Autorităţile din Belarus a blocat site-urile de ştiri şi magazinele online, în urma devalorizării monedei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile din Belarus au blocat duminică magazinele online şi site-urile de informaţii, măsură destinată împiedicării unui asalt al populaţiei în bănci şi magazine, în încercarea de a-şi proteja economiile de devalorizarea abruptă a rublei belaruse din cauza prăbuşirii rublei ruseşti.

Agenţia privată de presă BelaPAN, care gestionează site-urile de informaţii Belapan.by şi Naviny.by, a anunţat că site-urile au fost blocate sâmbătă, fără niciun avertisment, relatează AFP. 

Administratorii portalurilor blocate, care au publicat informaţii ce nu au fost pe placul autorităţilor politice, au anunţat că nu au reuşit să obţină de la reprezentanţii statului motivele pentru care au fost blocate site-urile.

"După toate dovezile, decizia de blocare a adreselor IP nu putea veni decât de la autorităţi, care deţin monopolul în ţară asupra acestora", a relatat agenţia.

Alte site-uri, precum Charter97.by, BelarusPartisan.org, Udf.by, au fost blocate duminică.

Aceste măsuri sunt aplicate începând de vineri, în timp ce guvernul a anunţat că achiziţiile de valută vor fi taxate cu 30%, iar exportatorii au primit ordin să îşi convertească jumătate din încasări în monedă locală.

"Se pare că autorităţile vor să transforme o mică panică din jurul rublei belaruse într-o panică generală veritabilă", a scris site-ul BelarusPartisan, calificând blocajul drept "nebunia din decembrie". 

Magazinele online au fost la rândul lor blocate în masă.

Guvernul a anunţat un moratoriu asupra creşterii preţurilor pentru bunurile de consum şi a dispus ca producătorii locali de aparatură electronică să crească livrările şi să menţină preţurile, cu riscul de a da faliment.

Belaruşii au stat la coadă ore în şir pentru a-şi goli conturile bancare şi au devalizat magazinele pentru a-şi proteja economiile, aprovizionându-se cu aparatură electronică fabricată în străinătate şi cu articole menajere.

Valoarea rublei statului belarus s-a redus la aproape jumătate de la începutul acestui an, lovită în plin de prăbuşirea rublei, economia ţării fiind puternic dependentă de cea a Rusiei.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite