„Suntem pe cale să pierdem cursa...“

Urmează două manifestări care urmăresc să realizeze o agendă la zi a implicării naţionale în lupta dereglărilor climatice, marcate de fenomene din ce în ce mai violente, mai dese şi acoperind suprafeţe din ce în ce mai întinse.

În paralel, se mai încearcă realizarea unui sumar al angajamentelor clare în vederea susţinerii politicilor în acest domeniu, politici ce trebuie urmate pe termen mediu şi lung, beneficiind în acest sens şi de susţinerea organismelor continentale (UE spre exemplu) şi mondiale, Naţiunile Unite demarând deja programe foarte complexe şi de care, dacă am fi vreodată interesaţi, chiar am şi putea beneficia.

Primul eveniment are loc pe 21 septembrie, se numeşte UN Youth Climate Summit şi este  „o platformă pentru tinerii lideri care conduc acţiuni în domeniul climatului să-şi prezinte soluţiile“ la care participă, alături de tineri activişti (18-29 de ani) în domeniul mediului, antreprenori şi politicieni. În urmă cu luni, a fost lansată o ofertă pentru cei care doreau să participe la lucrări, organizaţiile sau şcolile având şi posibilitatea ca, în cazul în care veneau cu un tânăr sub 18 ani, să beneficieze de însoţitor. Au fost primite peste 7.000 de cereri, inclusiv pentru cele 100 de tichete verzi care ofereau voiajul gratuit. Aveţi aici programul manifestării:

Săptămâna următoare, luni, urmează un Summit special pe tema luptei împotriva schimbărilor climatice la care participă şefi de state şi guverne (mă rog, cei pe care-i interesează problema) şi care au fost îndemnaţi să-şi revadă angajamentele trecute şi, astfel, prin politici foarte serios restrictive la adresa tuturor tipurilor de poluatori, să limiteze creşterea încălzirii globale la un maximum de +1,5% sau 2% în raport cu perioada pre-industrială (secol XIX).

Marţi, la Paris, în cadrul unei reuniuni cu ziariştii, Antonio Guterres, Secretarul General al ONU, a spus că şi-ar dori ca „întreaga societate să crească presiunea exercitată asupra guvernelor pentru ca ele să înţeleagă că trebuie să mergem mai repede înainte căci suntem pe cale să pierdem cursa... Avem nevoie de o schimbare fundamentală a modului în care producem hrana, a surselor de provenienţă a energiei economiilor noastre, a felului în care ne sunt organizate oraşele şi a modului de producţie a energiei”. În acest sens, mesajul adresat liderilor politici este de a prezenta la acest summit politicile naţionale care să ducă la reducerea emisiilor de gaz de seră cu 45% în următorii 10 ani şi, la nivelul anului 2050, să ajungă la „zero emisii”, ceea ce-şi propune să realizeze, chiar mult mai dvreme, şi Uniunea Europeană.

„Problema este că, în ciuda tuturor negocierilor,  - continua Secretarul General al ONU - emisiile mondiale de gaz de seră ating un nivel dramatic, iar concentraţia de dioxid de carbon în atmosferă este cea mai ridicată în istoria de 3 milioane de ani. Iar ultimii patru ani au fost cei în care s-au înregistrat cele mai ridicate temperaturi din istoria consemnată de meteorologi. În Arctica, temeperaturile au crescut cu 3 grade începând cu 1990. Se ridică nivelul mării, recifii de corali agonizează şi începem să vedem consecinţele mortale pe care le pot avea schimbările climatice asupra sănătăţii, fie că este vorba despre poluarea aerului, valurile de căldură sau riscurile în privinţa securităţii alimentare”.

Sigur, în principiu, aşa e. Din punctul său de vedere. Dar, de partea cealaltă, există o poziţie fermă de negare a efectelor schimbărilor climatice. Vă aduceţi aminte de afirmaţia peremptorie a lui Trump: „conceptul de încălzire globală a fost creat de chinezi pentru a face industria americană non-competitivă”.

Mai mult, în noiembrie anul trecut, spunea că «nu crede» în concluziile unei evaluări comandate de Congresul american şi semnată de 300 dintre cei mai cunoscuţi specialişti din SUA, Şi iată ce se spunea în acest „National Climate Assesment” (peste 1000 de pagini): „Dat fiind nivelul istoric al emisiilor de gaz cu efect de seră, pierderile pe care le vor înregistra SUA ar putea atinge sute de miliarde de dolari în mai multe sectoare până la finele acestui secol... Consecinţele schimbărilor climatice dincolo de frontierele noastre ne afectează din ce în ce mai mult comerţul şi economia, mai ales preţurile la importuri şi exporturi, precum şi întreprinderile care au investiţii şi linii de aprovizionare în străinătate...”.

Din nefericire, disputa va continua ca până acum între cele două tabere: cea care are în vedere lupta pe termen lung pentru supravieţuirea planetei şi cealaltă, concentrată pe obiectivul politic personal, care spune că singura demonstraţie pe care trebuie s-o facă este de a prezenta, în vederea realegerii ca preşedinte, a unor rezultate excelente ale pieţei economice naţionale. Restul nu mai contează. Aveţi ca exemplu, absolut tragic, acţiunea preşedintelui Bolsonaro al Braziliei în raport cu tragedia de proporţii mondiale care afectează acum Amazonia şi care are ca rezultat o poluare monstruoasă însoţită de distrugerea unor uriaşe zone de habitat natural. Este un blocaj ideologic şi care anihilează toate jocurile pentru că, inevitabil, orice discuţie este interpretată ca susţinere adusă, direct sau indirect, adepţilor unei sau alteia dintre tabere. Şi astfel se face că, dincolo de pereţii sălilor de conferinţe, foarte puţine sunt, din păcate, urmările directe ale discuţiilor, traduse eventual în politici sustenabile. Iar acordurile care totuşi se realizează sunt mereu puse sub semnul schimbărilor politice dintr-o ţară sau alta.

Constatarea generală este că nu există încă politici unitare sau care să aibă şansa să devină aplicabile la nivelul unui continent, câtedată nici la nivelul unei regiuni, chiar dacă pericolele sunt atât de evidente şi distrugerile sunt vizibile şi produc pierderi care lovesc direct în interesele profunde ale unor ţări. Poate de aceea, măcar la modul teoretic, ar trebui să remarcăm faptul că există instanţe intrenaţionale unde se dezbat totuşi asemenea teme, facem totuşi parte din UE, care se află în topul preocupărilor în domeniu, cu legislaţii severe şi foarte ambiţioase. Şi atunci de ce toată problematica asta lipseşte cu desăvârşire din discursul public al politicienilor şi partidelor de la noi? De ce ne separăm atât de flagrant şi în acest domeniu de priorităţile europene?

Dacă tot zicem că suntem în UE, de ce nu a vorbit nimeni de la noi de programul asumat al Comisiei Europene care îşi doreşte ca Europa, la orizontul anului 2050, să devină primul continent neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon sau despre acest atât de mult discutat “Green Deal” pentru prima sută de zile din mandatul Ursulei Van der Lyen şi care vrea să transforme Banca Europeană de Investiţii într-o bancă pentru climat şi să mobilizeze 1.000 de miliarde de euro pentru următorii 10 ani? Aţi auzit cumva vreun politician român (de europarlamentari nu mai vorbesc, acolo toate speranţele sunt închise definitiv de bătăliile din spaţiul românesc) să se pronunţe, pro sau contra, asupra iniţiativei de introducere a taxei pe carbon la frontiere?

Sau doar exemplul atât de dureros şi de sensibil al despăduririlor care se fac în continuare, în dispreţul a tot ce se afirmă social ca “politică de toleranţă zero”. Veţi vedea, foarte curând, fotografiile luate de sateliţii europeni şi care demonstrează dezastrul ecologic din ţara noastră, ele fiind acum parte a unui dosar de caz în care soluţia ar putea fi plata de daune foarte importante. Evident că nu din buzunarul politicienilor iresponsabili, ci achitat de către contribuabilul român. Suntem în plină campanie de alegeri, urmează trei runde electorale, credeţi că veţi auzi pe cineva venind cu o strategie pe teme de climat? Nu, pentru că nu interesează şi, mai mult, s-ar putea să şi dăuneze pentru că s-ar vorbi de chestiuni socotite pernicioase şi inutile.

Caz în care, peste puţine decenii, vom putea fim puşi în situaţia să ne întrebăm nu de ce alţii vor trăi în alte condiţii de civilizaţie ci, din păcate, ne vom socoti căile de supravieţuire, câţi vom mai fi după ce declinul demografic actual îşi va fi făcut treaba până la capăt.

„Suntem pe cale să pierdem cursa...”  zice Secretarul general al ONU. Are oare dreptate?