Barroso avertizează: „Austeritatea şi-a atins limitele“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso
Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, avertizează că reducerea cheltuielilor nu va putea rezolva criza financiară din Uniune, dacă nu este combinată cu alte măsuri.

Potrivit unui articol publicat în pagina electronică a cotidianului britanic „The Guardian“, Barroso a afirmat că politica austerităţii, în Uniunea Europeană, şi-a atins limitele.

 „Din punct de vedere social şi politic, austeritatea nu este sustenabilă“, a declarat Barroso. „Nu am făcut totul corect. Măsura şi-a atins limitele, deoarece ar fi trebuit să aibă un minimum de sprijin politic şi social“.

Comentariile sale intervin la o săptămână după cele ale şefei FMI, Christine Lagarde, referitoare la politica economică a Marii Britanii. Lagarde a declarat că slabele performanţe ale economiei britanice au constrâns-o să ceară o revizuire a măsurilor de austeritate impuse ţării.

La rândul lui, Barroso a subliniat că o creştere economică bazată pe acumularea datoriilor este „nesustenabilă, artificială“.

„Aceasta este cea mai importantă lecţie a crizei“.

Pe de altă parte, în Berlin, cancelarul Angela Merkel a avertizat că redresarea zonei euro s-ar putea produce, dacă statele ar renunţa la suveranitatea asupra politicilor economice.

 „Acum este haos“, a declarat ea, referindu-se la structurile economice „incompatibile“ şi la politicile aplicate în zona euro, care împiedică soluţionarea crizei.

„Trebuie să fim pregătiţi să acceptăm că Europa are ultimul cuvânt în anumite domenii. Altfel, nu vom putea continua să construim Europa. Nu avem mereu nevoie să renunţăm la practicile instituite la nivel naţional, dar trebuie să fie compatibile“ cu cele ale Uniunii, a conchis ea. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite