Noile Cortine de Fier

Se vorbeşte foarte mult, în ultimele luni, despre posibilitatea apariţiei unor noi Cortine de Fier. Poate nu construite aidoma Zidului Berlinului, dar cel puţin la fel de mortal-eficiente şi, de data asta, acoperind zone cu mult mai vaste.

Cauza este simplă: pe timp de criză, atunci când elementele clasice prevestitoare de conflict par să se aşeze în scheme familiare celor care au studiat fie şi numai perioada de dinaintea celui de-al doilea război mondial, reacţia este şi ea cea de atunci: ţările sau alianţele ridică din ce în ce mai multe scuturi de protecţie pentru apărarea teritoriului lor şi protecţia pieţei interne. Tendinţa vizibilă este de retragere pe meterezele vechi ale statului naţional care trebuie salvgardat cu orice preţ de pericolul "invaziei barbare", indiferent de forma pe care o va lua aceasta.

Şi care ar fi zonele care produc spaimă? În primul rând, cel mai evident dintre toate, cea care se întinde acum din Afganistan până în vestul Africii, acolo unde Sharia islamică devine baza vieţii sociale, terenul cel mai fertil pentru islamismul fundamentalist aparut odată în istorie după Imperiul arab care, dacă vă mai amintiţi, a ocupat cândva cam acelaşi teritoriu, întinzându-se şi peste Spania. O basculare posibilă a Siriei în acest joc, după modelul ţărilor care au trăit " primăvara arabă" tocmai pentru a intra în aria de influenţă a islamismului fundamentalist, ar completa un arc de cerc pe care Europa îl va avea de acum înainte drept competitor direct, probabil chiar adversar. Mai mult decât probabil, deoarece în multe dintre ţările din Maghreb au rămas vii amintirile comporatmentului atroce al unor imperii coloniale, exemplul algerian fiind mai mult decât elocvent.

Teoriile de care aminteam vorbesc despre nevoia, aproape naturală, de a crea un câmp de protecţie, iar forţa principală care ar putea fi delegată pentru ordonarea lui ar fi Turcia, ţară musulmană dar şi, de la Atatürk încoace, observând o riguroasă separare a bisericii de stat, singura mare ţară musulmană (şi membră NATO) care ar putea deveni centrul fie al câmpului de protecţie ca ultim baston împotriva ameninţării fundamentaliste, fie a ceea ce chiar Turcia anunţase odată ca fiind posibil, un spaţiu Schengen al Orientului Apropiat la care să adere statele moderate, câte or mai rămâne ele în perioada următoare. Oricum, rachetele PATRIOT la graniţa de est a Turciei (ca şi la cea de est a Israelului) au o valoare simbolică cu mult mai amplă decât se poate bănui la prima vedere....

Cealaltă zonă de protecţie, asemănătoare unei Cortine de Fier, tinde să se deseneze în interiorul UE, la limita între statele bogate şi cele aflate fie în stare economică problematică sau chiar în derivă, alt arc de cerc care merge din Portugalia până în România, cu o certă posibilitate de completare dacă adăugăm Ucraina, Moldova, Belarus. Sigur, este profund incorect politic să evocăm o asemenea posibilitate în Europa care se proclamă a fi o zonă a solidarităţii şi coeziunii sociale, dar, la Bruxelles, nimeni nu mai neagă realitatea unei Europe care funcţionează acum cu două sau chiar trei viteze şi pe paliere diferite ale puterii de decizie politică reală.

Se vor treansforma toate aceste scenarii într-o realitate care să conducă la scindări reale şi apoi la crize majore care să afecteze echilibrele în zona proximă nouă şi cu efect de contagiune spre interiorul UE? Este cea mai gravă dintre întrebările momentului şi se pare că în mintea tuturor a răsunat din nou adagiul latin predat de secole în orice şcoală militară: si vis pacem, para bellum !

Singura certitudine este că, pe un spaţiu imens din jurul Europei se adună elemente explozive şi că frecvenţa conflictelor locale a crescut în ritm îngrijorător, totul pe un fundal extrem de complicat în care se combină lipsa de autoritate din ce în ce mai marcată a organismelor internaţionale (amintiţi-va de eşecul de odinioară al Ligii Naţiunilor) cu intrarea în criză economică accentuată a multora dintre economiile europene, ceea ce induce un potenţial de criză socială şi de creştere a unui tip de naţionalism vindicativ, contrar pricipiilor fondatoare ale construcţiei europene.

Noi, însă, mai ştim şi altceva: construcţia unei Cortine de Fier provoacă o tragedie şi este sursă de escaladare continuă de tensiuni şi nu a reprezentat o nicicând o soluţie. Oare cum vor rezolva politicienii aceste dileme? Mai există un alt scenariu de rezervă în afara unei alte aventuri militare americane? Vom vedea, extrem de curând.