Şeful Fiscului american a fost demis în urma scandalului anchetelor politice demarate de instituţie
0
Preşedintele Barack Obama i-a cerut şefului Fiscului american să-şi depună demisia în urma scandalului iscat după ce s-a aflat că instituţia pe care acesta o conducea a demarat anchete pe criterii politice pentru a compromite anumite grupări conservatoare în timpul alegerilor pentru prezidenţialele din noiembrie 2012.
Steven Miller, directorul Internal Revenue Service (IRS, Fiscul american) a fost forţat să părăsească funcţia, după ce Barack Obama a calificat acţiunile Fiscului drept „de neiertat”, adăugând că „americanii au dreptul să fie furioşi din această cauză, şi eu sunt furios”.
Şeful Fiscului a refuzat însă să-şi asume răspunderea pentru acuzaţiile aduse instituţiei pe care o conducea şi a trimis colegilor săi un e-mail prin care îi anunţă că plecarea sa se datorează faptului că mandatul său se încheia la începutul lunii iunie.
Afirmaţiile lui Obama despre faptul că este furios pentru abuzurile comise de Fisc au venit după ce a fost acuzat în repetate rânduri că este „pasiv” în legătură cu aceste dezvăluiri. Şeful Fiscului a fost anunţat că trebuie să-şi depună demisia chiar de către Jacob Lew, şeful Trezoreriei Americane şi fost şef de cabinet al preşedintelui Obama.
IRS a devenit epicentrul unui scandal în care este implicată Casa Albă, după ce o anchetă guvernamentală a scos la iveală faptul că instituţia a demarat anchete pe criterii politice înaintea şi în timpul campaniei pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie 2012. Mai mulţi membri ai unor grupări politice conservatoare au denunţat Fiscul pentru pornirea unor investigaţii „excesive şi inadecvate”.
Funcţionarii ar fi cerut acestor grupări date cu caracter confidenţial, precum liste cu sponsori, iar pe unele dintre acestea le-a furnizat chiar presei în timp ce anchetele în cazul lor încă nu se încheiaseră.
Internal Revenue Service (IRS, Fiscul american) nu doar că a pornit anchete pe criterii politice, dar a şi furnizat presei documente confidenţiale ale grupărilor politice pe care le avea în vizor. În 2012, în plină cursă electorală pentru prezidenţialele din noiembrie, IRS a dat publicităţii nu mai puţin de nouă cereri cu caracter confidenţial primite, toate înaintate de grupări politice conservatoare.
Acum, chiar jurnaliştii propublica.org, organizaţia media care a primit documentele de la Fisc au publicat un articol în care povestesc cum, în noiembrie 2012, cu puţin timp înainte de alegeri, au primit 31 de cereri primite de Fisc de la diverse organizaţii.
Documentele veneau ca răspuns la o solicitare trimisă de jurnalişti pentru 67 de grupuri politice care ceruseră deduceri fiscale. Dintre cele 31 de documente primite, nouă erau marcate ca fiind încă neaprobate. Asta înseamnă că solicitările încă erau procesate de Fisc, prin urmare nu puteau fi date publicităţii.
Grupurile de lobby se angajau să nu facă politică
Atunci, jurnaliştii au decis să publice şase dintre aceste cereri, considerând că ele servesc interesului public. Materialele publicate atunci de propublica.org arătau că grupări politice conservatoare îşi luau angajamentul, în actele trimise Fiscului, că nu se vor implica în politică, deşi până la urmă au acţionat ca grupuri de lobby. Tema sponsorilor din spatele acestor organizaţii conservatoare, majoritatea aparţinând mişcării Tea Party.