miliţiilor din Virginia pentru retragere. Englezii s-au retras, lăsând în urmă 714 soldaţi ucişi şi 37 de răniţi, 26 de ofiţeri din cei 86 ucişi şi 37 răniţi. De partea cealaltă, numai 30 de militari ucişi dintre care trei ofiţeri. Generalul Braddock a fost rănit şi şi-a pierdut viaţa trei zile mai târziu. În urma acestei acţiuni, lui Washington i se încredinţează comanda unei zone dificile de frontieră, în munţii Virginiei, fiind recompensat prin avansarea la gradul de colonel şi numit comandant al tuturor forţelor coloniei Virginia. Va reveni la Fort Le Boeuf, în 1758, sub comanda generalului britanic John Forbes, având acum gradul de general de brigadă. În lupta care a urmat va învinge trupele franceze, obligându-le să părăsească fortificaţiile. Acesta a fost începutul unei cariere militare impresionante, care l-a propulsat pe tânărul ofiţer în fruntea statului american în calitate de preşedinte.

Fără a aprofunda Războiul de Independenţă, menţionăm că acest conflict a avut loc între anii 1774 – 1783, timp în care trupele americane, dezorganizate la început, au fost reorganizate ulterior sub comanda lui George Washington, transformându-se într-o armată capabilă să ţină piept forţelor britanice. În 1775, a fost numit comandant suprem al tuturor forţelor militare ale coloniilor răsculate împotriva Angliei. A avut un rol decisiv în organizarea armatei americane, care a repurtat victoriile de la Saratoga (1777) şi Yorktown (1781), hotărâtoare pentru obţinerea independenţei Statelor Unite ale Americii. În urma acestor victorii, diplomaţia americană, în frunte cu Benjamin Franklin, a stabilit relaţii diplomatice şi a semnat acorduri cu Franţa, Olanda şi Spania. Astfel, aceste state europene au intervenit cu forţele lor armate alături de americani în greul război dus împotriva Angliei. Situaţia conflictuală a escaladat cu rapiditate împotriva Londrei, odată ce flota Bourbonilor a izbutit să rupă comunicaţiile marinei britanice cu corpul expediţionar. La scurt timp, a avut loc capitularea de la Yorktown (19 octombrie 1781). Vestea înfrângerii a însemnat sfârşitul guvernării personale a lui George al III-lea, iar odată cu noul Parlament instalat la Westminster, s-a parafat Tratatul de Pace de la Versailles (1783) prin care se recunoştea independenţa absolută a SUA. Aşa s-a născut o mare naţiune.

Tradiţiile legate de 4 iulie s-au păstrat încă din perioada în care coloniştii au celebrat proclamarea şi dobândirea independenţei printr-o serbare cu artificii, muzică şi mâncare servită în aer liber. Evenimentul este aşteptat cu mare interes şi nerăbdare de toţi americanii pretutindeni pe glob. În 1996, când am zburat spre Statele Unite ale Americii într-un Jumbo Jet-Boeing 747, la o altitudine de 11.000 m, am avut senzaţia că, îndreptându-mă spre Lumea Nouă, asemenea unui explorator, va trebui să înţeleg o societate total diferită de cea din care veneam. Am trăit în America Ogarului Cenuşiu un an, în care am învăţat în cea mai importantă universitate militară, National Defence University. Acolo, pe malurile Potomacului, am petrecut împreună cu colegii americani un 4 iulie de neuitat, cu un picnic la iarbă verde, împreună cu comandatul de atunci al universităţii, general-locotenent Ervin Rokke, încununat de un foc de artificii uriaş care a luminat cerul deasupra Casei Albe. Americanii ştiu să se bucure de ziua lor naţională cu sinceritate. Pentru ei contează să-şi vadă fluturând drapelul naţional în curte, să ştie cât costă galonul de benzină şi dacă au asigurare de sănătate.

America nu este o societate de binefacere. Dacă eşti bun însă, un proiect poate atrage sute de milioane de dolari pentru a fi pus în practică.

America înseamnă General Electric, Microsoft, Boeing, Harvard sau Stanford, NASA. America înseamnă însă şi Budweiser şi burgeri, Coca Cola şi Pepsi Cola, McDonald şi Hollywood. Visul american este atât de puternic şi de prezent încât, de-a lungul anilor, a făcut mii de oameni să plece în căutarea lui. Mulţi au reuşit şi, astăzi, sunt de câteva generaţii cetăţeni americani. România are o relaţie de 138 de ani cu America, iar acum beneficiază de un parteneriat strategic care-i conferă o poziţie importantă în relaţiile Washingtonului cu Noua Europă. Parteneriatul strategic cu SUA se înscrie pe coordonatele colaborării în probleme de securitate regională şi de stabilizare a Europei de Sud-Est pe plan militar şi economic – vizând creşterea volumului schimburilor comerciale bilaterale, a investiţiilor americane în România – şi pe combaterea riscurilor neconvenţionale şi a terorismului global.

Anul acesta se împlinesc 238 de ani de la semnarea Declaraţiei de Independenţă, iar noi, românii, aparţinând unui stat european, cu tradiţii europene istorice de netăgăduit, suntem aliaţii americanilor. Înainte de 1989, am visat libertatea pe care o oferea America. Acum, visăm o împlinire profesională şi economică la fel ca acolo. America a adus pacea în ambele războaie mondiale şi a menţinut-o pe timpul Războiului Rece. Asta i-a fascinat pe oameni, pentru care, cel mai important simbol al libertăţii a rămas Statuia Libertăţii care străjuieşte intrarea în cosmopolitul oraş New York. Să urăm camarazilor de arme americani: A Happy Independence Day şi God Bless America!