Culisele campaniei juridice de contestare a alegerilor de către Trump. Lupte interne între oficiali de campanie şi avocaţi şi o tentativă de „puci”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alegeri SUA 2020 FOTO EPA-EFE
Alegeri SUA 2020 FOTO EPA-EFE

Dacă anterior republicani de vârf îl susţineau pe preşedintele în exerciţiu în demersurile juridice de contestare a rezultatelor alegerilor în statele întoarse de Joe Biden, pe măsură ce tot mai multe acţiuni au fost respinse, acum bat în retragere în timp ce lupta pare că s-a mutat pe un front disputat între oficiali de campanie şi avocaţii care au preluat conducerea, în special Rudy Giuliani, arată presa americană.

Associated Press a relatat despre faptul că Trump nu şi-a angajat cei mai buni avocaţi care să-i pledeze cauza, precum de exemplu dintre cei care în trecut au reprezentat Partidul Republican atunci când scrutinul prezidenţial a ajuns la Curtea Supremă. Mai mult, avocaţii lui Trump au comis erori elementare într-un proces important, şi anume cel de la o curte federală din statul Florida. Avocatul principal a fost Rudy Giuliani, care s-a abătut în repetate rânduri de la argumentaţia menită a-l convinge pe judecător că plângerea referitoare la sute de mii de voturi atribuite lui Joe Biden se susţine juridic, motivând eforturi coordonate ale oficialilor electorali din comitate democrate din statul Pennsylvania, dar şi din state ca Wisconsin, Michigan şi Arizona în vederea unei fraude electorale pe scară largă. 

O eroare care a subminat credibilitatea contestaţiei a fost şi modificarea plângerii iniţiale privind observatorii electorali în vederea unei noi strategii legale ce îşi propune doar blocarea certificării rezultatelor alegerilor pentru a câştiga timp.

Giuliani a mizat pe argumentul protecţiei constituţionale egale a tuturor cetăţenilor privind dreptul la vot şi nu pe cel al uzurpării legislaţiei la nivel de stat privind remedierea buletinelor de vot cu erori pe care l-ar păstra pentru „apel”, a relatat Daily Beast.

Rudy Giuliani n-a mai pledat într-un proces la nivel federal din 1992. Experţii în drept au observat că pe lângă erori precum faptul că a încurcat numele judecătorilor ,Giuliani a părut că nu cunoaşte semnificaţia unor termeni juridici de bază dar nici termeni din propria plângere precum „opacitate”.

„N-am văzut niciodată in avocat pledant în materie de alegeri să gestioneze un caz la un nivel atât de necorespunzător. Faptul că un avocat pledând în cel mai important proces din Pennsylvania nu ar înţelege ce înseamnă standardul de examinare strictă într-un caz constituţional este halucinant”, a apreciat Rick Hasen, profesor de drept la Universitatea din California.

„Acest soi de neglijenţă arată lipsa de seriozitate cu care aceste afirmaţii sunt prezentate în faţa Curţii”, a spus acesta.

Giuliani a argumentat că între 680.000 şi 1.2 milioane de buletine de vot prin corespondenţă ar fi ilegale.

„În ce mă priveşte, domnule judecător, ar putea proveni de la Mickey Mouse”. Giuliani a încercat să facă paralele cu precedente de fraudă citând manipularea voturilor de către fostul primar al Chicago în alegerile din 1960 câştigate de John F. Kennedy.

Întrebat cu privire la dovezi, Giuliani ar fi mărturisit că nu are de prezentat dovezi concrete, dar a menţionat că plângerile privind restricţiile anti-COVID-19 care nu au permis o distanţă adecvată a observatorilor sunt de fapt acuzaţii privind un „proces de fraudare plănuit” şi că voturile prin corespondenţă sunt inerent frauduloase.

Din instanţă argumentele lui Giuliani au fost susţinute şi în faţa opiniei publice în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc joi săptămâna trecută şi la care au participat purtătoarea de cuvânt a campaniei, Jenna Ellis, dar şi avocata Sidney Powell, de care între timp echipa de campanie s-a dezis din cauza unor declaraţii privind fraude cu programe informatice folosite în Venezuela, dar şi altor afirmaţii incendiare cum că va arunca în aer Georgia cu dovezile sale.

„Pot să recunosc o infracţiune. Le pot mirosi. Or, nu trebuie să o mirosiţi pe acesta. V-o pot demonstra în 18 moduri diferite”, a spus Giuliani.

Potrivit Washington Post unii membri ai campaniei lui Trump nu au considerat conferinţa de presă o idee bună, în timp ce alţi oficiali din anturajul lui Trump a numit eforturile lui Giuliani neserioase. Oficiali de campanie au recunoscut că au avut un plan mai cuprinzător pentru a lupta strategic în state diferite dar că Giuliani l-a convins pe Trump de faptul că consilieri săi îl induc în eroare.

Oficialii Comitetului Naţional republicani nu au luat parte la organizarea evenimentului la unul din sediile sale preferând să stea deoparte.

„Este showul lui Giuliani”, a spus un oficial senior al campaniei.

Giuliani a fost pus în fruntea companiei juridice de contestare a rezultatelor voturilor în mai multe state cheie după un şir de procese respinse şi după ce firmele mari de avocatură s-au retras pe motivul presiunilor foarte mari la care au fost expuşi din partea adversarilor liberali ai lui Trump.

Surse de la firme recunoscute care l-au mai reprezentat pe Trump în contestaţii şi-au exprimat îngrijorări privind forţarea unei strategii legale nesusţinute de dovezi solide care ar lăsa impresia unei fraude electorale în lipsa acestora.

O altă eroare ar fi şi faptul că înaintea unei audieri importante de care atârna soarta contestaţiei din Pennsylvania avocaţii retraşi la solicitarea lor din caz au fost înlocuiţi parţial de Marc Scaringi, un avocat cu o firmă mică de avocatură din Pennsylvania, care l-a scurt timp după ce a fost prezentat a cerut o amânare pentru pregătirea argumentaţiei.

Un alt fapt de menţionat ar fi că acesta s-a arătat sceptic după ce Biden a fost proiectat câştigător că litigiile vor putea răsturna soarta alegerilor în favoarea lui Trump.

O luptă internă pe care unele surse familiare cu incidentele au numit-o „puci” s-ar fi declanşat în culise între oficiali ai campaniei, echipa juridică şi o facţiune condusă de Giuliani şi Jenna Ellis aflaţi în prim-planul public al campaniei juridice de contestare a alegerilor.

Surse au declarat pentru ABC News că s-a încercat un „puci” pentru a prelua comanda de la lideri ai campaniei electorale pretinzând că au primit undă verde de la Trump.

Echipa lui Giuliani s-ar fi instalat la sediul de campanie din Virginia, în timp ce Ellis asupra cărora consilieri ai Casei Albe avertizaseră anterior, ar fi început să le spună membrilor campaniei că îi vor raporta ei şi că cei care iau hotărâri sunt ea şi Giuliani.

Asta a stârnit furia atât a managerului de campanie, cât şi a strategului principal Jason Miller - acesta din urmă a şi înfruntat-o pe Ellis ca în cele din urmă amândoi să ameninţe că îl vor suna pe Trump.

Miller a replicat pentru ABC News că „spre nefericirea presei fake news nu există dezbinări între noi. Am deplină încredere în abilităţile de avocat ale Jennei şi de purtător de cuvânt eficient al preşedintelui. Sunt nerăbdător să lucrăm împreună pentru a livra o victorie preşedintelui Trump”.

Ellis a răspuns la rândul ei că priorităţile presei sunt bârfele în loc să li se dea ocazia să vorbească despre litigiile în curs.

În decizia sa de respingere a contestaţiei, întinsă pe 37 pagini, judecătorul Matthew Brann din Williamsport (Pennsylvania) a subliniat că argumentele nu au bază juridică, iar acuzaţiile sunt speculative.

„Această revendicare, precum monstrul lui Frankenstein, a fost cusută la întâmplare”, a mai scris Brann, judecător republican numit de fostul preşedinte Barack Obama. Brann a spus că echipa campaniei lui Trump i-a cerut să „priveze de drepturi aproximativ 7 milioane de alegători” şi că nu a putut găsi niciun caz în care un reclamant „a căutat o cale de atac atât de drastică în contestarea unor alegeri”, scrie news.ro.

Citiţi şi:

Alegeri SUA 2020. În ce stadiu se află plângerile formulate de echipa lui Trump în legătură cu votul de la 3 noiembrie

Procesul intentat de echipa lui Trump în Pennsylvania, poreclit „Monstrul lui Frankenstein” de judecătorul care l-a respins

Alegeri SUA 2020. Ultimele zbateri ale lui Trump pentru a răsturna rezultatul prezidenţialelor. La ce tactică a recurs

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite