De 1 mai despre criza austerităţii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Austeritatea promovată de dreapta europeană se dovedeşte mai mult decât un eşec economic şi social. Ideologic, a produs un asemenea şoc încât, în acest moment, toţi reprezentanţii marilor instituţii europene se simt obligaţi să transmită mesaje care să încerce să mai panseze ceva din rănile profunde provocate populaţiei de măsurile care s-au succedat în valuri continue, provocând o nelinilşte şi o incertitudine fără precedent.

Punctul culminant fiind deciziile de naţionalizare forţată din Cipru.

Ideologia însăşi a Uniunii Europene, fundamentul său ideatic au fost puse sub semnul întrebării în momentul în care logica solidarităţii şi coeziunii sociale a fost abandonată în favoarea unui alt principiu: sacrificarea populaţiei pentru salvarea sistemelor bancare falimentare, folosirea banilor publici şi taxarea severă a contribuabililor în favoarea unei acţiuni fără precedent de revitalizare cu orice preţ a unor bănci care se aflau deja în faliment virtual. Cetăţenii statelor bunăstării sociale au fost confruntaţi, practic, pentru prima oară după cel de-al Doilea Război Mondial încoace, cu o criză care le afectează direct nivelul de viaţă şi care a dus deja la dezechilibre importante pe piaţa muncii, accentuând fenomenul sărăciei şi excluderii sociale şi a provocat o creştere fără precedent a şomajului la nivelul UE, mai ales în rândul tinerilor.

S-a încercat, într-o primă şi foarte scurtă etapă, justificarea austerităţii ca singură soluţie posibilă pentru evitarea accentuării crizei şi evitarea unor falimente naţionale. S-a spus că doar astfel, prin salvarea cu orice preţ a băncilor, se putea menţine baza de creditare pentru investiţii şi că, foarte rapid, încrederea investitorilor va reveni cu urmarea logică a însănătoşirii pieţelor muncii. S-a sperat că gesturi reale de solidaritate, cum au fost pachetele financiare enorme pentru Grecia, Spania, Portugalia, Irlanda, vor fi suficiente pentru a stopa degringolada. S-a privit cu interes şi cu speranţă spre România, ţara unde măsurile de austeritate au fost aplicate foarte rapid, în bloc şi la o amploare fără precedent la nivelul UE fără ca aceasta să producă mişcări sociale de amploare.

Numai că, la nivel european, sindicatele s-au trezit rapid şi au început să se reorganizeze, fie şi numai din cauza spaimei că vor fi definitiv decredibilizate în faţa membrilor lor şi ca partener de dialog social, multiplicând acţiunile masive de protest, aceasta în contextul în care în foarte multe dintre ţările UE alegerile recente au fost cîştigate de stânga tocmai cu un mesaj anti-austeritate.

Apropierea alegerilor europene şi teama că această criză a austerităţii va determina schimbări majore la nivelul spectrului politic european, favorizând puternic partidele cu ideologie eurosceptică sau chiar anti-europeană, a făcut ca, la nivelul instituţiilor europene, să înceapă să se simtă o schimbare. Fără a nega în mod direct propria politică şi rezultatele dezastruoase de acum vizibile pentru toată lumea, oficialii europeni de rang înalt încep să vorbească despre nevoia găsirii unor portiţe de ieşire. Prima ar fi stabilirea cât mai rapidă a Uniunii Bancare, formula prin care se poate (sau s-ar putea) asigura un control sever şi în timp real asupra băncilor naţionale, subiect care se va afla pe agenda Summitului din luna iunie.

În al doilea rând, se anunţă, aşa cum a făcut-o ieri Herman van Rumpoy, preşedintele Consiliului European în discuţia sa cu noul premier italian Enrico Letta, că UE este gata “să folosească din plin flexibilitatea existentă, păstrând în acelaşi timp ca obiectiv central menţinerea unor pieţe financiare sănătoase”. Aceasta înseamnă   că Uniunea Europeană este gata să acorde un răgaz suplimentar ţărilor care nu s-au putut integra în ţinta de deficit public de 3%, adică Italia, Spania, Franţa şi Portugalia. Un an în plus, adică 2014 în loc de 2013...

Între timp, ce se va întâmpla? Există posibilitatea, cel puţin teoretică, a demarării marilor proiecte transeuropene, dar totul este condiţionat de alocările bugetare din perioada 2014-2020. Iar bugetul se negociază, să vedem cu ce şanse şi mai ales cu ce rezultate pentru că nimeni nu ştie încă sectoarele care vor fi totuşi direct afectate.  Deocamdată avem o criză înlăuntrul crizei, în speranţa că voinţa politică va reuşi să producă foarte repede nişte rezultate vizibile. Este vorba nu numai despre ieşirea din criză ci, pe fond, de credibilitatea întregului proiect european.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite