Corespondenţă din Chile (3) – Rezistenţa Mapuche

Femeie Mapuche, începutul secolului 20.

Mapuche nu au fost niciodată supuşi pe deplin puterii coloniale spaniole, iar apoi şi-au văzut teritoriile preluate de chileni la sfârşitul secolului 19 în aşa-numita „pacificare a Araucaniei”,  care în practică a însemnat supunerea statului naţiune a populaţiilor originare. În prezent, comunitatea Mapuche este încă în revoltă şi cere drepturi lărgite pierdute în faţa statului modern chilian.

10 % din populaţia chiliană este de origine indigenă

Din 1998, Chile celebrează pe 24 iunie ziua naţională a popoarelor indigene. Cu toate acestea, comunitatea majoritară, cea Mapuche, consideră că astfel de măsuri simbolice nu sunt suficiente.

Conform recensământului din 2012, 1.8 milioane de chilieni (adică 10% din populaţie!) sunt de origine indigenă (în principal Mapuche, Aymara sau Rapa Nui[1]). 80% dintre aceştia trăiesc în zone urbane în toate regiunile ţării (dar 50% în regiunea Santiago) şi doar 20% în zone rurale.

Rezistenţa Mapuche pe timpul coloniei

Mapuche (numiţi Araucanos de cuceritorii spanioli) înseamnă oameni ai pământului (che –oameni, mapu – ai pământului) în limba Mapudungun (limba vorbită de Mapuche) şi locuiau pe timpul expansiunii incaşe la sud de râul Biobio devenit frontieră de netrecut pentru spanioli; astăzi Mapuche, deşi majoritari urbani, trăiesc şi luptă mai ales în regiunea Araucania la sud de Biobio şi până la insula Chiloe. În aşa-numitul Război Arauco (1536-1818) Mapuche s-au opus cuceririi spaniole, deşi au existat şi perioade de acalmie între cele două tabere aşa cum arată organizarea unor parlamente Mapuche încă din 1609.

Mapuches în statul chilian modern: ocupaţia sau „pacificarea Araucaniei”

În ciuda unor prime semne pozitive, ale unor relaţii bune între nou formatul stat chilian (1818) şi Mapuche, aşa cum arată Parlamentul de la Tapihue din 1825, în anii 1860 statul chilian crea rezervaţii pentru Mapuche. În urma revoltei acestora, începe ocupaţia sau ”pacificarea Araucaniei” (1866-1883) care a permis guvernului să avanseze şi să se extindă către sud. Războiul sau ocuparea teritoriilor Mapuche a fost urmată de introducerea aşa-numitelor ”reducciones” conform unor ”titluri de merced”, rezervaţii (peste 3000 acoperind 500.000 de hectare în 1929), separate unele de altele de proprietăţi acordate unor europeni, în principal germani. De fapt, după ocuparea teritoriilor Mapuche, statul chilian a colonizat sudul cu europeni.

Mapuche în secolul 20: o relaţie dificilă cu statul chilian

În secolul 20, aceste proprietăţi comune au fost divizate ca proprietăţi private prin Legea indigenă din 1927. Gradual, dar mai ales odată cu reforma agrară în anii 1960, comunitatea Mapuche s-a radicalizat. În 1968 se formează Congresul de la Ercilla în contextul reformei agrare şi se încep ocupările de terenuri.

Aşa cum arată excelentul documentar Newen Mapuche (Elena Varela, 2010)[2] în timpul dictaturii Pinochet (1973-1989) prin decretul 701 s-a subvenţionat plantarea de către particulari a pinilor şi eucalipţilor pe teritoriile Mapuche care consumă multă apă şi deci nu mai cresc plante medicinale, au secat puţurile şi animalele nu mai au ce mânca. Între 1978 şi 1982 regimul a împărţit terenul şi a dat înapoi Mapuche doar 25% din ce deţineau înainte, cedându-l întreprinderilor forestiere.

Printre deciziile pozitive ale statului sunt adoptarea în 1993 a Legii indigene (19.253) şi crearea Corporacion de Desarrollo Indigena (1994) ca agenţie care depinde de Ministerul Dezvoltării Sociale şi care are ca scop promovarea, coordonarea şi executarea proiectelor guvernamentale pentru persoanele care aparţin comunităţilor indigene. Chile a adoptat Convenţa 169 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii care este un instrument juridic internaţional care recunoaşte drepturile comunităţilor indigene de-abia în 2008 (printre ultimele state din America latină). Nicio recunoaştere a acestei populaţii nu există în constituţia din 1980 aprobată în timpul dictaturii şi pe care actuala preşedintă speră să o poată înlocui cu un nou text constituţional.

În 2004 a fost organizată „Comisia naţională de adevăr şi noul acord” care menţiona în raportul său necesara includere a drepturilor indigene integrale într-o nouă constituţie, precum şi includerea unor reprezentanţi indigeni în parlament. Printre măsurile estimate necesare se precizau şi dreptul de a obţine compensaţii în acord cu expropierea teritoriilor Mapuche în secolul 19, pierderea autonomiei şi independenţei, exploatarea (aşa-numită ”datorie istorică” de Mapuche)[3]. Printre cererile Mapuche se regăseau şi crearea unor noi instituţii precum Parlamentul indigen ca organism colegial şi un Minister al popoarelor indigene.

Problemele Mapuche în actualitate: represiune şi rezistenţă

Odată cu tranziţia la democraţie din Chile, în 1990, comunitatea Mapuche s-a mobilizat pentru a revendica o mai mare autonomie, a recăpăta pământul pierdut şi a avea o identitate culturală mai puternică.

După 1990 au fost adoptate decizii importante, dar cu toate acestea Mapuche sunt discriminaţi, marginalizaţi şi evacuaţi de pe terenurile care le-au aparţinut. Din această cauză există o mobilizare care revendică drepturi mai ample, şi o strategie radicală care acţionează, în faţa lipsei de reacţie a statului, prin ocupări de terenuri considerate ilegale de stat. Abuzurile forţelor de poliţie împotriva Mapuche şi uciderea unor manifestanţi tineri au dus la forme extreme de protest radicale precum greva foamei declarată de mai mulţi lideri Mapuche în 2010, în principal pentru încetarea utilizării legii antiteroriste imaginate în timpul dictaturii Pinochet împotriva reprezentanţilor comunităţii Mapuche.

Anii 2000 au văzut un conflict deschis între organizaţiile Mapuche şi companille de exploatare a lemnului (pin şi eucalipt) pentru că aceste culturi nu sunt profitabile pentru cei care locuiesc în apropierea lor. Aşa cum arată Elena Varela în filmul său documentar, Newen Mapuche pentru care a fost ea însăşi arestată împreună cu liderii clandestini ai mişcării de rezistenţă Mapuche pe care îi filma, două companii în principal sunt vinovate de abuzuri împotriva proprietăţilor Mapuche: Arauco şi Mininco. Mai mult, aceste companii care exploatează fostele proprietăţi Mapuche sunt deţinute în principal de trei familii, printre cele mai bogate din Chile şi din lume: Angellini, Matta şi Luksic. Între 1999 şi 2005 Mapuche au recuperat 17.000 ha pentru că aşa cum afirmă aceştia ”Mapuche aparţine pământului şi nu invers”. Cea mai marcantă imagine pentru mine din acest documentar este cea a unui soldat care evacuează o bătrânică Mapuche, care nu se dă dusă şi deci e nevoit să o pună pe umăr şi să o ducă de pe câmp...imagini care amintesc de protestele de la Pungeşti.

Coordinadora Arauco-Malleco (CAM, 1998) este o organizaţie Mapuche radicală care luptă pentru recuperarea proprietăţilor Mapuche la sud de râul Biobio în regiunea Araucania şi Arauco; strategia folosită este aceea de ocupare a proprietăţilor sau atacuri violente împotriva companiilor care exploatează lemnul exportat apoi, sau a persoanelor private care deţin pământ pe fostul teritoriu Mapuche. Adesea contra acestor Mapuche a fost folosită legea anti-terorism introdusă pe vremea regimului dictatorial al generalului Pinochet.[4]

Pe lângă lupta împotriva companiilor forestiere, Mapuche s-au opus fără succes şi proiectelor de construire a unor diguri care au dus la inundarea unor terenuri considerate sacre de comunitate. Un bun exemplu în acest sens este digul Ralco construit de compania Endesa (Spania) inaugurat în 2004  de guvernul Lagos, început în guvernul Frei şi în ciuda refuzului CONADI.

Preşedintele Ricardo Lagos (2002-2006) de stânga a declanşat ”Operaţiunea Răbdarea” pentru eliminarea liderilor mişcării Mapuche. Politica sa a fost continuată şi de succesorii săi Michelle Bachelet (2006-2010) şi Sebastian Pinera (2010-2014). În 2010 şi 2011 mai mulţi reprezentanţi ai comunităţii Mapuche au intrat în greva foamei protestând în principal contra aplicării legii antiteroriste (Legea 18.314 aprobată de junta militară în 1984) şi folosită pentru incriminarea membrilor comunităţii Mapuche. Folosirea legii de către statul chilian împotriva mişcării Mapuche a fost criticată de organizaţii internaţionale precum ONU sau Amnesty International. Printre cei care au declarat greva foamei s-a numărat şi Patricia Troncoso, prizonieră politică din 2003, fiind condamnată conform legii teroriste împreună cu alţi lideri Mapuche la o pedeapsă de 10 ani  de închisoare (plus plata unei compensaţii finaciare) pentru un incendiu pe o plantaţie de pini .

Uciderea familiei Luchsinger-Mackay în ianuarie 2013 a provocat un mare scandal mediatic, dar aşa cum remarca un Mapuche, când moare un alb cu nume străin se mobilizează carabinierii ca să rezolve situaţia, când moare un Mapuche (ucis de ei), nu. De fapt, 12 tineri au fost ucişi în timpul protestelor sau recuperării unor terenuri între 2002 şi 2009.[5] Printre cazurile cele mai celebre se numără uciderea lui Alex Lemun (17 ani) în timpul recuperării unui teren în 2002 şi cea a lui Matias Catrileo ucis în 2008.

Vă aştept şi marţea viitoare cu un alt articol despre America latină!

Între timp, puteţi urmări alte ştiri latino-americane pe pagina mea de Facebook, Observator America latină.

[1] Populaţia Rapa Nui (mai puţin de 2000) locuieşte pe Insula Paştelui care a fost incorporată de chilieni în 1888. Statul chilian mai recunoaşte şi comunităţi indigene de mai mici dimensiuni: Atacamenas, Quechuas & Collas, Kawashkar sau Alacalufe şi Yamana sau Yagán.

[2] Documentarul poate fi vizionat pe You Tube: https://www.youtube.com/watch?v=ijz5NLllTvM

[3] Comision de Verdad y Nuevo trato, Informe final Grupo de trabajo indigenas urbanos http://biblioteca.serindigena.org/libros_digitales/cvhynt/v_iii/t_i/pueblos/informe_indigenas_urbanos_(7).pdf

[4] Pe lângă acestea, un comando ”Hernan Trizano” (apărător al coloniştilor europeni în timpul ocupării Araucaniei) organizat de companiile forestiere contra şefilor Mapuche.

[5] http://www.mapuche-nation.org/espanol/html/documentos/doc-104.htm