În direct cu Ivo Daalder, Ambasadorul SUA la NATO: Siria nu e Libia.

Ivo Daalder, Reprezentantul SUA la NATO

Pe 31 mai, FP România a participat la o discuție online cu Ivo Daalder, Ambasadorul SUA la NATO pe marginea rezultatelor summitului de la Chicago. S-au atins subiecte precum scutul antirachetă, operațiunea din Afganistan, inițiativa „smart defence” și, desigur, Siria.

Întrebat dacă Alianța intenționează să intervină militar în Siria, Ivo Daalder a spus că, la acest moment, în NATO nu există „discuții sau vreo planificare în curs de desfășurare pentru o posibilă intervenție militară. (...) statele NATO înțeleg că opțiunea intervenției militare, care este întotdeauna complexă, nu se află acum pe masă când vine vorba despre Siria”.  În plus, el a recunoscut că dacă „ne uităm astăzi la situația din Siria, vedem că este diferită de cea din Libia”.

La momentul conflictului din Libia, „am decis că trebuie să existe 3 criterii pentru ca NATO să se gândească asupra posibilității de a interveni și chiar și atunci trebuie să existe 28 de state care să fie de acord sa o facă. Cele trei condiții au fost: unu, să existe o nevoie demonstrabilă; doi, să existe un sprijin regional pentru o intervenție militară a NATO; trei, trebuie să existe o bază legala clară pentru NATO”. Or situația din Siria îndeplinește deocamdată doar primul criteriu: „cu siguranță, atunci când forțele guvernamentale îi atacă pe civili cu artilerie și tancuri, există nevoia de a stopa acest lucru”.

Pe de altă parte, situația din Siria nu satisface celelalte două condiții: nu există sprijin în regiune pentru o intervenție militară a NATO (nici măcar din partea opoziției siriene) și nici o bază juridică limpede, ceea ce pentru cele mai multe state membre înseamnă mandat din partea Consiliului de Securitate. Toate acestea „s-au întâmplat în Libia. Dar nu s-au întâmplat în Siria și nici nu pare că se vor întâmpla în Siria”, a precizat Ivo Daalder.

Trendul cheltuielilor europene din apărare subminează NATO

Întrebarea FP România a pornit de la avertismentul formulat chiar de Ambasadorul SUA într-un discurs ținut în ianuarie la Chatham House. Atunci, Ivo Daalder spunea că dacă scăderea bugetelor europene va continua în același ritm, în 2020 Europa nu va mai putea derula o operațiune similară celei din Libia. Așadar este inițiativa „apărării inteligente” propusă de summitul de la Chicago, ultima șansă pe care NATO o are pentru a rămâne o alianță realmente credibilă?

„Acest summit a fost un moment important, un fel de control intern amănunțit, pentru ca toți să înțelegem ce se află în joc aici.
Pe de o parte, 28 de lideri s-au angajat să creeze un NATO capabil să facă față provocărilor secolului 21. Decizia de a semna contractul AGS (Alliance Ground Surveillance) în vederea cumpărării a 5 drone high-tech, este un indiciu clar că NATO înțelege importanța de a investi în capabilitățile de care avem nevoie pentru a face față amenințărilor de astăzi și de mâine. Pe de altă parte, mulți dintre lideri au devenit conștienți de faptul că o continuare a tendințelor pe care le vedem astăzi în cheltuielile de apărare vor submina în cele din urmă capacitatea NATO de a acționa în modul în care trebuie să o facă.

Președintele Statelor Unite a arătat clar că actualele tendințe bugetare nu pot continua pentru multă vreme și că deși înțelege că există probleme fiscale în toate statele membre și că în consecință toate caută să găsească modalități de economisire reducând de la apărare, totuși această practică nu poate să devină noua normalitate. În viitor, pe măsură ce situația se îmbunătațește și se reia creșterea economică, va fi foarte important nu doar să stabilizăm cheltuielile de apărare, ci chiar să le mărim. În NATO există regula alocării a 2% din PIB pentru apărare. Statele Unite fac acest lucru.  Mai există trei sau patru state în NATO care fac asta.  Este posibil să ai economii puternice alocând în același timp resurse pentru securitate, iar aceasta rămâne o provocare pe care Europa o are astăzi și o va avea și mâine”, a declarat Ivo Daalder pentru FP România.

Mai multă capacitate, cu mai puțini euro

Una dintre soluțiile summitului la diminuarea bugetelor de apărare europene este cooperarea multinațională în achiziția diverselor capabilități. La acest lucru se reduce  în realitate celebra inițiativă „smart defence”. În cele din urmă, „este o modalitate prin care statele care nu își permit capabiltăți prea scumpe pot să contribuie parțial la achiziționarea lor într-o anumită proporție”. Exemplul dat de ambasadorul Ivo Daalder este sugestiv: „în cazul aeronavelor de transport strategic, state individuale precum Ungaria și Olanda nu își permit să cumpere un avion întreg. Dar fiecare și-ar putea permite un sfert sau o jumătate de avion. Desigur, cumpărând jumătate din avion nu ajută foarte mult. Nu zboară decât dacă există altcineva care poate să plătească pentru cealaltă jumătate. Este exact ce am făcut prin programul NATO de achiziționare a aeronavelor C-17 desfășurat în prezent la baza aeriană Papa din Ungaria. 12 națiuni s-au reunit pentru a cumpăra 3 avioane. Aparatele sunt disponibile statelor în funcție de procentul în care ele au investit.”

Un atac asupra radarului din Turcia este un atac asupra NATO

Întrebat dacă securitatea Turciei este garantată în cazul unui atac iranian asupra radarului american de la baza Kurecik, Ivo Daalder, reprezentantul SUA la NATO a declarat: „articolul 5 al Tratatului NATO spune că un atac armat împotriva unui membru este un atac împotriva tuturor. Din această perspectivă, dacă Turcia ar fi atacată, ca de altfel oricare alt stat membru NATO, articolul 5 se aplică indiferent de circumstanțe, indiferent de motivații”. El a menționat că radarul american din Turcia reprezintă o parte fundamentală a sistemului antirachetă pe care îl desfășoara NATO. La Chicago, liderii Alianței au anunțat că scutul a atins o capacitate operațională interimară, astfel încât radarul și celelalte componente pot funcționa de acum sub control NATO. În același timp, Ambasadorul Daalder a precizat că președintele Obama i-a cerut Secretarului Apărării să transfere autoritatea asupra radarului, dinspre Statele Unite spre comandamentul NATO.