În aceste zile, subiectul principal în declaraţiile oficiale ale ministerelor de Externe din Golf ca de altfel şi în mass- media este condamnarea atacului asupra ambasadei Arabiei Saudite din Teheran. Potenţialul de tensionare a relaţiilor între unele ţări arabe şi Iran este foarte mare.

Arabia Saudită a executat la 2 ianuarie 47 de persoane, majoritatea suniţi, implicate în atacuri concertate de Al-Qaeda în 2003 şi 2004, în urma cărora au murit cetăţeni saudiţi şi străini. Printre condamnaţi, un cleric şiit, Şeicul Nimr al-Nimr, care criticase modul Arabiei Saudite de a trata minoritatea şiită, simbol al protestelor şiiţilor în Golful Persic în timpul revoltelor din perioada Primăverii Arabe. Iranul a condamnat execuţia. Protestatari iranieni au incendiat ambasada Arabiei Saudite din Teheran.

Situaţia apare destul de complexă. După un moment în care toată lumea a avut sentimentul îmbunătăţirii relaţiilor cu Iranul, s-au anulat din nou tentativele de normalizare a relaţiilor. Tensiunile pe motive religioase pot escalada necontrolat în Orientul Mijlociu.

În ciuda discursurilor dure şi autoritarismului regimurilor din Golf, aceste ţări îşi doresc pace pentru a putea construi un viitor prosper şi societăţi solide bazate pe tehnologie şi cunoaştere. Înţelepciunea şi mândria, dar şi propria înţelegere a conceptului de securitate vor avea rol decisiv în găsirea unor soluţii pentru relaţiile tensionate cu Iranul.

În zilele ce au urmat incendierii ambasadei Arabiei Saudite din Teheran, EAU, Kuweit, Bahrain, ţări în care suniţii sunt la conducere, dar şi Sudan, solidare cu Arabia Saudită, au întrerupt relaţiile diplomatice cu Iran. Qatar şi Oman nu au exprimat opinii, fiecare având motivele sale.

Maha Akeel, directorul Departamentului de Informare al Organizaţiei pentru Cooperare Islamică, spune că Organizaţia pentru Cooperare Islamică OIC „a cerut statelor membre şi comunităţii internaţionale să ia măsuri concrete pentru a preveni în viitor astfel de agresiuni asupra misiunilor diplomatice şi consulare din Iran, subliniind că agresiunea asupra misiunilor Arabiei Saudite din Teheran şi Mashhad  reprezintă în încălcare flagrantă a Convenţiei de la Viena privind Relaţiile Diplomatice din 1961, a Convenţiei de la Viena privind Relaţiile Consulare din 1963, şi dreptului internaţional care garantează inviolabilitatea misiunilor diplomatice care impune imunitatea şi respectul faţă de misiunile acreditate într-un anume stat în manieră clară şi angajantă, precum  şi ale Cartei Organizaţiei pentru Cooperare Islamică şi Cartei Naţiunilor Unite privind menţinerea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a statelor membre  şi neamestecului în afacerile interne“.

Întâlnire a Consiliul Miniştrilor de Externe ai Organizaţiei pentru Cooperare Islamică, 21 ianuarie 2016 FOTO Facebook OIC

Aceste declaraţii au fost incluse în comunicatul oficial emis de Consiliul Miniştrilor de Externe ai Organizaţiei pentru Cooperare Islamică. Iranul s-a „disociat de acest comunicat”, Libanul a spus că se „distanţează de acest comunicat”, iar Algeria a adăugat în paragraful 5 că „în conformitate cu principiul neamestecului în afacerile interne, măsurile legitime şi legale luate de Arabia Saudită la care se face referire în paragraful 5 ţin de deciziile suverane”.

Pentru cei nefamiliarizaţi cu importanţa facţiunilor religioase în lumea arabă, voi limita comentariul la a evidenţia rivalitatea între suniţi şi şiiţi. 

Maha Akeel spune că „Organizaţia pentru Cooperare Islamică a condamnat declaraţiile Iranului privind execuţiile din Arabia Saudită ca fiind amestec flagrant în afacerile interne ale Arabiei Saudite şi a denunţat amestecul Iranului în afacerile interne ale unor state membre ale Organizaţiei pentru Cooperare Islamică cum ar fi Bahrain, Yemen, Siria şi Somalia. A denunţat de asemenea agenda bazată pe abordări sectare care sunt destructive şi afectează securitatea şi stabilitatea statelor precum şi pacea şi securitatea internaţională, şi a cerut întărirea relaţiilor de bună vecinătate în interesul popoarelor, în conformitate cu Carta Organizaţiei pentru Cooperare Islamică, Carte ONU şi dreptului internaţional”.

La 23 ianuarie, John Kerry s-a deplasat în Arabia Saudită pentru a asigura liderii saudiţi că: „Menţinem aceeaşi relaţie, alianţă şi prietenie solidă cu Arabia Saudită ca întotdeauna“. Tensiunea iscată între Arabia Saudită şi aliaţii săi pe de o parte şi Iran, pe de altă parte, este o chestiune complicată. Când analizăm cine al cui prieten şi susţinător este, totul devine un labirint.

Îmi amintesc o discuţie cu Şeica Lubna bint Khalid bin Sultan Al Qasimi, ministrul emiratez al cooperării internaţionale, care mi-a spus: „Mulţi nu cunosc istoria noastră aici în Golf: în EAU, mulţi dintre noi ne tragem din triburi yemenite”. Îmi amintesc şi o discuţie cu Anwar Gargash, ministru de stat în ministerul de Externe emiratez, care a spus: „Nu dorim ca Iran să creeze o aripă tip Hezbollah în Yemen care să menţină instabilitatea în regiune, cum e în Liban. Vrem să trăim în pace, să investim şi să ne bucurăm de prosperitate”. Iată de ce EAU sunt un stâlp de bază al coaliţiei arabe din Yemen.

În plus, sunt semne că Teheranul ar putea regreta că nu a ţinut sub control protestele, iar acum se confruntă cu condamnare pe plan internaţional. La 5 ianuarie, corespondentul New York Times la Teheran scria că „adepţii liniei dure din regimul iranian s-ar putea să regrete că nu au menţinut control asupra protestelor şi suportă vehemenţa reacţiei internaţionale” şi că s-ar putea să existe „semne de divizare în interiorul regimului iranian”. 

Iranul s-ar putea să nu fie un lup atât de mare şi rău, dar are o problemă de comunicare şi reacţii copilăreşti, şi probabil devine adesea inamicul public numărul 1 pentru că a lipsit de la lecţiile de politică externă şi discurs.

Interviul cu Maha Akeel, directorul Departamentului de Informare al Organizaţiei pentru Cooperare Islamică, a fost realizat de Marcela Ganea.