VIDEO Vaclav Klaus, ultimul inamic al „Constituţiei“

Preşedintele ceh are puţine şanse să amâne ratificarea Tratatului de la Lisabona, pentru a permite britanicilor să organizeze un referendum în iunie 2010. Aprobarea Tratatului de la Lisabona de către Irlanda, după un al doilea scrutin, se înscrie în seria de crize cu care UE se confruntă de la începuturile sale.

VEZO VIDEO AICI!

Mai citeşte şi:

• Irlandezii au spus „DA“, greul urmează
• Tratatul de la Lisabona- procesul de ratificare mai trebuie încheiat de Polonia şi de Cehia
• Irlandezii au spus "DA" Tratatului de la Lisabona

„În ultimii ani, Uniunea Europeană a avut o atitudine mult prea introspectivă. Acum o etapă s-a încheiat şi este timpul să meargă mai departe“, a declarat Dick Roche, ministrul Afacerilor Europene, comentând rezultatul referendumului din Irlanda, în care 67,1% dintre votanţi au aprobat Tratatul de la Lisabona.

Documentul, menit să asigure o mai bună funcţionare a UE cu 27 de membri, este la un pas de a intra în vigoare. Soarta lui depinde doar de două semnături: cea a preşedintelui polonez, Lech Kaczynski, şi a omologului său ceh, Vaclav Klaus.

Wladyslaw Stasiak, şeful biroului de presă al preşedinţiei poloneze, a declarat, sâmbătă, că Lech Kaczynski va ratifica în curând tratatul, anunţă agenţia PAP. De altfel, liderul conservator de la Varşovia a promis înainte de referendum că va semna documentul, în cazul în care irlandezii spun „Da“.

Speranţe năruite

Situaţia este diferită în Cehia, unde euroscepticul Vaclav Klaus a tot menţionat posibilitatea de a aştepta cu ratificarea până la alegerile britanice din iunie 2010. Liderul conservatorilor, David Cameron, intenţionează ca, după alegerile pe care are mari şanse să le câştige, să organizeze un referendum referitor la Tratatul de la Lisabona. El poate face acest lucru, doar dacă documentul nu a fost ratificat în toate ţările.

În Cehia, Tratatul a fost aprobat de cele două camere ale Parlamentului, dar 17 deputaţi au depus o plângere la Curtea Constituţională. Ei au susţinut că Tratatul pune bazele

„unui superstat“ european şi încalcă legislaţia naţională. Presa cehă scrie că decizia Curţii ar putea veni în trei săptămâni, fiind puţin probabil că va întârzia luarea unei decizii până la expirarea termenului legal, de şase luni.

Euroscepticul s-ar răzgândi

Cehii care se opun tratatului au organizat, sâmbătă, la Praga, o manifestaţie de protest, la care a luat parte şi Vaclav Klaus. După ce declarase cu o zi înainte că ratificarea nu se află „pe ordinea mea de zi“, preşedintele eurosceptic nu a mai părut atât de hotărât să amâne la nesfârşit ratificarea Tratatului şi le-a transmis britanicilor să nu se mai bazeze pe el.

„În Europa nu va mai fi un alt referendum. (…) Mi-e teamă că britanicii ar fi trebuit să facă ceva mult mai devreme şi nu să aştepte acum decizia mea“, a declarat cu amărăciune Klaus. Corespondentul „BBC“ vede în această declaraţie o depunere a armelor de către liderul eurosceptic de la Praga.

A comparat UE cu URSS

Înainte de 1989, Vaclav Klaus a făcut parte din Forumul Civic, gruparea condusă de dramaturgul Vaclav Havel. Acesta a devenit primul preşedinte al Cehiei, după destrămarea Cehoslovaciei, numindu-l pe Klaus premier. Lui Vaclav Klaus i se reproşează, de altfel, destrămarea Forumului Civic, din care a rezultat Partidul Civic Democrat.

Dacă pe plan personal este cunoscut pentru viaţa amoroasă tumultuoasă, ca politician, Vaclav Klaus este controversat din cauza euroscepticismului său, precum şi a poziţiilor critice la adresa organizaţiilor ce luptă împotriva încălzirii globale.

În luna februarie anul acesta, în timp ce ţara sa deţinea preşedinţia rotativă a UE, Klaus a ţinut un discurs fulminant în faţa Parlamentului European. Spre stupefacţia celor prezenţi, Klaus a declarat că actualele practice ale UE amintesc de perioada comunistă, când URSS controla Estul Europei, iar discuţiile în contradictoriu nu erau tolerate.

Conservatorii britanici

David Cameron, liderul conservatorilor din Marea Britanie, va susţine un discurs crucial, în cadrul Congresului partidului, care începe astăzi la Manchester. Potrivit „The Guardian“, Cameron a refuzat să spună ce va face, în cazul în care şi Cehia şi Polonia vor ratifica Tratatul.

Comentariu :Adevărata independenţă

Enda O’Doherty,

editor-şef adjunct politică externă, „The Irish Times“ 

„Istoria va consemna faptul că aceasta este ziua în care independenţa de foarte scurtă durată a Irlandei a luat sfârşit”. Astfel a comentat duminică Nigel Farage, liderul partidului britanic de extremă-dreapta UKIP, rezultatul referendumului din Irlanda asupra Tratatului de la Lisabona. După votul negativ al primului referendum, din 2008, UKIP a bătut foarte mult toba pe „mândria de a fi irlandez”.

E evident că ei au crezut că respingerea documentului reprezintă o bună ocazie pentru a îngropa proiectul Uniunii Europene, pe care partidul îl respinge în mod fundamental. În mod simbolic, europarlamentarii britanici ai UKIP au apărut la prima şedinţă a Parlamentului European, de după alegerile din iunie, îmbrăcaţi în costume tradiţionale irlandezi.

Nu au făcut decât să fie ridicoli în ochii irlandezilor, care ştiu foarte bine că nu sunt iubiţi de extremiştii de dreapta din Marea Britanie. Mai mult, baza lor electorală este formată din acei britanici care nu s-au împăcat niciodată cu pierderea gloriei imperiale din trecut, când au dominat şi exploatat Irlanda.

Deşi a devenit independentă în 1922, Irlanda a rămas mult timp dependentă de Marea Britanie, mai ales din punct de vedere economic. Aderarea la UE a fost prima şansă spre o independenţă reală a ţării.

Calitatea de membru al Uniunii Europene i-a oferit Irlandei posibilitatea de a-şi extinde şi întări relaţiile cu alte state. Beneficiile pentru economie, dar şi pentru mentalul nostru naţional, nu pot fi contabilizate. Este bine să ai mai mulţi prieteni. Dependenţa de Marea Britanie nu a fost niciodată de bun augur pentru Dublin.

Irlandezii nu au iubit această dependenţă, dar nu au putut scăpa de ea. Devenind europeană, Irlanda a trecut de la etapa unei adolescenţe plină de necazuri la o maturitate liniştită. Din acest motiv, pare curios şi deranjant succesul politic pe care îl înregistrează în ultimii ani populiştii eurosceptici.

Nu degeaba, multe ţări europene s-au uitat cu mirare şi iritare la irlandezii care au respins anul trecut tratatul, după ce au beneficiat din plin de calitatea de membru al UE. Deznodământul de anul trecut a creat iritare nu numai în Germania, Franţa sau Spania, ci chiar în rândul politicienilor de acasă, în condiţiile în care peste 90% dintre parlamentari sprijină UE.

Acum ei au reuşit să-şi impună punctul de vedere, dar acest lucru s-a întâmplat mai mult datorită contextului economic deosebit de dificil. Cei mai mulţi au votat „Da” din convingerea că Irlanda nu poate trece peste acest hop fără sprijinul partenerilor ei europeni.

O bătălie a fost câştigată. Una importantă şi cu semnificaţii desosebite. Dar războiul este departe de a fi încheiat. În pofida beneficiilor pe care le oferă, Uniunea Europeană, sau „Bruxellesul” – după cum îi spun inamicii săi -, este portretizată adesea în discursurile politice ca o entitate îndepărtată, autocratică şi elitistă.

Iar elementele populiste lipsite de scrupule ştiu să folosească în interes propriu nemulţumirile populare, învingând de multe ori bunul simţ. Irlanda este doar cel mai recent câmp de bătălie pentru ei, dar nu este singura ţară din UE unde ideile politice ale Europei trebuie apărate cu tărie şi cu inteligenţă.