Pandemia Covid-19: Italia, 464 de decese în ultimele 24 de ore. Situaţia în statele vecine României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Numărul bolnavilor de Covid-19 în Italia, în scădere
Numărul bolnavilor de Covid-19 în Italia, în scădere

Au fost înregistrate 464 de decese şi alte 2.600 de noi cazuri în ultimele 24 de ore în Italia din cauza Covid-19. Chiar dacă rămâne ridicat numărul victimelor,  joi a existat o scădere accentuată a numărului de persoane pozitive (cu 851 mai puţine) iar numărul bolnavilor internaţi a fost mai mic cu 1.051, potrivit noilor date transmise de oficialii italieni.

 La Terapie Intensivă se află 2.267 de persoane, cu 117 mai puţine în comparaţie cu ziua precedentă, potrivit La Repubblica. 

Încă sunt internaţi, cu simptome, 22.871 de oameni, cu 934 mai puţini faţă de miercuri.  În izolare, la domiciliu, se află 81.710 de persoane (cu 200 mai multe faţă de ziua precedentă).

Dintre cele 2.646 de teste pozitive anunţate joi, majoritatea sunt în Lombardia, regiune care a raportat 1.073 de noi cazuri (40,5% dintre noile îmbolnăviri). 

Printre alte regiuni afectate de coronavirus, creşterea cazurilor este de 401 în Piemont, 289 în Emilia-Romagna, 143 în Veneto şi 131 în Lazio. 

În ultimele 24 de ore au murit 464 de persoane, miercuri au decedat 437, totalul deceselor fiind de 25.549.

Cei vindecaţi sunt în număr de 57.576, o creştere în 24 de ore cu 3.033. Miercuri au fost declarate vindecate 2.943 de persoane. 

Numărul bolnavilor a fost de 851, în timp ce noile cazuri de infecţie cu Covid-19 înregistrate în ultimele 24 de ore este de 2.646 (ieri au fost 3.370).

Joi, au fost efectuate 66.658 de teste (miercuri au fost făcute 63101), cel mai mare număr de la începutul epidemiei. Până în prezent au fost efectuate 1.579.909 de teste pentru 1.052.577 de pacienţi. 

Numărul total al persoanelor care au contractat virusul de la începutul epidemiei este de 189.973.

Procurorii italieni au în vedere procese penale pentru oficialii din domeniul sănătăţii, după ce rudele îndurerate ale victimelor coronavirusului au cerut dreptate pentru neglijenţa lor.

Peste 45.000 de persoane s-au alăturat „NOI Denunceremo „- ceea ce înseamnă „Vom raporta” –  un grup pe Facebook în care se adună mărturii pentru a fi depuse în judecată.

Grupul a fost creat de Luca Fusco al cărui tată a murit din cauza coronavirusului din Bergamo, în regiunea Lombardiei din Italia, care a fost cel mai grav afectată de virus.
Procurorii din Lombardia cercetează, de asemenea, posibile infracţiuni de neglijenţă şi ucidere din culpă în urma sutelor de decese în căminele de îngrijire

Scopul este de a viza persoanele din conducere, care au subestimat virusul, mai degrabă decât personalul medical. Avocaţii au avertizat deja că provocarea va fi aceea de a stabili cine ar trebui să-şi asume responsabilitatea.

Acesta vine cu cifra totală de decese a ţării, care se află acum la 25.085, a doua cea mai mare din lume după cea a Statelor Unite.

Pe pagina de Facebook se scrie: „Acest grup a luat naştere din nevoia de dreptate şi adevăr pentru a da pace morţilor noştri, care nici măcar nu ar putea avea o înmormântare decentă în urma pandemiei coronavirusului.

„Când totul se va termina, cine a greşit şi a întors capul spre cealaltă parte va trebui să plătească. Vom denunţa şi vom cere dreptatel”.

Scopul grupului nu este să vizeze lucrătorii din domeniul sănătăţii, ci persoanele aflate în funcţii de conducere, care ar putea să subestimeze virusul, a declarat Fusco pentru The Guardian.

Situaţia la vecinii României

Numărul cazurilor confirmate de COVID-19 a continuat să crească joi în ţările vecine României, în timp ce guvernele acestor state analizează scenariile pentru o eventuală relaxare a restricţiilor impuse pentru limitarea răspândirii noului coronavirus.

În Ungaria, numărul cazurilor confirmate de infectare cu virusul SARS-CoV-2 a ajuns joi la 2.284, a informat site-ul koronavirus.gov.hu, citat de MTI.

Până în prezent s-au înregistrat 239 de decese cauzate de COVID-19, iar 390 de persoane au părăsit spitalele ungare după ce s-au vindecat. Guvernul ungar va adopta pe 29 aprilie un set de măsuri pentru relansarea graduală a economiei şi o posibilă relaxare a restricţiilor la nivel naţional, ce rămân totuşi în vigoare până la 3 mai.

În Bulgaria erau confirmate până joi dimineaţă 1.097 persoane infectate cu noul coronavirus, dintre care 270 sunt spitalizate, cu 37 la terapie intensivă. Cele mai multe cazuri de COVID-19 se înregistrează la Sofia (594), Plevna (67), Plovdiv şi Burgas (câte 42) şi Kyustendil (35).

Până acum, un număr de 52 de pacienţi au decedat în Bulgaria din cauza COVID-19.

Ministerul Sănătăţii din Republica Moldova a anunţat joi că numărul total al persoanelor infectate cu COVID-19 este de 2.926, conform Radio Chişinău.

Tot mai mulţi angajaţi din sistemul medical se infectează zilnic cu COVID-19. Dintre cele 148 de noi cazuri înregistrate joi în Republica Moldova, 49 vizează personalul medical. Cei mai mulţi medici infectaţi sunt din cadrul spitalului raional şi asistenţa medicală urgentă din Soroca, Ştefan-Vodă, Făleşti şi Glodeni.

Datele publicate de site-ul covid19.rs arată că până joi, ora locală 15:00, în Serbia erau confirmate 7.276 de cazuri de COVID-19, dintre care 139 fatale.

Laboratorul naţional al Institutului Torlak din Belgrad a testat până joi seara 51.324 de persoane eligibile (situate în zona de transmitere intensă a virusului şi cu prezenţa simptomelor de infectare a aparatului respirator), dintre care 2.688 în ultimele 24 de ore.

În Serbia sunt spitalizaţi 3.477 de pacienţi cu COVID-19, iar 1.063 de persoane infectate cu noul coronavirus s-au vindecat complet.

Potrivit ukrinform.net, Centrul de sănătate publică al Ministerului Sănătăţii de la Kiev a anunţat joi dimineaţă, la ora locală 10:00 (07:00 GMT), că în Ucraina numărul cazurilor confirmate de COVID-19 a ajuns la 7.170, cu 578 noi cazuri faţă de miercuri.

Un număr de 187 de pacienţi au decedat (dintre care 85% aveau vârste peste 50 de ani), iar 504 s-au vindecat. De la izbucnirea epidemiei, în Ucraina au fost efectuate în total 72.296 de teste de tip PCR.

Cele mai multe cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 din Ucraina se înregistrează în regiunea Cernăuţi (1.140), capitala Kiev (1.059), regiunile Ivano-Frankovsk (644), Ternopil (499), Kiev (451), Rivne (396) şi Viniţa (353). Nu sunt disponibile date despre situaţia din Crimeea şi regiunile Doneţk şi Lugansk.

Executivul de la Kiev a anunţat miercuri prelungirea până la 11 mai, ora locală 24:00, a restricţiilor impuse pentru a limita propagarea noului coronavirus. Autorităţile se aşteaptă la un vârf al epidemiei de COVID-19 între 3 şi 8 mai. Restricţiile au fost introduse iniţial pe 12 martie. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite