Union Romani, alături de ţiganii europeni din Italia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Union Romani Spania este o organizaţie nonguvernamentală, care are ca domeniu de activitate apărarea drepturilor comunităţii rome de pretutindeni. Pentru proiectele şi programele

Union Romani Spania este o organizaţie nonguvernamentală, care are ca domeniu de activitate apărarea drepturilor comunităţii rome de pretutindeni. Pentru proiectele şi programele desfăşurate în scopul recunoaşterii culturii ţigăneşti ca o valoare a culturii universale şi pentru sprijinirea şi protejarea romilor, asociaţia conlucrează cu Union Romani Internacional.

Gravitatea faptelor petrecute în Napoli şi în Roma a determinat Union Romani Spania "să ia atitudine faţă de discriminarea şi măsurile rasiste adoptate împotriva ţiganilor, într-o societate democratică, aşa cum este Italia", precizează Juan de Dios Ramirez Heredia, preşedintele Union Romani Spania. Reprezentanţii ţiganilor spanioli se vor adresa celor mai înalte instituţii europene, pentru a cere stoparea discriminării şi a umilirii la care sunt supuşi ţiganii de pe teritoriul Italiei.

Contactat de reporterii "Adevarul", preşedintele Union Romani Spania a afirmat că a primit şase scrisori din Italia, prin intermediul cărora asociaţiile de ţigani îi solicită ajutorul. "Ca urmare a situaţiei de nesuportat, create de măsurile radicale adoptate de Silvio Berlusconi şi de restul politicienilor de extremă dreapta ajunşi la guvernare, ţiganii din Italia, dar şi grupuri de ţigani din întreaga lume, ne scriu pentru a ne cere ajutorul. Trei dintre scrisorile pe care le-am primit sunt trimise de asociaţii ale ţiganilor romani din Italia", a adăugat Juan de Dios Ramirez Heredia.

Conform celor declarate de preşedinte, ţiganii din Italia, prin intermediul scrisorilor, solicită ajutorul Union Romani Spania, deoarece această organizaţie are un centru şi în Italia. Ca prim gest de solidaritate, preşedintele Union Romani Spania îndeamnă cetăţenii din întreaga lume să "bombardeze" ambasadele italiene din fiecare ţară cu scrisori care să condamne acţiunile rasiste ale autorităţilor din Cizmă.

Mai mult, Union Romani va denunţa faptele rasiste şi discriminatorii ale italienilor, atât în faţa Consiliului Europei, a Parlamentului European şi a OSCE, cât şi în faţa Comisiei Drepturilor Omului din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite. În următoarele zile, organizaţia Union Romani Spania va formula o plângere împotriva guvernului italian, pentru nerespectarea directivei europene (2004/38/CE) cu privire la drepturile cetăţenilor UE şi a familiilor acestora de a circula şi a se stabili liber pe teritoriile statelor membre.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite