Un moft aliat, ambalabil şi pus frumos, sub formă de cadou, la baza Pomului de Crăciun, de la Kremlin

Pe 2 decembrie 2014, la ora 17.30, structura de presă de la sediul NATO a difuzat Declaraţia miniştrilor de externe privind PLANUL DE PREGĂTIRE PENTRU ACŢIUNE AL ALIANŢEI. Textul convenit de şefii diplomaţiilor, din statele aliate, confirmă determinarea lor pentru aplicarea planului menţionat, conform deciziilor luate la Summitul Alianţei din Ţara Galilor.

Dincolo de cuvintele bine cântărite ale celor care au redactat declaraţia amintită este o certitudine că planul constituie un răspuns la provocările europenilor răsăriteni, la nivel strategic, cu consecinţe operative.

Concomitent, acesta ia în calcul riscurile cunoscute în urma evoluţiilor, deloc paşnice, din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.

Rămâne însă de văzut dacă...

...“punerea sa în aplicare va spori în mod semnificativ disponibilitatea şi capacitatea de reacţie a NATO şi va contribui la garantarea faptului că forţele Alianţei vor rămâne pregătite şi capabile să răspundă rapid şi ferm la provocările actuale şi viitoare ale Alianţei.”

Alianţa fiind una politico-militară, în care, pe planul atitudinilor poltice au fost succesive probe de simple declaraţii ignorate la Moscova, iar pe planul acţiunilor militare, americanii dislocaţi în Europa, aidoma albinelor neobosite s-au tot rotit prin ţările baltice şi Polonia, unele subunităţi poposind, pentru instruiri comune, cu camarazii români, şi pe plaiurile mioritice.

Teoretic, planul invocat “va consolida capacitatea de apărare colectivă şi de gestionare a crizelor a NATO.”

Practic vom vedea dacă, dincolo de concretizarea etapelor sale pur tehnice, vizibil disuasive, va fi luat ca posibilă variantă de recurs la acţiune faţă de imprevizibilul factor militar răsăritean.

Nimeni nu contestă angajamentul naţiunilor aliate de a se asigura că NATO rămâne o Alianţă puternică, robustă şi receptivă la noile provocări.

Observă şi Moscova o prezenţă sporită a forţelor aliate terestre, aeriene şi navale, în fostele state socialiste europene devenite azi membre ale Alianţei Nord-Atlantice.

Este totuşi de discutat aspectul asigurării defensivei reale a statelor aliate, de la frontiera de est a NATO, fiind evident că prin rularea unor efective de nivel companie şi/sau batalion, prin aducerea temporară, a unor escadrile cu avioane de vânătoare sau trimiterea, succesivă, de nave militare aliate, prin Marea Neagră, de pildă, se produc cel mult zâmbete la cafeaua de dimineaţă a generalilor din Ministerul rus al Apărării.

După cum nici invocarea dezirabilei descurajări nu este decât una de adormit copiii, dovadă plimbarea bombardierelor Moscovei în largul apelor maritme ale Portugaliei, a navelor militare ruse prin Canalul Mânecii şi proiectata croazieră, a unor nave militare ruse şi chineze prin Marea Mediterană.

Un flit de nota 10 - dat operaţiunilor navale aliate din marea tocmai menţionată.

Semnal bun, în declaraţia miniştrilor de externe, cel privind consolidarea capabilităţilor Forţei de Răspuns a NATO, numai că termenii militari invocaţi cu o preţiozitate amuzantă, inclusiv referirile la o structură interimară coordonată de Comandantul Suprem al Forţelor Aliate din Europa/SACEUR, cu forţe asigurate predominant din Germania, Norvegia şi Olanda, aflate la dispoziţia Alianţei în 2015, nu constituie o veste liniştitoare pentru ţările de la frontiera de est a Alianţei cu... Europa Bunului Plac al Kremlinului, localizabilă pe teritoriul fostei uniuni sovietice.

Oficial decedată, practic aflată la reanimare.

Aşa că aceia care au redactat declaraţia merită un premiu pentru sfânta naivitate mimată şi prin afirmaţii de genul:

“NATO rămâne o Alianţă puternică, gata, robustă şi receptivă.”

Gata poate doar cu unele structuri militare şi receptive la alternative strict politice fiind cancelariile interesate în clamata decimare economică a unui colos răsăritean.

Acela care - culmea! - în pofida sancţiunilor occidentale, încă nu a intrat în recesiune economică.

Entuziasmul infantil al miniştrilor de externe, pentru avansarea altor măsuri prevăzute în Planul de pregătire pentru acţiune, precum instituirea unui număr corespunzător de centre de comandă şi control multinaţional pe teritoriile aliaţilor de Est reaminteşte discursul preşedintelui Ucrainei în faţa legislativului american, pe ai căror membri îi atenţiona, uşor şi justificat ironic, că nu cu căşti metalice şi ochelari de vedere pe timp de noapte se câştigă o luptă.

Nici cu comandamente dislocate ici colo, care cel mult coagulează un spirit de conlucrare, într-o structură multinaţională, dar vremea jocurilor pe calculator, ca la academiile militare, a trecut.

Contează trupele dislocate în teren.

Dacă se va continua în ritmul sugerat de această declaraţie, înseamnă că nici la reuniunea din februarie, 2015, a miniştrilor aliaţi, nu vor fi mari mutaţii, chiar dacă pe agenda întâlnirii respective va fi şi capacitatea de reacţie a Alianţei.

În esenţă, Declaraţia miniştrilor de externe privind Planul de pregătire pentru acţiune al NATO nu este altceva, până la proba contrarie, în teren, decât un moft aliat.

Ambalabil şi pus frumos, sub formă de cadou, la baza Pomului de Crăciun, de la Kremlin.