Trei noi variante de sancţiuni împotriva Rusiei sunt luate în considerare de Uniunea Europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii statelor din Uniunea Europeană vor avea săptămâna viitoare o discuţie detaliată despre o posibilă înăsprire a sancţiunilor împotriva Rusiei, dacă statul din vestul Europei va perturba scrutinul prezidenţial de duminică în Ucraina, informează agenţia Reuters.

Trei scenarii de sancţiuni, de intensitate joasă, medie şi înaltă, vor fi luate în considerare, acestea fiind anterior  prezentate luna trecută într-un document de două pagini aflat la dispoziţia statelor membre şi care va fi baza discuţiilor la summitul de marţi, convocat pentru analizarea rezultatelor alegerilor europarlamentare.

Conform primului scenariu, cel mai puţin sever, ar urma să fie restricţionate importurile europene din Rusia pentru unele produse de lux, precum diamantele, metalele preţioase, blănurile sau caviarul, însă şi vodca. Totodată, UE ar restricţiona exporturile sale către Rusia pentru produse chimice şi îngrăşăminte. În plus, ar urma să se instituie restricţii asupra importurilor şi exporturilor de armament în relaţia cu Rusia.

 În cazul scenariului cel mai sever, sancţiunile ar viza pieţele de capital, o posibilă interzicere a noilor investiţii pe piaţa rusă, o aplicare strictă a directivelor europene ce reglementează activele ruse în companiile europene şi, în final, interzicerea importurilor de petrol şi gaze din Rusia.

Importurile de petrol şi gaze ar avea un impact important asupra economiei din Rusia, dat fiind că UE importa aproape 30% din necesarul de resurse energetice. Însă, aceste variante sunt doar luate în considerare, consensul liderilor europeni pentru instituirea unor veritabile sancţiuni economice împotriva Moscovei fiind departe de a fi atins, unii dintre ei temându-se de represaliile tot de natură economică ale Rusiei.

Germania, Italia şi Grecia, pentru a numi doar câteva, sunt ţări care au relaţii comerciale şi energetice importante cu Rusia, în timp ace altele sunt complet dependente de gazele statului de la răsărit.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite