Sultanul Orientului

Racep Tayyip Erdogan şi Vladimir Putin, la Baku

La finele procesului electoral din 2015 Recep Tayyip Erdogan declara: Decizia alegătorilor noştri este pe primul loc. Suntem la un punct de cotitură şi este crucial pentru toate partidele să păstreze şi să protejeze actualul mediu politic de încredere şi stabilitate şi să-şi asume fiecare resposabilităţile ce decurg din acesta.

Alegerile parlamentare din Turcia au fost pierdute de Partidul Justiţiei şi Dezvoltării, partidul preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, ale cărui ambiţii de a obţine majoritatea în Marea Adunare Naţională au fost spulberate de conaţionalii săi. Cu toate acestea, Turcia rămâne un model de democraţie într-o lume musulmană odată ce acceptă vedictul alegătorilor. Rezultatele alegerilor determină un nou început pentru un proces complex, fără precedent, care ar putea duce la schimbări profunde în această ţară. De 13 ani, sub braţul de fier al preşedintelui Erdogan, Turcia a devenit o forţă de neoprit în politica Orientului Mijlociu. Ţara este astăzi un exemplu pentru modul în care democraţia se îmbină cu islamul spre deosebire de modelul adoptat cu ceva timp în urmă de Egipt, unde fostul preşedinte Mohammed Morsi a oprimat opoziţia, după preluarea puterii, iar rezultatul ulterior a fost că Egiptul s-a întors, din nou, spre o conducere militară. Cu ceva timp în urmă şi Ankara părea că se îndreaptă spre un regim în care majoritatea tindea să suprime opoziţia, cel puţin aşa se vedea din afara ţării. După cele trei mandate de prim-ministru ale lui Erdogan, mandate care au adus o creştere economică fără precedent, acesta a schimbat legile pentru a-i permite să candideze la Preşedinţie încercând apoi să legifereze o Preşedinţie executivă. De ce aceste schimbări legislative? Poate şi pentru că în lumea musulmană există acea teamă că la părăsirea poziţiei din guvern, se poate administra un proces care să-l trimită pe respectivul lider în spatele gratiilor (vezi cazul Morsi).

Cine este Recep Tayyp Erdogan ca politician?

Succesul lui Erdogan este cel al unui conservator de centru dreapta, un politician adept al unei economii de piaţă care şi-a creat mulţi inamici în flancul stâng al politicii din Turcia. În fapt Erdogan este un om religios într-o lume a unui Orient Mijlociu religios.

Un om care a îmbrăcat haina capitalismului american triplând PIB-ul pe cap de locuitor (acum 11.000 USD) în mai puţin de 10 ani, dar al cărui stil de guvernare prezidenţială este similar cu cel al lui Vladimir Putin.

Din păcate, teoria conspiraţiei, care este una la modă în Turcia, fiind reluată în diferite momente ale istoriei ţării, a cauzat de multe ori administraţiei Erdogan. AKP a fost ţinta unor astfel de scenarii odată cu venire la putere în 2001 (o conspiraţie cu evreii împotriva statului turc construit de Ataturk sau o reunificare a teritoriilor în Cipru sub autoritatea ONU). Remanenţa acestor scenarii a umbrit realitatea care denota o opoziţie din ce în ce mai mare din partea populaţiei. La acestea s-a adăugat erodarea creşterii economice, creşterea inflaţiei în timp ce valoarea lirei turceşti a scăzut dramatic. Dacă acum un an 44% din cetăţenii turci credeau că economia este greşit condusă, anul acesta procentul a depăşit 57% (conform unor sodaje ale companiei Metropoll). Imaginea globală a Turciei s-a erodat nu numai în Orientul Mijlociu, dar şi în relaţia ei cu UE, preşedintele Erdogan îndreptându-se spre ţările BRICS dintre care Rusia şi China au devenit parteneri comerciali importanţi.

În 2013, în urma vizitei Angelei Merkel în Turcia, cancelarul german nu dădea prea multe şanse Turciei de integrare în UE  FOTO via zeit.de

Câteva consideraţii asupra politicii turce

Turcia a fost pentru secole sediul Califatului musulman, iar turcii, în particular cei din Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP ), se simt responsabili pentru soarta musulmanilor din întreaga lume. În al doilea rând, este o greşeală să declari AKP ca partid islamist care, prin propria definiţie şi prin aproprierea de partidele conservatoare din Europa AKP, este un partid musulman conservator. Nici Erdogan şi nici Davudoglu nu au cerut introducerea Shariei ca lege de stat, în schimb au repetat angajamentul lor pentru a respecta constituţia seculară a Turciei. În 2011, Erdogan a făcut un tur al ţărilor din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, după Primăvara Arabă, subliniind importanţa instalării în acestea a unei constituţii seculare şi pluraliste. A fost întâmpinat cu ostilitate în Egipt şi în Tunisia de către islamişti. Acum AKP a demonstrat că poţi fi musulman şi democrat – mesaj transmis de pierderea alegerilor parlamentare.

În al treilea rând, mesajul islamismului ca ideologie politică transmis de Fraţii Musulmani din Egipt trebuie schimbat. Ennhada, partidul cel mai important din Tunisia, se uită spre filozofia politică a AKP şi doreşte construirea unui partid conservator care să respecte democraţia, domnia legii, proprietatea şi să guverneze prin reprezentanţi aleşi în mod popular la fel ca partidul Partidul Justiţiei şi Dezvoltării din Turcia.  În ultimul rând Occidentul trebuie să înţeleagă şi să accepte că avem puţini aliaţi într-un Orient Mijlociu unde există o bătălie de idei de multe ori cu accente religioase şi unde avem un război religios între suniţi şi şiiţi.  

Rezultatul final a slăbit substanţial partidul preşedintelui Erdogan, AKP, şi a eliminat posibilitatea conducerii ţări de către un singur partid. 

Marea Adunarea Naţională

Alegerile din Turcia au creat o nouă structură a parlamentului turc astfel: Partidul Justiţiiei şi Dezvoltării a câştigat 276 locuri din cele 550 ale legislativului turc, principalul partid de opoziţie, Partidul Republican al Poporului, a obţinut 132 de locuri, Partidul Mişcarea Naţionalistă a obţinut 81 de locuri iar Partidul Democratic al Kurzilor (HDP) a obţinut 79 de locuri parlamentare. Rezultatul final a slăbit substanţial partidul preşedintelui Erdogan, AKP, şi a eliminat posibilitatea conducerii ţări de către un singur partid. La orizont, după demisia prim--ministrului turc, sunt două soluţii: guvern de coaliţie sau alegeri electorale înainte de termen.

Pentru AKP soluţia unei coaliţii este greu vandabilă pentru că partidele de opoziţie nu doresc o colaborare cu aceştia. Sigura posibilitate de colaborare ar fi cu Partidul Mişcarea Naţionalistă care la fel ca şi AKP se află în opoziţie cu formaţiunea kurdă care a intrat în Marea Adunare Generală ca partid şi nu sub formă de independenţi ca până acum. Alegerile pentru noul parlament pun capăt definitiv dorinţei exprimate de preşedintele Erdogan de a rescrie Constituţia prin care să lanseze un regim prezidenţial executiv. Este opoziţia unită şi poate pune probleme partidului lui Erdogan? Deocamdată nu. Liderii importanţi AKP se aşteapă la un guvern minoritar urmat de alegeri înainte de termen. Partidul Democratic al Kurzilor, prin vocea vice-preşedintelui Selahattin Demirtas, a negat o coaliţie cu AKP declarând la o conferinţă în Istanbul victoria opoziţiei în alegeri ca pe „victoria celor care doresc pluralismul şi o nouă constituţie civilă“. Cu toate aceste, schimbări în structura parlamentului factorul important va fi în continuare preşedintele Erdogan care şi-a câştigat un nou mandat de preşedinte cu 52% din voturile exprimate. Ţinta lui rămâne creşterea economică printr-o apropiere de Federaţia Rusă şi China.  

Graficul cu rezultatele alegerilor parlamentare din Turcia

Baku sau diplomaţia de echilibru

Preşedintele rus Vladimir Putin a avut sâmbătă o întrevedere cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan, pe două probleme: energia şi Siria, în marja Jocurilor Europene de la Baku, unde au asistat la ceremonia de deschidere. La întâlnire au participat ministrul de externe Serghei Lavrov, ministrul energiei Alexander Novak, şeful agenţiei ruse pentru energie nucleară (Rosatom), Serghei Kirienko, şi şeful gigantului Gazprom, Alexei Miller. Discuţiile s-au concentrat pe proiectul gazoductului TurkStream, care ar trebui să permită alimentarea Turciei cu gaz rusesc şi a cărui construcţie este programată să înceapă la sfârşitul lunii iunie, dar şi probelemele legate de construcţia unor centrale nucleare de tip rusesc în Turcia.

Gazoductul TurkStream ar urma să permită Rusiei să livreze gaz Europei ocolind Ucraina, dar acordul interguvernamental dintre Moscova şi Ankara nu a fost încă parafat, din cauza neînţelegerilor privind preţul. Turcia încercă să devină hubul energetic al Europei în timp de criză. Ankara, pe lăngă relaţiile deosebite pe care le are cu Azerbaidjanul, a profitat de moment pentru a-şi rezolva o serie de proiecte economice derulate cu Federaţia Rusă şi care au fost oprite din diferite motive.

Diplomaţia turcă continuă balansul între UE şi Federaţia Rusă urmându-şi interesul naţional printr-o diplomaţie de echilibru strategic.

Alegereile din Turcia demonstrează dorinţa turcilor de a deschide o nouă ferestră spre democraţie, într-o zonă cu trei direcţii geostrategice importante: Caucazul, Marea Neagră şi Levatul.